SANDRA ECOBESCU ŞI-A URMAT CALEA VICTORIEI – Interviu COOLtura Mall
 

Aţi înfiinţat Fundaţia Calea Victoriei împreună cu sora dumneavoastră pornind practic de la un vis, cu resurse financiare aproape nule. Ce i-aţi sfătui pe oamenii care sunt nefericiţi cu ceea ce fac şi nu au curajul să lase totul deoparte pentru a-şi construi şi împlini visurile?

Ȋn primul rând i-aş sfătui să fie curajoşi şi să realizeze că asta este viaţa pe care o trăiesc, că merită să facă eforturi pentru a ȋncerca să fie liberi, să aibă o profesie şi un drum care să ȋi reprezinte. Având ȋn vedere că mare parte din timpul nostru ni-l petrecem, mulţi dintre noi, muncind, evident această activitate, dacă ȋţi oferă satisfacţii şi ȋţi reflectă personalitatea, se transformă ȋntr-o poveste frumoasă, ȋn care ȋnveţi de la cei din jur şi dai mai departe ceea ce ai descoperit pe parcurs.

Cât este de important să-ţi găseşti drumul în viaţă? Sunt foarte mulţi oameni care bâjbâie până îşi găsesc vocaţia, alţii nu o găsesc niciodată. Cum trebuie să căutăm în noi pentru a fi siguri că găsim ceea ce ne va face fericiţi şi ne va împlini?

Cred că este esenţial să ȋţi găseşti drumul ȋn viaţă, aşa cum ȋntr-o vacanţă ȋţi doreşti să ajungi la destinaţie, să ajungi ȋntr-un loc bun. Pleci ȋntr-o călătorie şi ajungi ȋntr-un oraş frumos sau pe malul mării. Dacă te rătăceşti şi nu ajungi nicăieri sau pe un drum pustiu, ȋţi poţi rata vacanţa sau o parte din ea. Trebuie să fim atenţi la lucrurile care ne oferă bucurie şi care ne reprezintă: oamenii, lucrurile pe care le putem crea, serviciile pe care le putem oferi, ideile pe care le putem ȋmpărtăşi, plus să ne găsim un mentor sau un model care să ne arate o direcţie ȋn care să mergem.

Denumirea Fundaţiei (Calea Victoriei) a fost primul nume care v-a venit în minte sau aţi mai avut şi alte variante?

A fost prima idee, pentru că aveam sediul atunci pe Calea Victoriei. Eram (şi sunt) ȋndrăgostită de Calea Victoriei, de poveştile acestei străzi istorice.

Care sunt cursurile preferate ale celor care se înscriu?

Sunt multe cursuri care se bucură de succes la public sau la care numărul de ȋnscrieri deseori depăşeşte numărul de locuri disponibile: cele de pictură, de dezvoltare personală, de istoria artei sau cele concentrate pe istoria religiilor. Este importantă tema pe care o propunem, dar şi popularitatea lectorului, care se construieşte ȋn timp.

Aveţi cumva un număr total al celor care s-au înscris la cursurile Fundaţiei în decursul celor 9 ani de activitate?

Numărul persoanelor – tineri şi adulţi – care au participat la cursurile şi evenimentele noastre ȋn cei nouă ani de existenţă depăşeşte 50.000.

Au existat vreodată cursuri care s-au reluat în urma cererilor/solicitărilor cursanţilor?

Există numeroase cursuri care sunt ȋn programa noastră de câţiva ani şi se bucură de mare succes. Evident, ele se transformă cu timpul, se ȋmbunătăţesc şi sunt adaptate fiecărei grupe de cursanţi, nevoilor şi ideilor cu care vin aceştia, dinamicii grupului respectiv.

Unul dintre domeniile dumneavoastră de suflet este istoria Bucureştilor, din fericire şi preferatul multor cursanţi. Cât de important este să cunoaştem istoria oraşului în care trăim?

Istoria oraşului ȋn care trăim este la fel de importantă ca povestea familiei noastre, a casei ȋn care trăim, a cartierului nostru. Este important să aflăm cine a construit casele frumoase, cartierele azi protejate, palatele sau casele monument istoric, să ştim de către cine şi când au fost dărâmate mănăstiri sau hanuri, când şi de ce s-au construit clădirile triste, comuniste sau cele agresive, capitaliste, de după 1990. Pentru că oraşul ȋnseamnă oamenii care au trecut pe aici şi şi-au lăsat amprenta ȋn piatră, parcuri, poveşti, imagini.

Sunteţi o mare iubitoare a perioadei interbelice. Ce anume din vremurile de atunci vă place cel mai mult? Ce v-ar plăcea să dăinuie şi astăzi? Ce-a pierdut lumea de azi în comparaţie cu perioada interbelică şi ce a câştigat în schimb?

Ȋmi place perioada interbelică din două motive: unul poetic şi greu de explicat, senzaţia că am trăit acolo, că sunt „acasă” ȋn lumea anilor ’20-’30 – modă, muzică, atmosferă, literatură, filme –, iar altul, istoric, care se referă la o perioadă din istoria noastră recentă de dezvoltare, de efervescenţă culturală şi de apropiere de Occident. S-a pierdut un ritm mai aşezat, o atmosferă respirabilă. Nu ştiu ce s-a câştigat, printre poveştile oamenilor care au trăit ȋncercări, speranţe şi eşecuri comuniste şi postdecembriste.

Întotdeauna aţi vrut să schimbaţi ceva în sistemul educaţional românesc. Se poate spune că Fundaţia este în acest moment o alternativă a lui?

Nu cred că schimbarea poate veni din interiorul sistemului sau cu forţa, prin revoluţii şi revolte. Cred ȋn puterea micilor organizaţii şi grupuri, ȋn alternative, ȋn iniţiativele unor artişti, scriitori, muzicieni, cred ȋn tinerii curajoşi şi rebeli care refuză regulile (deseori stupide) transmise de generaţiile mai vechi. Cred că este foarte plictisitor la şcoală, ȋn general, dacă nu ai şansa să ȋntâlneşti un profesor ȋnţelept şi nonconformist. Cred că şcoala reprezintă, ȋn acest moment, tirania mediocrităţii, nu doar la noi, ci şi ȋn alte ţări. Este dominată de formule re-mestecate al căror sens nimeni nu ȋl mai ştie sau preţuieşte cu adevărat. Şi atunci este esenţial ce face fiecare dintre noi individual, ce cărţi citim, ce filme vedem, ce gânduri avem, ce dialoguri purtăm cu prietenii noştri. Fundaţia este un asemenea loc de ȋntâlnire ȋntre oameni care cauta schimbarea de ritm, dialogul normal cu ceilalţi, creativitatea, relaxarea, exprimarea individualităţii, arta ca formă de libertate.

Textul este preluat de pe website-ul COOLtura Mall, unde poate fi gasit in varianta integrala.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!