Şcoală de vară pentru adolescenţi: Cum să-ţi dezvolţi încrederea în tine (15-18 iulie)
 

LA ACEST CURS NU MAI SUNT LOCURI.

Întâlnirile au loc la sediul fundaţiei, zilnic: 15 (luni), 16 (marţi), 17 (miercuri) şi 18 (joi) iulie, în intervalul 16:00-18:00. Durata unei întâlniri: 2h, cu pauză de 10 minute în curte, pentru socializare la un suc/limonadă etc.

Adolescenţa este o perioadă de tranziţie între copilărie şi vârsta adultă, o perioadă de autocunoaştere şi proiectare a idealurilor în viaţă. Este etapa în care ne dezvoltăm foarte mult atât din punct de vedere fizic, cât şi emoţional sau social. Dorinţa de afirmare, nevoie de recunoaştere şi atenţie, încrederea în sine, originalitatea şi rebeliunea, libertatea, independenţa şi egocentrismul, sunt unele dintre cele mai puternice preocupări şi provocări cu care se confruntă adolescenţii.

Obiectivul acestui atelier intensiv este acela de a-i ajuta pe adolescenţi să-şi dezvolte încrederea în sine, lucru esenţial în ceea ce priveşte creşterea lor personală. Deloc de neglijat, încrederea în sine generează şi încrederea în ceilalṭi şi ne ajută să ne deschidem spre lume cu bucurie şi curaj. Încrederea este extrem de importantă, fiind componenta personalităţii pe care o putem identifica cu uşurinţă doar privind la felul în care acţionează oamenii.

O persoană cu încredere crescută în sine acţionează, de obicei, fără teamă de eşec sau de judecata altora, cu îndrăzneală, libertate de gândire şi de acṭiune. Încrederea în sine ne ajută să ne evaluăm mai obiectiv în raport cu ceilalṭi, ne învaṭă să ne reîmprietenim cu propria imperfecṭiune, să ne asumăm plusurile şi minusurile.

Ceea ce este îngropat adânc în interior caută întotdeauna o cale de ieşire sau de exprimare. Acest atelier va permite adolescenţilor să facă acest lucru într-un mod relaxat şi respectând ritmul fiecăruia.

Prin tehnici uneori ludice, alteori teoretice, dar mereu pedagogice, adolescenţii vor învăţa:

  • să devină conştienţi de propriile emoţii şi de impactul lor
  • să recunoască şi să-şi dezvolte punctele forte
  • să-şi cunoască resursele personale
  • să-şi identifice calităţile şi abilităţile
  • să-şi accepte vulnerabilităţile
  • să lucreze ”grădina lor interioară”
  • să creadă în ei şi să se iubească pe ei înşişi.

***Vârsta minimă de participare: 13 ani.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!