Povestea unor parfumuri celebre. Cum îmi aleg parfumul?
 

Parfumul, deopotrivă sacru şi profan, a fascinat de-a lungul istoriei. Câţiva stropi dintr-o licoare magică, ce miroase a iasomie, citrice, vanilie sau mosc,  sunt de ajuns pentru a ne transforma existenţa într-o adevărată încântare. Dacă parfumul are un secret, el constă în seducţia pe care o exercită  asupra simţurilor noastre.

Parfumurile au istoria lor, dincolo de flacoanele extravagante se află povestea unor creatori de geniu şi a unor miresme ce se cer dezvăluite. De-a lungul unui atelier ne vom delecta cu istoria unor case celebre (Chanel, Dior, Nina Ricci, Lancôme, Bulgari, Yves Saint Laurent, Thierry Mugler etc.), nu vom uita nici de lumea unor artizani mitici (Guerlain, Hermes etc.), iar la final vom discuta ultimele trenduri în materie de parfum.

Atelierul va avea şi o scurtă introducere dedicată principalelor familii olfactive, astfel cursanţii vor putea identifica mult mai repede aromele şi parfumurile preferate. Prezentarea va fi punctată de diverse sfaturi practice (cum îmi aleg parfumul şi cum mă parfumez, există un parfum de iarnă şi unul de vară, care este diferenţa dintre parfum şi apă de toaletă, doamnele se pot parfuma cu parfumuri masculine, cum păstrăm un parfum etc.) şi de testarea a diverse miresme mitice.

Sursă foto: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/elegan-a-spray-parfum-elegant-9790397/


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!