Nietzsche
 

Friedrich Nietzsche a fost profesor, autor, dar mai presus decât atât, el a fost filosof. Creaţia acestuia, ca orice mare filosofie, este inclasabilă în sensul în care nu poate fi încadrată în mod definitiv niciunei categorii. Explicaţia nu stă atât în geniul propriu, cât mai ales în libertate.

Propunem trei întâlniri despre libertate ca origine a gândirii sale şi despre libertate ca lecţie existenţială, „predată” în mod magistral de gânditorul rebel. Micile creaţii muzicale compuse de Nietzsche şi interpretate în cadrul Filarmonicii din Viena vor asigura, în mod selectiv, nu doar fondul muzical al discuţiilor, ci, în egală măsură, vor da seama asupra faptului că un geniu nu se exprimă niciodată într-un singur mod.

Altfel spus, o gândire profundă, chiar dacă neînchegată, nu are cum să fie redusă doar la cuvânt.

Temele celor trei intilniri sint:

1. Libertatea ca premisă şi ţel

2. Nietzsche – creştin şi teolog?

3. Nietzsche şi Wagner

Cursul nu necesită cunoştinţe prealabile. Totuşi, în vederea adâncirii acestei discuţii despre Friedrich Nietzsche, pot fi consultate următoarele titluri:

  • Friedrich Nietzsche, Cazul Wagner (orice ediţie)
  • Lev Şestov, Noaptea din grădina Gheţimani (trad. Liviu Antonesei şi Gabriela Gavril Antonesei), Ed. Polirom, Iaşi, 2013.
  • Nikolai Berdiaev, Sensul istoriei (trad. Radu Părpăuţă), Ed. Polirom, Iaşi, 2013.

sursa imagine – http://www.counter-currents.com/2012/07/guillaume-faye-on-nietzsche/


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!