Retreat la CONACUL LA CIREŞI: Comunicare eficientă, tehnici NLP şi Inteligenţă emoţională (25-27 august) – LOCURI LIMITATE
 

Vă invităm la cel de-al patrulea RETREAT organizat de Fundaţia Calea Victoriei la Conacul La Cireşi, o vilă de 4 stele, o clădire elegantă în stil neoromânesc aşezată între dealuri, lângă o livadă de cireşi.

Împreună cu Alin Comşa, trainer, life coach şi expert în vorbire în public, vom dedica acest weekend înţelegerii sistemelor de motivare şi de direcţionare a acestora în stabilirea obiectivelor. Alin este licenţiat în comunicare socială şi relaţii publice şi a absolvit un program de masterat în marketingul serviciilor. De asemenea, este specialist în activitatea de coaching, având o experienţă de peste 12 ani ca formator. Specialist în relaţii publice şi comunicare, pasionat de tot ce poate cuprinde domeniul educaţiei şi învăţarea, Alin foloseşte în training experienţa de business acumulată în 20 de ani de activitate în domeniul vânzărilor.

I cAn!– a fost primul acronim pe care l-am gândit scriind la acest curs.

C – comunicare, A – Atitudine şi N – neuro-linguistic programming. I cAn!”- Alin Comşa

Ştiaţi că emoţia poate fi educată sau controlată? Sau că Inteligenţa Emoţională reprezintă de fapt raţiunea sau o inteligenţă a emoţiei? Capacitatea de a gestiona propriile emoţii şi de a le recunoaşte pe ale celorlalţi ne ajută să îmbunătăţim procesul de comunicare, să depăşim provocările, să fim motivaţi şi perseverenţi, să gestionăm eşecul şi, cel mai important, să conştientizăm valoarea personală şi potenţialul maxim de care dispunem.

Comunicarea eficientă, programarea neurolingvistică (NLP) şi inteligenţa emoţională sunt instrumente, care odată dezvoltate, ne ajută să devenim inspiraţie pentru cei din jur, să obţinem rezultate pozitive, validare profesională şi să atingem obiectivele vizate.

Succesul nu implică în mod condiţional fericirea, iar fericirea, la rândul ei, nu este subînţeleasă succesului. Diferenţa sau asemănarea dintre cele două ţine de înţelegerea a ceea ce numim generic sine. Presupoziţiile de NLP au în centrul construcţiei lor ideea de sine, ideea de EU corect înţeles. De altfel, unul dintre cele mai importate momente ale cursului este cel ce facilitează un fel de întâlnire de gradul III, întâlnirea care are loc între sine (cine sunt?) cu eul intern (cum sunt eu?).

Acest retreat este dedicat persoanelor care îşi doresc:

  • dezvoltare personală şi conştientizare de sine;
  • îmbunătăţirea abilităţilor de comunicare;
  • gestionarea corectă a emoţiilor;
  • încredere în sine;
  • depăşirea fricilor şi fobiilor.

PROGRAM RETREAT 

Vineri, 25 august

  • 19:00-20:00

În seara sosirii vom face un tur de Conac, vom admira încăperile elegante şi confortabile, cu mici colţuri pentru linişte şi introspecţie sau pentru un dialog savuros. Vom face cunoştinţă cu ceilalţi participanţi la retreat, alături de care vom trăi experienţa programării obiectivelor şi intenţiilor noastre.

Îl vom cunoaşte pe Alin Comşa, coach în domenii precum management, vânzări, artă şi cultură, NLP, comunicare, inteligenţă emoţională, istorie şi filozofie, specialist în relaţii publice şi comunicare, împreună cu care vom avea discuţii libere de grup despre aşteptările şi interesele privitoare la participarea la curs.

  • 20:00– CINA

Sâmbătă, 26 august

  • 8:00 – MICUL DEJUN
  • 9:30 – Deschiderea cursului – Comunicarea eficientă. Inteligenţa Emoţională. Premisele Programării Neuro-Lingvistice
  • 11:00 – PAUZĂ
  • 11:20 – Curs NLP – Mic dicţionar de funcţionare a creierului. Legi NLP
  • 13:00 – PRÂNZ
  • 14:30 – Curs NLP – Sisteme de motivare. De la dopamină la serotonină.
  • 16:00 – PAUZĂ
  • 16:20 – Curs NLP – Stabilirea şi atingerea obiectivelor. Barierele în comunicare. Bariere în atingerea obiectivelor.
  • 17:50 – Închiderea primei zile de curs
  • 18:30 – Discuţii libere – Poveşti de seară
  • 19:30 – CINA

Duminică, 27 august

  • 8:00 – MICUL DEJUN
  • 9:00 – Curs NLP – Controlul emoţiilor şi exerciţiul de expunere publică. Comunicarea internă
  • 10:30 – PAUZĂ
  • 11:00 – Curs NLP – Despre succes şi fericire. Întâlnirea cu propriul eu. Concluzii.
  • 13:00 – Închiderea cursului.
  • 13:15 – PRÂNZ

CE ESTE INCLUS în taxa de curs:

1. CURS COMUNICARE EFICIENTĂ, TEHNICI NLP ŞI INTELIGENŢĂ EMOŢIONALĂ – facilitator specialist în relaţii publice şi comunicare – Alin Comşa

2. CAZARE DOUĂ NOPŢI la ”Conacul La Cireşi”

3. CATERING COMPLET :

  • Vineri seara – bun venit la grătar
  • Sâmbătă şi duminică – mic dejun delicios şi prânzuri complete cu mâncăruri tradiţionale cu ingrediente din surse locale, precum şi cină cu pizza gourmet, preparată pe loc în cuptorul cu lemne.

Sâmbătă seară, gazdele ne vor oferi câte un pahar de Ţuică de Văleni din rezerva proprie sau un pahar de vinuri nobile din renumite podgorii româneşti.

COST:

  • 1.890 RON per participant, loc în camera twin sau în cameră matrimonială – se poate achita online sau prin transfer bancar
  • 2.340 RON pentru single – se poate achita doar prin transfer bancar

BINE DE ŞTIUT:

  1. Locuri limitate: 12 participanţi
  2. Cazarea, masa şi atelierul sunt incluse în preţ
  3. Meniul va fi unul delicios cu mâncăruri tradiţionale cu ingrediente din surse locale
  4. Locul este rezervat în momentul plăţii
  5. Cazarea se face în 2 camere matrimoniale şi 4 camere twin
  6. Transportul până la locaţie nu este inclus. Dar pentru cei care vin cu trenul sau microbuzul se asigură transportul de la gara din Vălenii de Munte la Conac.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!