Parisul şi mitul său – Avangardă, boemă şi expoziţii universale (1850-1940)
 

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, capitala franceză îşi trăia din plin gloria. Cel de-al doilea imperiu francez şi baronul Haussmann îi oferiseră o arhitectură nouă şi un plan urbanistic pe măsură, iar nenumăratele curente artistice o transformaseră în epicentrul boemei europene. Oraşul tuturor experienţelor trăite şi imaginate, aşa cum a fost definit de nenumărate ori, se lasă împânzit de cafenele şi de atelierele artiştilor care îşi duceau existenţa de pe o zi pe alta sau care se bucurau de faima Salonului oficial. Toţi visau la glorie, dar dincolo de laurii Salonului sau de precaritatea boemei, ei reuşesc să surprindă pe pânză imaginea şi căutările unei epoci dominată de transformări sociale, politice şi culturale.

Scandalul de la Salonul Refuzaţilor, expoziţiile impresioniştilor,  atelierele artiştilor din Montmartre şi Montparnasse, expoziţiile universale, toate vorbesc de spiritul unui secol influenţat  de nenumărate experimente  intelectuale, dar şi de drama războiului.

De-a lungul a patru ateliere vă invit să descoperim împreună istoria avangardei pariziene, a nenumăratelor curente artistice şi intelectuale ce şi-au lăsat amprenta asupra spiritului european.

Temele celor patru ateliere sunt:

1. Un oraş şi mitul său. Parisul baronului Haussmann – transformări urbanistice, sociale, culturale. Salonul oficial şi primele scandaluri. Cazul Manet. Salonul refuzaţilor. Avangarda – cultură şi politică. Expoziţiile universale şi mitul parizian. Impresioniştii şi post-impresioniştii.

2. Parisul boemei. Radiografia unui spaţiu mitic – Montmartre, de la Moulin Rouge la Sacre Coeur, trecând prin Rue Lepic.  Toulouse Lautrec & co. Grădinile, cabaretul, circul, cafenelele, bordelul – topografii reale şi imaginare. Aventura Bateau Lavoire. Banda lui Picasso.

3. Paris 1900. Art nouveau – staţiile de metrou şi influenţele vegetale. O altă privire: fovism, primitivism, cubism. Domnişoarele din Avignon. Teatrul şi baletul de avangardă. Baletele ruseşti – fascinaţia Orientului şi a trupului eliberat. Ritualul primăverii şi Parade.

4. “Parisul nu are sfârşit”. Parisul interbelic şi lumea americană. Experimentul suprarealist. Expoziţia de arte decorative – 1925. O altă imagine a boemei – Montparnasse şi muza sa, Kiki.  BrassaÏ – oraşul dincolo de mitul său.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!