Mihail Neamtu

Unul dintre efectele traumatice ale experienţei comuniste a fost eradicarea memoriei intelectuale care demonstra apartenenţa României la concertul ideilor europene. De la studiul eredităţii bizantine a Ortodoxiei până la deschiderea culturii politice către modernitate, perioada interbelică a reprezentat un moment de vârf al istoriei naţionale.

Tinerilor nemulţumiţi de reţeta amneziei oferită de ideologiile consumeriste ori de tradiţia ratării balcanice, acest curs le propune o reflecţie despre raportul între „persoană” şi „instituţie” în România dintre cele două războie mondiale. În ceasul discuţiilor aprinse pe tema identităţii merită să ne punem o întrebare esenţiale: care au fost vocile culturii filozofice, istorice şi teologice în România mare prin care ne putem legitima astăzi într-un sens european?

Câteva importante centenare recente au trecut aproape neobservate: Dumitru Stăniloae (1903-1993), Mircea Vulcănescu (1904-1952) şi Mircea Eliade (1907-1986). Nu este acesta un semn că „republica literelor” noastre înţelege cu anevoie caracterul excepţional al unor figuri universale? Într-un timp care neagă tot mai des diferenţa între esenţial şi derizoriu, cursul despre „Elite interbelice şi patrimoniul european” propune redescoperirea criteriilor justei celebrităţi.

FORMAT ATELIER (CURS + SEMINAR: 120 MIN).

După o prezentarea făcută de instructor (50 minute) urmează secţiunea de întrebări şi răspunsuri (20 minute). Ultimele 50 de minute sunt dedicate prezentărilor făcute de studenţi pe baza bibliografiei indicate. Fiecare participant este invitat să aleagă o temă sau un autor, prezentînd în faţa clasei un eseu compact sau notele sale de lectură timp de 15 minute. Prezentările elevilor sunt supuse unei discuţii libere.

CURSUL 1
Instituţiile modernizării culturale (1870-1914)

În acest prim curs voi discuta moştenirea lăsată de secolul XIX, cu tensiunea caracteristică între mitul romantic al geniului („omul salvator” reprezentat de Mihai Eminescu în literatură, Bogdan Petriceicu Hajdeu în filologie sau Nicolae Iorga în istoriografie) şi construcţia instituţională, care presupune elaborarea de strategii de lungă durată şi, mai ales, depăşirea complexului narcisist al culturilor minore. Vom vorbi despre ereditatea levantină („lanţul slăbiciunilor” la Caragiale) şi confruntarea etosului românesc cu modelul germanic, francez şi anglo-saxon al culturii şi civilizaţiei occidentale. Semnificaţia naşterii unor instituţii fundamentale de educaţie – precum Academia română, Universităţile de stat, Bibliotecile naţionale, muzee, şcoli – va fi analizată dintr-o perspectivă comparatistă (discutând situaţia României în contrast cu Europa occidentală).

CURSUL 2
Renaşterea culturală în România Mare (1918-1938)

În cursul precedent ne-am întrebat asupra raportul între „charisma personală” a oamenilor de excepţie şi „rutina birocratică” a instituţiilor moderne. În acest curs vom discuta situaţia culturală a României într-o epocă de incontestabil reviriment, mai cu seamă pentru discipline academice precum filozofia, teologia şi istoria. Vom analiza condiţiile instituţionale care explică apariţia unor figuri precum Vasile Pârvan, Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, Dumitru Stăniloae sau Mircea Eliade. Care a fost raportul acestor personalităţi cu lumea occidentală şi cum au definit ele „specificul românesc”?

CURSUL 3
Mircea Eliade: între vitalismul filozofic şi disciplina istoriei religiilor

În acest curs vom discuta câteva faţete ale operei tânărului Mircea Eliade, înţeleasă ca produs al simbiozei între aspiraţiile culturale româneşti şi exigenţele academice ale lumii occidentale. Ne vom concentra asupra construcţiilor teoretice elaborate de Eliade şi, în mod special, asupra naşterii unei discipline noi în câmpul cunoaşterii: istoria religiilor. Prin ce concurs de împrejurări a ajuns Eliade un actor decisiv în dezbaterea ştiinţifică internaţională? Care sunt datele biografice personale şi cadrele instituţionale care explică succesul lui Eliade?

CURSUL 4
Raţiune şi credinţă

În acest curs vom discuta aportul cultural al Bisericii la discuţia despre lumea românească în modernitate. Ne vom referi în mod special la ereditatea bizantină a teologiei ortodoxe în planul spiritualităţii, deschizând totodată o serie de interogaţii asupra raportului între raţiune şi credinţă, aşa cum a fost el discutat de autori precum Nae Ionescu, Dumitru Stăniloae şi Mircea Vulcănescu.

CURSUL 5
Moartea culturii şi naşterea ideologiilor

Acest curs va analiza raportul critic între politică şi cultură în perioada interbelică şi, îndeosebi, atacul asupra rădăcinilor culturii europene pornit de ideologia comunistă.

Bibliografie selectivă:
L. Blaga, Trilogia culturii, 1944.
M. Eliade, Profetism românesc, vol. I & II. 1990.
M. Eliade, Împotriva deznădejdii, 1992.
Nae Ionescu, Teologia. Integrala publicisticii religioase, 2003.
Mac Linscott Ricketts, Rădăcinile româneşti ale lui Mircea Eliade, 2004.
N. Steinhardt, Jurnalul fericirii, 1990.
D. Stăniloae, Iisus Hristos şi restaurarea omului, 1993.
F. Ţurcanu, Mircea Eliade. Prizonier al istoriei, 2005.
M. Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenţei, 1991.
M. Vulcănescu, Bunul Dumnezeu cotidian: studii despre religie, 2004.
N. Iorga, O viaţă de om, aşa cum a fost, 1976.
Pompiliu Eliade, Influenţa franceză asupra spiritului public în România, 2000.