Reîntoarcerea la simplitate – o lectură filosofică
 

Vă invităm vineri, 3 iulie, de la ora 19:00, la un eveniment nou susţinut de Mario Barangea, unul dintre cei mai carismatici şi apreciaţi lectori ai fundatiei, doctorand al Facultăţii de Filosofie, care deţine şi un master în Studii Religioase (Tradiţii şi Texte), o licenţă şi un master în Filosofie, toate la Universitatea din Bucureşti.

În cadrul acestei întâlniri vom vorbi despre cum putem reveni la o stare de echilibru, despre reconstrucţia interioară după perioade dificile, despre întoarcerea la simplitate şi despre felul în care filosofia ne poate ajuta să regăsim sensul şi bucuria lucrurilor simple.

„Ce se poate întâmpla bun după o perioadă încărcată, după un răstimp agitat? Printre altele, o reîntoarcere la simplitate, o revenire la tihna de a fi fericiţi în preajma unor emoţii primordiale: observarea norilor, o adiere caldă pe obraz, foşnetul frunzelor. E important pentru noi, în vremuri tulburi, să avem puterea de a spera, fără ca asta să fie o iluzionare. E fundamental să fim în contact cu realitatea unui sens, cu virtutea, cu ideea de valoare.

Vorbesc filosofii despre posibilitatea unei reconstrucţii personale? Desigur, şi vom vedea cum fac ei asta. Alături de o sumă de lecturi bine alese, vă invităm să descoperim câteva exerciţii de reconfigurare a sinelui.

Marcus Aurelius, Platon, Cicero, Epicur sunt printre cei care ne vor ghida în această incursiune. Alături de apelul direct la texte, comentariul însoţitor va fi în linia strictă, dar luminoasă, a recomandărilor lor mereu actuale.”

Sursă imagine: wikimedia

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!