Carl Gustav Jung şi imaginarul alchimiei

 

Se spune că alchimia nu are ce să ofere filosofiei, se crede că alchimia nu aparţine decât unei faze evolutive a chimiei moderne, se bănuieşte că alchimia nu poate ieşi din condiţionarea strâmtă a cercetării imaginarului. „Se spune…se crede…se bănuieşte…” sunt sintagme pe care Jung le-a ignorat, cu care a riscat să lupte. Şi a fost o luptă cu prejudecăţile, cu superstiţia şi cu ignoranţa, în ultimă instanţă.

Cursul îşi propune să redea unei analize pertinente motivaţiile afinităţii lui Jung pentru alchimie ca instrument de lucru şi direcţie metodologică. În acelaşi timp, e un prilej de a pune la încercare discernământul alegerii unei bibliografii autentice şi de primă mână.
Începând din secolul al XVI-lea, alchimia intră în perioada numită „decadentă”. Simbologia ajunge să capete o importanţă majoră, impunând un stil obscur al scriiturii. Tratatele par să ascundă mistere a căror divulgare presupune pericole însemnate. Vocabularul devine din ce în ce mai ermetic iar iconografia codifică fapte şi stări în aceeaşi măsură greu descifrabile. C.G.Jung îşi angajează cercetările spre acest tip de tratate. Cursul invită la accesarea critică a motivelor alchimice în opera lui Jung.

Temele atelierelor sint:

1. Interesul lui C.G.Jung pentru alchimie: cauze şi efecte. „Psihologie şi alchimie” – o analiză din perspectivă filosofică.

2. Ce este de fapt alchimia? O sondare a imaginarului alchimiei de secol XVII în Europa occidentală. Limbajul şi iconografia alchimiei.

3. Chestionarea contribuţiilor alchimiei la dezvoltarea psihologiei analitice (psihoterapiei jungiene). Rolul alchimiei în procesul de recuperare personală în psihoterapia jungiană.

4. C.G.Jung şi imaginarul alchimiei: o relaţie intensificată de epistemologie.

5. Alchimia şi investigarea modernă a inconştientului. Simbolurile transformării între metaforele disoluţiei şi promisiunea recuperării.

  • Da share acestei pagini prietenilor tai de pe Facebook!
  • Trimite un link catre aceasta pagina prin email.
  • Da share acestei pagini pe Twitter.

Alte ateliere si evenimente cu Mario Barangea

tree-of-life

Istoria religiilor: notiuni, metode, autori

Acest curs se adresează celor care doresc să-si extindă...  [Citeste mai mult]
andrei-rubliov

Filocalia: Cum o citim si Ce intelegem

Filocalia este un corpus masiv de texte apartinand Sfintilor...  [Citeste mai mult]
Sarbatori_Iarna

Rituri si ceremonii pentru Noul An

Va invitam, in apropierea sarbatorilor de sfarsit de an, la...  [Citeste mai mult]

Antropologie & Folclor - alte ateliere si evenimente

inimi

Sfântul Valentin - legende şi tradiţii

Dragostea cu tot apanajul ei de reprezentări vizuale,...  [Citeste mai mult]
viata_cotidiana jurnalism1

Atelier de jurnalism şi antropologie cotidiană

Scopul cursului de faţă este să vă înveţe cum să...  [Citeste mai mult]

NEWSLETTER

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!