Carl Gustav Jung şi imaginarul alchimiei

Se spune că alchimia nu are ce să ofere filosofiei, se crede că alchimia nu aparţine decât unei faze evolutive a chimiei moderne, se bănuieşte că alchimia nu poate ieşi din condiţionarea strâmtă a cercetării imaginarului. „Se spune…se crede…se bănuieşte…” sunt sintagme pe care Jung le-a ignorat, cu care a riscat să lupte. Şi a fost o luptă cu prejudecăţile, cu superstiţia şi cu ignoranţa, în ultimă instanţă.

Cursul îşi propune să redea unei analize pertinente motivaţiile afinităţii lui Jung pentru alchimie ca instrument de lucru şi direcţie metodologică. În acelaşi timp, e un prilej de a pune la încercare discernământul alegerii unei bibliografii autentice şi de primă mână.
Începând din secolul al XVI-lea, alchimia intră în perioada numită „decadentă”. Simbologia ajunge să capete o importanţă majoră, impunând un stil obscur al scriiturii. Tratatele par să ascundă mistere a căror divulgare presupune pericole însemnate. Vocabularul devine din ce în ce mai ermetic iar iconografia codifică fapte şi stări în aceeaşi măsură greu descifrabile. C.G.Jung îşi angajează cercetările spre acest tip de tratate. Cursul invită la accesarea critică a motivelor alchimice în opera lui Jung.

Temele atelierelor sint:

1. Interesul lui C.G.Jung pentru alchimie: cauze şi efecte. „Psihologie şi alchimie” – o analiză din perspectivă filosofică.

2. Ce este de fapt alchimia? O sondare a imaginarului alchimiei de secol XVII în Europa occidentală. Limbajul şi iconografia alchimiei.

3. Chestionarea contribuţiilor alchimiei la dezvoltarea psihologiei analitice (psihoterapiei jungiene). Rolul alchimiei în procesul de recuperare personală în psihoterapia jungiană.

4. C.G.Jung şi imaginarul alchimiei: o relaţie intensificată de epistemologie.

5. Alchimia şi investigarea modernă a inconştientului. Simbolurile transformării între metaforele disoluţiei şi promisiunea recuperării.