Prin muzeele lumii – Kunsthistorisches Museum, Viena
 

Vă invităm la o călătorie imaginară în câteva dintre cele mai cunoscute şi vizitate muzee din lume. Pline de istorii şi de opere de artă faimoase, Luvru, Prado, Metropolitan Museum – New York sau National Gallery – Londra ne permit o incursiune inedită în arta şi istoria lumii. Din Antichitate până la impresionişti, trecând prin Renaştere şi Baroc, vom descoperi împreună opere emblematice, cele pe care nu trebuie să le ratăm când vizităm muzeul respectiv sau pe care le revedem de fiecare dată cu o curiozitate şi uimire nesfârşite.

Pentru a noua întâlnire, vă propunem să zăbovim câteva ore într-unul dintre cele mai erudite şi fascinate muzee europene. Muzeul de istoria artei ne propune o incursiune unică în cultura europenă, dar şi în istoria Ring-ului vienez.

Inaugurat la sfârşitul secolului al XIX-lea de împăratul Franz Ioseph, muzeul formează alături de cel de  istorie naturală un amplu complex dedicat culturii şi ştiinţei, în noua viziune politico-socială şi urbanistică din epocă. Gândit ca o imensă vitrină a gloriei imperiale, muzeul a asigurat, încă de la inaugurare, accesul publicului larg la bogata colecţie de tablouri, statui şi obiecte rare colecţionate de-a lungul timpului de familia imperială. Dacă la început privirile ne sunt atrase de domul octogonal, decoraţiuniile marii scări interioare nu trebuie ratate. Ele au fost realizate de câţiva artişti celebri din epoca de glorie a Ring-ului: Hans Makart, Gustav şi Ernst Klimt, Franz Matsch. Putem admira fascinaţi precizia aproape fotografică a decoraţiunilor realizate de Klimt, farmecul Athenei care împrumută ceva din aerul tinerelor vieneze din Belle Époque.

Amatorii de artă flamandă, sigur, se vor bucura de ampla colecţie dedicată lui Pieter Bruegel cel Bătrân. Vânătorii în zăpadă, Turnul Babel, Lupta dintre Carnaval şi Post, Dansul ţăranilor sau Nunta de la ţară sunt câteva dintre tablourile care ne îndeamnă să medităm asupra mentalităţilor secolului al XVI-lea, să decoperim proverbe flamande demult uitate sau posibile reacţii în faţa Contrareformei catolice din Ţările de Jos. În cadrul atelierului vom discuta despre preocupările intelectuale ale curţii imperiale de la Praga sau Viena în vremea împăraţilor Maximilian II şi Rudolf II şi vom descoperi Anotimpurile lui Arcimboldo. Nu vom rata nici cea mai cunoscută piesă de  orfevrărie de la Viena – Solniţa imaginată de Benvenuto Cellini pentru regele Franţei, Francisc I. Cum a ajuns în colecţiile vieneze? O să dezlegăm misterul împreună.

La final, ne vom delecta cu câteva portrete ale habsburgilor spanioli realizate de Velázquez şi vom afla ce rol jucau operele de artă în alianţele politico-matrimoniale.  Nu vom uita nici de celebra alegorie a lui Vermeer dedicată picturii.

Participanţii se vor familiariza cu istoria unuia dintre cele mai cunoscute muzee vieneze, dar şi cu modul în care conceptele de muzeu şi de colecţie s-au articulat şi au evoluat de-a lungul istoriei Austriei. În egală măsură, vor avea câteva repere istorice şi estetice atunci când vor vizita sau revizita muzeul.

Evenimentul are loc online, live, pe zoom.us. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!