În luna dedicată celebrării feminităţii, vă invităm sâmbătă, 7 martie, de la ora 11:00, într-una dintre strălucitoarele reşedinţe Belle Époque, o clădire monumentală din bulevardul Dacia nr. 15 – Casa Nicoale Kretzulescu – la un nou eveniment susţinut de istoricul Alina Pavelescu, care ne va povesti despre destinul fascinant al prinţesei Ileana a României.
Prinţesa Ileana, al cincilea copil şi cea mai mică dintre fiicele regelui Ferdinand şi ale reginei Maria, s-a născut pe 5 ianuarie 1909 şi şi-a petrecut primii ani din viaţă în mijlocul bârfelor de palat care înconjurau relaţia mamei sale cu prinţul Barbu Ştirbey, administratorul Domeniilor Regale. Frumoasă, cultivată, sportivă, dotată cu o inteligenţă şi cu o naturaleţe demne de invidiat, a fost fiica favorită a reginei Maria, căreia aceasta i-a lăsat moştenire una dintre cele mai dragi reşedinţe ale sale, castelul de la Bran.
Ileana i-a rămas aproape Mariei în momentele dificile pe care aceasta le-a trăit după moartea regelui Ferdinand şi mai ales după întoarcerea pe tron a fiului ei mai mare, regele Carol al II-lea. În echilibrul tot mai fragil al relaţiilor de familie, tânăra prinţesă are un rol dificil, dar totuşi important. Iar când, pe 26 iulie 1931, Ileana se căsătoreşte – din dragoste – cu arhiducele Anton de Austria, regina Maria e şi uşurată, şi tristă. Uşurată pentru că îşi împlinise, în sfârşit, misiunea de mamă, odată cu căsătoria celei mai tinere dintre fiicele sale, dar tristă pentru că, odată cu plecarea Ilenei în Austria, pierde mai mult decât o fiică – pierde o prietenă şi o confidentă.

Devenită soţia unuia dintre cei mai importanţi aristocraţi austrieci şi mamă a şapte copii, Ileana nu şi-a găsit, însă, nici după această căsătorie, pacea şi fericirea pe care regina Maria le visase pentru ea. Martoră a primului, dar şi a celui de-al doilea război mondial, a naşterii şi prăbuşirii României Mari şi a Europe versailleze, a sfârşitului dinastiei de Hohenzollern pe tronul României, prinţesa Ileana a avut, până la moartea sa – pe 21 ianuarie 1991, în Statele Unite – un destin surprinzător, fabulos, marcat de răsturnări de situaţii pe care, în copilăria sa petrecută la Peleş şi Cotroceni, nimeni nu şi le-ar fi putut imagina. Cu forţa morală moştenită de la mama ei, Ileana a reuşit de fiecare dată să-şi regăsească propriul drum şi să o ia de la capăt, păstrându-şi în acelaşi timp simţul valorilor şi demnitatea statului său princiar.
Conferinţa de faţă reface traseul biografic al unei prinţese fascinante, a cărei imagine nu e lipsită de mistere şi de controverse, dar pe care ghinioanele istoriei nu au reuşit să o doboare. Dimpotrivă, au ajutat-o să se descopere şi să se reinventeze, de fiecare dată cu aceeaşi graţie, acelaşi echilibru şi o neştirbită forţă interioară.
Care era personalitatea prinţesei Ileana în intimitatea familiei sale? Cine i-au fost cei mai apropiaţi prieteni şi cât de fericită a fost în căsnicia cu Anton de Habsburg? Care au fost controversele care au înconjurat familia de Habsburg în timpul celui de-al doilea război mondial? Cum a încercat Ileana să-şi negocieze viitorul cu regimul comunist din România, prin intermediul unui „prieten” neaşteptat, Emil Bodnăraş? Cum a arătat viaţa ei în exil şi cum a ajuns, de la statutul de femeie mondenă la acela de călugăriţă şi de fondatoare a unei mănăstiri ortodoxe în America? Dacă doriţi să aflaţi răspunsurile la toate aceste întrebări, vă aşteptăm cu drag la eveniment.

***În cadrul evenimentului, participanţii se vor bucura de trataţie – prăjituri fine, apă şi cafea.
UNIVERSUL AMARU
În cadrul evenimentului veţi putea admira creaţiile elegante şi rafinate semnate Amaru, coliere din perle de calitate superioară, alături de alte coliere şi bijuterii cu pietre semipreţioase rafinat combinate cu accesorii preţioase vintage sau moderne, care pot înnobila orice ţinută, de zi sau de seară.
Participantele vor putea admira aceste creaţii unicat, în eleganta ambianţă în care va avea loc conferinţa noastră, şi vor putea alege piese spectaculoase prin care să celebreze graţia, rafinamentul şi feminitatea posesoarei.
Fondat sub semnul dragonului cu 2 capete din mitologia peruană, brandul AMARU propune piese atemporale cu un design unic, ce aduc în prim plan frumuseţea vibrantă a pietrelor naturale semipreţioase. Realizate manual, fiecare bijuterie AMARU este un statement de personalitate ce poate fi purtat în fiecare zi.
Depărtându-se de efemeritatea trendurilor pasagere, AMARU vine ca un contrapunct la curentul de fast-fashion, aducând piese atemporale ce pot deveni cu uşurinţă o moştenire de familie transmisă din generaţie în generaţie. Influenţele Art Deco şi accesoriile vintage orientale integrate în piesele finale le imprimă un aer îndrăzneţ, iconic.

Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi redirecţionată către un alt eveniment, având în vedere logistica specială.
*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.
Sursă foto: bucuresti.ro





