Concert de Gală “Trei Opere de Puccini într-o seară” cu dirijorul Tiberiu Soare
 

Fundaţia Calea Victoriei împreună cu Fundaţia Regina Maria şi Teatrul Odeon vă invită joi 4 iunie, ora 19.00, la Concertul de Gală „Trei opere de Puccini într-o seară”, sub bagheta talentatului dirijor Tiberiu Soare.

La acest eveniment – dedicat memoriei Reginei Maria – vă veţi bucura de un spectacol interactiv, în care muzica de operă devine dinamică şi antrenantă, iar maestrul Tiberiu Soare va prezenta, înainte de a dirija, fiecare dintre cele trei aranjamente muzicale.

Într-o singură seară veţi asculta, in interpretarea Symphactory Orchestra, selecţiuni din trei opere excepţionale – Boema, Tosca şi Madama Butterfly – compuse de Giacomo Puccini, considerat a fi ultimul mare compozitor de operă.

Concertul, o premieră în România, va avea loc în elegantul decor al Sălii Majestic de la Teatrul Odeon. Muzica orchestrală ne va purta în variate universuri culturale, de la efervescenta boemă pariziană până în delicata cultură japoneză.

Evenimentul face parte din Festivalul Luna Bucureştilor (9 mai – 9 iunie 2015), ediţia a V-a, aflat sub Înaltul Patronaj al Principesei Margareta. O parte din fondurile rezultate în urma concertului dedicat memoriei Reginei Maria sprijină Policlinicile Sociale ale Fundaţiei Regina Maria, proiect ce oferă asistenţă medicală integrată pentru persoanele fără venituri şi fără asigurare medicală şi pentru persoanele cu venituri mici. Fundaţia Regina Maria oferă, de aproape 4 ani, servicii medicale de calitate în mod necondiţionat şi şansa la o viaţă decentă persoanelor excluse social.

După concert, publicul este invitat în Foaierul Teatrului să savureze un pahar de vin oferit de Valvis Holding şi delicatesele oferite de Cristine de casă şi să stea de vorbă cu dirijorul Tiberiu Soare şi muzicienii din Symphactory Orchestra.

Biletele se pot achiziţiona numai de la Teatrul Odeon – Casa de bilete sau on-line:

  • Categoria I – 106 ron 
  • Categoria II – 53 ron

Tiberiu Soare si Symphactory Orchestra – concert in cadrul Lunii Bucurestilor – 2015Tiberiu Soare & Symphactory Orchestra, fragmente din opera Boema, de G. Puccini.

Posted by Fundatia Calea Victoriei on Wednesday, June 10, 2015

concert tiberiu soare

 LOGO


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!