copac
 

Tesatura din jurul unei taine este de multe ori mai fascinanta decat secretul insusi.

Doctorul Johann Honigberger, a carui biografie este studiata de doctorul Zerlendi, fusese, la un anumit moment, preocupat de fenomene oculte si ezoterism. Acest lucru bizar trezeste curiozitatea domnului Zerlendi. E vorba despre un interes aparte care il face pe Zerlendi sa se afunde nu atat in teoria fenomenelor oculte cat in practica lor. Iar afundarea aceasta se produce pana la punctul disparitiei fizice a doctorului Zerlendi.

Sa fie vorba despre un secret al lui Honigberger sau despre un mister asimilat de Zerlendi? Disparitia acestuia din urma poate fi descifrata in ordinea existentei unui taram magic: Shambala. Un refugiu mistic in care cativa alesi pastreaza memoria pura a umanitatii.

Calatoria spre Shambala pare sa fie secretul in jurul caruia Mircea Eliade a structurat aceasta nuvela. Biblioteca doctorului Zerlendi, in care autorul gaseste manuscrisele acestuia, gazduieste caietele in care sunt insemnate exercitiile Yoga ce-I vor permite lui Zerlendi nu doar stapanirea invizibilitatii si a altor puteri magice ci si apropierea de Shambala.

Intr-un final ambiguu, nuvela desparte aparent definitiv drumurile: spatial (de la lumea aceasta la Shambala) si temporal (dilatarea si comprimarea realitatii timpului).

Avem asadar cateva elemente cu care putem imagina o punte spre universul lui Mircea Eliade: fantasticul mitologic, realitatea magica, arhetipuri, mistere, orientalism etc.

foto: Vladimir Kush – Atlas of Wander

Intalnirile seriei “Imblanzirea cartilor” sunt evenimente cu intrare libera, gandite pentru liceeni si studenti (14-20 de ani).

Partener in organizarea acestui eveniment este Libraria Bastilia, in al carei spatiu se vor desfasura intalnirile. Casa in care se afla libraria a fost construita in 1913, de arhitectul Spiridon Ceganeanu. Cele trei corpuri ale cladirii au fost locuite de fratii Petrascu: doctorul Vasile Petrascu, pictorul Gheorghe Petrascu si Nicolae Petrascu – directorul Revistei literatura si arta română.

Corpul de cladire in care functioneaza libraria a apartinut doctorului Vasile Petrascu.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!