La final de an, dorim să vă mulţumim din suflet pentru că ne-aţi însoţit în această călătorie culturală fascinantă. Au fost 365 de zile memorabile, în care am explorat împreună noi dimensiuni ale culturii şi cunoaşterii, trăind cele mai frumoase experienţe şi împărtăşind dragostea pentru educaţie, cultură şi artă. Privind înapoi, suntem recunoscători pentru întâlnirile care ne-au inspirat, ideile care au prins contur şi dialogurile care ne-au apropiat. Anul 2025 a fost un an generos, plin de proiecte, cursuri, evenimente şi conferinţe noi – acum privim cu entuziasm şi speranţă către anul 2026 – promitem o nouă călătorie spectaculoasă, plină de descoperiri şi momente care să ne hrănească mintea şi sufletul.
Aşa cum ne este obiceiul, la sfârşit de an tragem linie şi ne uităm cu recunoştinţă la anul care tocmai s-a încheiat şi care în cifre arată astfel:
- 211 de cursuri, derulate fizic şi online
- 88 de evenimente şi conferinţe
- 10.003 participanţi la cursuri şi evenimente în domenii umaniste şi culturale (filosofie, artă, antropologie, istorie, spiritualitate, filosofie, arhitectură ş.a.m.d)
- 1.465 bursieri, majoritatea elevi, studenţi, masteranzi sau profesori.
Cele mai remarcabile proiecte şi evenimente ale anului 2025:
IANUARIE: Am păşit în noul an, pornind împreună într-o călătorie seducătoare în Grădina viselor – The Garden of Dreams, o experienţă sonoră memorabilă, în cadrul celei de-a XI-a ediţii a Concertului Extraordinar de Anul Nou. În acest cadru fermecător, am descoperit universul unor mari compozitori precum Mozart, Rossini, Donizetti, Bizet, Offenbach şi Strauss Fiul. Invitata noastră specială a fost mezzosoprana Ruxandra Donose, solistă de talie mondială, una dintre cele mai mari artiste lirice cu o carieră internaţională prestigioasă. Solista a fost acompaniată de Alexandru Constantin, unul dintre cei mai apreciaţi artişti ai Operei Naţionale Bucureşti, un talentat bariton cu o voce profundă, puternică şi expresivă. Cei doi solişti, alături de iubitul dirijor Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra, au adus în faţa publicului numeros, arii şi duete celebre, poveşti de dragoste din opere precum Carmen, Cosi fan Tutte, Bărbierul din Sevilla sau Lucia di Lammermoor, toate acestea în decorul elegant şi fastuos al Operei Naţionale Bucureşti. Alături de cele 900 de persoane prezente, am trăit frumoase emoţii şi sublime stări de graţie, într-o experienţă magică prin Grădina Viselor.
Am continuat apreciatul proiect „Palate şi monumente deschise din Bucureşti” – lansat în 2023 – prilej prin care peste 2.800 de persoane au avut acces în palate, case şi instituţii de prestigiu, unele dintre ele nefiind accesibile în mod obişnuit publicului larg. Prima poveste pe care am descoperit-o la începutul anului, a fost povestea Casei Titulescu, continuând această serie de evenimente pe parcursul întregului an, cu alte clădiri de patrimoniu: Palatul Cotroceni, Palatul Suţu, Palatul Parlamentului şi Palatul Bragadiru. Ghidul nostru în descifrarea poveştilor clădirilor şi împrejurimilor unor palate monumentale, a întâmplărilor petrecute acolo, precum şi a vieţii personalităţilor care au trăit momente importante în aceste spaţii istorice, a fost doamna academician Georgeta Filitti, unul dintre cei mai apreciaţi istorici ai României. Partenerii care au susţinut în 2025 acest proiect cultural dedicat comunităţii: JTI România, CPI Property Group şi Jidvei.
Chiar de ziua celebrului compozitor Wolfgang Amadeus Mozart, în 27 ianuarie 2025, am organizat un eveniment dedicat acestuia, susţinut de muzicologul Radu Mihalache, în superbul Palat Cesianu-Racoviţă, în colaborare cu Galeria Artmark, În cadrul evenimentului, invitatul nostru a exemplificat şi câteva fragmente muzicale interpretate la pianina sa electrică. Fundaţia Calea Victoriei organizează lunar conferinţe pe diverse teme, în spaţiul elegant, generos şi discret al prietenilor de la Artmark. Pe parcursul întregului an, publicul s-a putut bucura de următoarele conferinţe la Artmark: Cuplurile celebre ale României, Rituri de primăvară din cultura tradiţională, Gândirea critică şi calitatea democraţiei, Reguli de etichetă şi protocol la mese festive, Frumuseţea pe care nu o vedem, Comorile arhitecturale ale Bucureştiului, Flori din Transilvania – parfumuri, poveşti, legende, Maria a României: Regina artistă, Magicienii Renaşterii: mistere, alchimie şi idealuri, Povestea Shalimar – o legendă olfactivă interbelică a Casei Guerlain, Marile familii boiereşti valahe: nobleţe, privilegii, modernitate.
MARTIE: Am marcat începutul primăverii printr-un concert de muzică clasică – From BACH to MOZART – THE SOUND OF BEAUTY – unde împreună cu publicul ne-am bucurat de o călătorie muzicală seducătoare şi efervescentă în universul muzicii baroce, am ascultat mari compozitori precum Bach, Vivaldi, Händel, Lully, Rameau, Boccherini, Haydn şi Pachelbel, şi am explorat, totodată, fantastica lume a lui Mozart, alături de dirijorul Tiberiu Soare, violonistul Rafael Butaru şi Symphactory Orchestra.
Carismaticul Tiberiu Soare ne-a povestit, în deschiderea concertului, despre compozitorii din program, despre muzica din palatele regale şi saloanele aristocratice ale vremii, despre atmosfera epocii şi despre capodoperele interpretate. La finalul concertului, ne-am bucurat în foaier de lansarea ediţiei nr. 3 a celor două cărţi publicate de fundaţia noastră, împreună cu dirijorul Tiberiu Soare – „Pentru ce mergem la Operă” şi „Nouă poveşti muzicale”, pe care autorul a oferit autografe publicului. De asemenea, am savurat împreună, alături de artiştii invitaţi şi de public, un pahar de vin oferit de prietenii noştri de la Jidvei şi delicioasele prăjituri Pastel de Nata aduse de prietenii noştri de la HSB Food (Healthy Smart Beverage).
APRILIE: Odată cu vremea bună, am reluat cele mai iubite şi aşteptate promenade culturale din Bucureşti. Suntem primul ONG care a lansat turismul cultural pentru publicul larg, în anul 2009, o oportunitate unică pentru participanţi să descopere cultura şi istoria bogată a Capitalei. Pe parcursul acestor 16 ani, am organizat peste 300 de tururi, la care au fost prezenţi 9.600 de participanţi. În anul 2025 am explorat şi am descoperit împreună: Mahalaua Mântuleasa, Şoseaua Kiseleff, Calea Victoriei, zona Capitale-Dorobanţi, Cartierul Armenesc, zona Ioanid – Icoanei, Cartierul Evreiesc, zona Grădinii Cişmigiu, povestea Cimitirului Bellu, Case boiereşti din Bucureşti, zona Parcul Carol – Filaret, Bulevardul Magheru etc.
Tot în luna aprilie, am început o nouă serie de evenimente, în colaborare cu Muzeul Municipiului Bucureşti, în cadrul cărora, în fiecare lună, am descoperit împreună povestea unui nou muzeu, prezentând monumente şi muzee excepţionale din capitală. Mulţumim mult domnului Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului Bucureşti, care a avut această idee foarte frumoasă de a prezenta, împreună cu muzeografi extrem de pricepuţi, în fiecare lună, povestea câte unui muzeu aflat în subordinea „muzeului mamă” mai sus menţionat. Muzeele pe care le-am vizitat şi a căror poveste am descoperit-o în anul 2025: Muzeul George Severeanu, Muzeul Vârstelor – Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul de Artă Populară „Nicolae Minovici”, Muzeul Theodor Aman şi Muzeul STORCK.

MAI: Am încheiat primăvara alături de dirijorul Tiberiu Soare, care a susţinut, în elegantul Foaier al Operei Naţionale Bucureşti conferinţa „Pentru ce mergem la Operă 2.0”. Dincolo de talentul său remarcabil de dirijor, Tiberiu Soare este un povestitor fabulos, capabil să aducă publicul larg mai aproape de opera marilor compozitori într-o formă neconvenţională, erudită şi plină de umor. În cadrul evenimentului, publicul a avut ocazia să descopere cele două volume muzicale, aflate la a treia ediţie.
Volumul „Pentru ce mergem la operă?” reproduce cele 13 conferinţe susţinute de Tiberiu S. în anii 2012-2013 la Opera Naţională Bucureşti, despre opere şi balete celebre care erau atunci în repertoriul curent. Cartea se adresează tinerilor şi adulţilor pasionaţi de muzică şi a fost publicată în condiţii grafice deosebite, cu treisprezece ilustraţii originale realizate de Maria Surducan. Volumul „Nouă poveşti muzicale” cuprinde poveştile unor compozitori de geniu sau ale unor curente muzicale, o istorie fascinantă, subiectivă a muzicii clasice.
IUNIE: La început de vară, ca în fiecare an, am organizat Ziua Porţilor Deschise, o super ocazie pentru pasionaţii de artă şi cultură din Bucureşti, dar şi pentru cei din alte oraşe, să-i întâlnească pe lectorii Fundaţiei Calea Victoriei, să exploreze cursuri din domenii diverse şi să descopere sediul nostru, o superbă vilă Art-Deco, aflat pe Bulevardul Dacia 78. Cei care au păşit în locaţia noastră au participat la demo-uri gratuite, atât fizic, cât şi online, au beneficiat de o super promoţie pentru Şcolile de Vară, s-au bucurat de socializare într-un cadru relaxant şi prietenos, de prăjituri delicioase, limonadă răcoritoare şi surprize muzicale. În cadrul ZPD 2025, cei prezenţi au putut participa la următoarele demo-uri: Exerciţii de improvizaţie şi jocuri de rol, Fabuloasele domnişoare din Avignon, Descoperă puterea informaţiei şi a poveştilor bine spuse, Arta comunicării non-conflictuale, Fotografia de vacanţă: momente memorabile, Controversă şi mister: Evanghelia după Iuda, La vânătoare de comori în mitologia românească, Împrieteneşte-te cu cerul!, Alchimia sinelui: vindecare prin conştientizarea arhetipurilor, Bunele maniere şi ţinuta adaptată contextului, Budismul Zen: mindfulness şi claritate, O promenadă Art Nouveau în oraşul Nancy. Evenimentul s-a încheiat cu un superb moment muzical, susţinut de Gabriel Bălaşa, care ne-a introdus în ritmuri calde de handpan şi percuţie, alături de Maxim Belciug, ale cărui acorduri de chitară au completat perfect atmosfera.
IUNIE, IULIE şi AUGUST: Am dat startul Şcolilor de Vară pentru adulţi şi adolescenţi (în perioada verii toate cursurile se derulează pe parcursul unei săptămâni, sub forma unor şcoli de vară, astfel încât cei interesaţi să poată urma cursurile preferate în funcţie de cum îşi organizează vacanţa). Şcolile de vară pentru adolescenţi sunt dintre cele mai aşteptate de către publicul tânăr, fiind un bun prilej să înveţe şi să dobândească skill-uri noi într-o atmosferă relaxată, non-conformistă şi interactivă, să creeze prietenii şi să socializeze. Ne dorim să susţinem şi să oferim tuturor tinerilor o perspectivă nouă asupra unor teme esenţiale pentru educaţia lor, insuficient abordate şi susţinute de sistemul educativ actual, fapt pentru care la aceste cursuri acordăm şansa şi tinerilor fără mijloace materiale să participe. În vara anului 2025, adolescenţii ne-au surprins (din nou) cu dorinţa lor de a învăţa, de a se exprima şi de a descoperi. Toate locurile de la şcolile noastre de vară s-au ocupat rapid. Sute de adolescenţi ne-au trecut pragul – cu întrebări, visuri, curiozitate şi entuziasm molipsitor. Alături de noi, adolescenţii au descoperit subiecte variate, prezentate relaxat, cu accent pe gândire critică, simţ civic, abilităţi de integrare în societate, creativitate şi potenţarea abilităţilor native. Peste 350 de adolescenţi au participat la cursuri de actorie, storytelling, fotografie, psihologie, debate, filosofie, vorbire în public, gândire critică, jurnalism, caligrafie, bune maniere, încredere în sine, stil vestimentar şi găsirea vocaţiei. Dintre ei, 111 au fost bursieri Garanti BBVA România, tineri care au primit sprijin pentru a participa gratuit la cursurile noastre de vară. Mulţumim mult, Garanti BBVA, pentru generozitatea şi încrederea cu care aţi susţinut această iniţiativă. Fiecare bursă înseamnă o uşă deschisă, un început de drum, un pas curajos către descoperire.
În luna iulie am organizat un nou retreat, Terapie prin comedie, la Conacul La Ciresi, alături de carismatica actriţă-pedagog-regizor Adelaida Zamfira (Costache). Am petrecut un weekend grozav într-o atmosferă caldă, discretă şi prietenoasă, ne-am relaxat în frumosul şi confortabilul spaţiu al conacului, ne-am conectat cu oameni noi, am învăţat cum este să te exprimi liber şi să fii tu însuţi, natural şi carismatic, în faţa altor oameni. Programul a inclus o varietate de jocuri şi exerciţii de improvizaţie teatrale concepute pentru a ne ajuta să ne redescoperim şi să ne dezvoltăm abilităţile de comunicare, de colaborare şi spontaneitate, într-un mod distractiv şi relaxant. Totodată, ne-am bucurat de ospitalitatea desăvârşită a gazdelor noastre, care ne-au răsfăţat cu cele mai bune produse locale şi cu cea mai gustoasă pizza, preparată după o reţetă proprie de cel mai bun chef din Vălenii de Munte.
OCTOMBRIE: În această lună am sărbătorit majoratul – Fundaţia Calea Victoriei a împlinit 18 ani – o vârstă a curajului, a bucuriei şi a comunităţii. 18 ani de activitate culturală continuă, 18 ani de idei, de proiecte curajoase şi o comunitate creată în jurul artei şi culturii. Fundaţia este astăzi una dintre cele mai iubite instituţii culturale independente din România, locul unde oameni de toate vârstele descoperă bucuria de a învăţa şi de a explora, prin cursuri şi evenimente interactive, de la istorie, arte plastice şi filosofie, până la antropologie, muzică, scriere creativă sau dezvoltare personală. Pentru a marca această aniversare şi pentru că ne place întotdeauna să celebrăm alături de publicul nostru, am organizat un concurs în urma căruia s-au câştigat 18 vouchere în valoare de câte 300 de lei fiecare. Astăzi, ne bucurăm de una dintre cele mai frumoase şi solide comunităţi culturale, cu care împărtăşim dragostea pentru artă, cultură şi educaţie, dar şi convingerea că aceste lucruri sunt esenţiale şi menite să îmbogăţească vieţile noastre şi să consolideze democraţia.
NOIEMBRIE: Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la naşterea Reginei Maria (29 octombrie 1875), ne-am reunit pentru un nou eveniment organizat în amintirea acesteia, la Biserica Anglicană din Bucureşti – The Church of Resurrection, locul construit cu implicarea esenţială a Reginei şi unde ea se ruga deseori. Am ascultat cu plăcere, aşa cum o facem de fiecare dată, prelegerea doamnei academician Georgeta Filitti despre moştenirea culturală şi spirituală pe care ne-a lăsat-o această personalitate atât de iubită din istoria noastră, Regina Maria. Cu această ocazie, publicul s-a bucurat şi de prezentarea celui mai recent volum editat de doamna academician Georgeta Filitti – parte din seria Jurnalelor Reginei Maria – „Însemnări zilnice 1933” – cu note realizate de istoricul Tudor-Vişan Miu, apărut la Editura OMNIUM. ***Acesta este al treilea eveniment organizat de Fundaţia Calea Victoriei la Biserica Anglicană, cu prilejul celebrării zilei Reginei Maria.
DECEMBRIE: Am încheiat anul cu o serie de evenimente. Magia sărbătorilor de iarnă a început cu evenimentul „Bijuteriile şi arta stilului personal”, organizat chiar în 6 decembrie, în elegantul spaţiu de poveste al bijuteriilor de la AMARU Jewelry, din Bd. Dacia nr. 15 – Casa Nicolae Kretzulescu. Alături de Valentina Bălaşa, am descoperit istoria fascinantă a bijuteriilor, am vorbit despre semnificaţia acestora, despre cum pot transforma o ţinută şi despre felul în care ne pot ajuta să ne definim identitatea vizuală. Am continuat seria evenimentelor cu: Sărbătorile Familiei Regale, între Crăciun, Anul Nou şi Bobotează, O scurtă istorie a iconografiei creştine: origini, teologii, influenţe, Marile familii boiereşti valahe: nobleţe, privilegii, modernitate, Poveşti spuse de obiecte. Camera îmbrăcată ţărăneşte din Maramureş, Frumuseţea pe care nu o vedem.
În anul 2025, departamentul corporate a continuat desfăşurarea workshop-urilor creative şi interactive în companii. Acest lucru a reprezentat o resursă bună pentru relaxarea şi energizarea angajaţilor. Printre cele mai de succes cursuri amintim: Relaxare prin râs, Cum alegem un vin bun, Atelier de cooking, Branding personal, Curs de leadership, Comunicare pozitivă, Cum să-ţi seteze obiective realizabile, Atelier de gândire critică, Improvizaţie, Design interior pentru o stare de bine etc.

