Arhitectura cerurilor: o introducere în spaţii sacre şi arhitectură religioasă
 

Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de vineri, în intervalul 19:00-21:00.

Vă invităm la un curs susţinut de arh. Augustin Ioan, doctor în arhitectură, profesor universitar la UAUIM Bucureşti, Doctor al Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti şi licenţiat în teologie ortodoxă Honoris Causa al Center for Traditionalist Orthodox Studies, Etna, CA, SUA.

Sacrul a fost definit, circular, ca religios sau sfânt, sau ca Ganz Andere/alteritate radicală (Rudolf Otto), ori ca fenomen saturat (J.L.Marion), separat sau împreună cu profanul (Eliade), ca fiind un eveniment al de-nespusului copleşitor, misterios şi cutremurător. Locul/spaţiul sacru este, deci, teritoriul sau containerul, ba chiar cutia de rezonanţă a acestor experienţe liminale.

Vom privi cerul-cupolă, flotant în lumină, al Sfintei Sofii şi mozaicurile de la Iisus în Chora şi Sf.Irina, toate de la Constantinopol, dar şi domurile dantelate ale moscheilor şiite. Vom vedea exemple contemporane de arhitectură creştină, inclusiv ortodoxă, din Occident.

Vom discuta, razant, despre momentul de inflexiune al arhitecturii cantacuzin-brâncoveneşti şi despre lăcaşuri proiectate de arhitecţi contemporani în România şi diaspora.

Cursul este organizat în  două întâlniri în cadrul cărora vom (re)descoperi împreună:

  • Definiţii consacrate ale sacrului/spaţiului sacru. Vom citi Sacrul şi profanul, de Mircea Eliade şi vom da exemplele cuvenite, vom discuta despre sacrul originar, despre sacru şi sublim şi vom explica arhitectura în ipostaza ei de container al evenimentului sacru.
  • Care au fost primele temple ale omenirii. Vom discuta despre Templul din Ierusalim, despre structura interioară şi exterioară a bisericii, pe care o vom parcurge pas cu pas, în toate semnificaţiile sale simbolice. Vom discuta Tradiţia şi tradiţiile edificării cu caracter sacru.
  • Care sunt calităţile arhitecturii religioase (cu accentul pe religiile monoteiste, în speţă pe creştinism) şi o „teologie” a luminii care sculptează (în) spaţiul sacru. Vom discuta despre lumină şi despre retrofuturism, dând inclusiv exemple de arhitectură contemporană creştină (în comparaţie cu cea iudaică şi musulmană) şi explicând cum se poate face împrospătarea arhitecturii religioase în orizontul tradiţiei.

Întâlnirile vor fi însoţite de ilustraţii şi de proiecte, resurse web şi bibliografie.

Cursul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care au loc întâlnirile, cursurile nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

 


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!