Reginele Europei – putere, frumuseţe şi eleganţă
 

Fascinante, puternice, materne, seducătoare, adulate sau contestate, reginele au dat şi încă dau farmec istoriei. Asociate, în mentalul popular, ideii de frumuseţe, putere sau fecunditate, ele  au avut parte, de-a lungul istoriei, de nenumărate portrete mai mult sau mai puţin reale, fiind percepute, de cele mai multe ori, prin prisma unui anumit ideal feminin.

Povestea lor nu ţine doar de bogăţie, putere sau eleganţă, în spatele mantiei regale s-au aflat femei în carne şi oase, cu idei, sentimente şi  dorinţe. Vă invit să le descoperim, de-a lungul a trei ateliere, pe cele care au scris pagini de istorie, dar şi pe cele mai puţin cunoscute, să aflăm cum era definit rolul reginei în trecut şi ce mai înseamnă în zilele noastre şi, mai ales, să cunoaştem povestea câtorva doamne fermecătoare.

Temele celor trei ateliere sunt:

1. Puterea regală la feminin din Bizanţ în Europa medievală. Teodora, Irina şi alte câteva împărătese bizantine. Cum se alegea soţia unui viitor rege au împărat? Un fenomen straniu – concursurile de frumuseţe din Bizanţ. Căsătoria, maternitatea şi regenţa. Reginele evului mediu occidental – de la Alienor de Aquitania la Isabeau de Bavaria. Revolta în faţa puterii masculine – sancţiuni. Cum era pedepsit adulterul reginei – câteva studii de caz celebre.

2. Reginele Renaşterii – putere, religie şi modă. Caterina de Medici. Elisabeta I a Angliei un suflet de bărbat într-un trup de femeie. Europa modernă şi două personalităţi controversate: Ecaterina II a Rusiei şi Maria Antoaneta a Franţei. O regină la eşafod. Secolul XIX şi epoca victoriană. Regina Victoria dincolo de mit. O împărăteasă haute-couture – Eugenia de Montijo.  Elisabeta de Bavaria – femeia din spatele mitului Sissi.

3. Reginele secolului XX. Regina Maria – de la tânăra fermecătoare la regina României Mari-un itinerariu şi câteva surse de inspiraţie. Reginele sfârşitului de secol XX- ce a mai rămas dintr-un ideal?

-empress-elisabeth-of-austria-in-courtly-gala-dress-with-diamond-stars-workshop-of-franz-xaver-winterhalter


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!