Atelier de scriere creativă în cheia celor cinci simţuri (17-21 iulie)
 

Cursul se va desfăşura zilnic: 17 (luni), 18 (marţi), 19 (miercuri), 20 (joi) şi 21 (vineri) iulie.

Raţiune şi Simţire: povestiri prin cele cinci simţuri

Nu de puţine ori te-ai aflat cu mintea pocnindu-ţi de mii de idei, dar aşezarea lor în poveste ţi-a dat bătăi de cap. De tot atâtea ori, poate debutul a fost cel mai chinuitor, apoi – odată ce te-ai armonizat – cuvintele s-au ales limpede pe foi, pe care le-ai umplut cu poveşti fără sfârşit.

Cursul îţi propune o călătorie în care conştientizarea senzorială va descătuşa fluxul povestirii, în care vei alunga temerile blocajului de început şi te vei apropia mai mult de foaia albă. Iată cum: Dedicăm fiecare seară unuia dintre cele cinci simţuri care te vor deschide unei stări de flux al conştiinţei. Vom plămădi poveşti sub imboldul acelui simţ.

În tot răstimpul acesta, povestim despre chei de lectură, eroi, compoziţie, stil şi altele. Liber, fără inhibiţii, într-o joacă un pic serioasă. Atelierul nu vrea să fie decât un fel de şerpaş într-o expediţie în cinci întâlniri în care vei fi călăuzit pe tărâmul poveştii prin câteva porţi aflate cel mai la îndemână – cele cinci simţuri.

Temele celor cinci întâlniri vor fi:

1. Savoare / Gust – Vom lăsa mai întâi gustul să ne inspire, apoi prin filtrul lui vom porni de la un cuvânt şi vom ţese în jurul lui o poveste scurtă.

2. Mireasmă / Miros – Ne vom lăsa pradă miresmelor ademenitoare care ne vor purta într-o lume parfumată, care mai apoi va înmiresma o poveste.

3. Armonie / Auz – Ne vom lăsa purtaţi de o muzică ce ne va împinge să fim dirijorul unei poveşti scrise la cald.

4. Atingere / Simţ tactil – Lăsăm percepţia tactilă să ne călăuzească pe făgaşul unei poveşti, pe un covor aproape fermecat.

5. Privire în adânc / Văz – Ne vom ascuţi privirea ageră şi vom închipui o poveste care să lumineze precum lampioanele cerul nopţii.

Pe blogul lectorului Andra Samson puteţi citi câteva dintre poveştile scrise de participanţii ediţiei anterioare: https://bit.ly/2kuPhC8

 

foto: https://www.pexels.com/photo/close-up-photo-of-notebook-with-pen-3363098/


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!