Mozart şi muzica sa – Rock me, Amadeus!
 

Evenimentul are loc online.

Wolfgang Amadeus Mozart este primul compozitor a cărui muzică nu a părăsit în niciun moment sălile de concert – până şi marele Bach a dispărut timp de aproape 100 de ani din conştiinţa publică! Desigur, putem spune că avem de-a face cu o altă conjunctură, o altă eră, un alt respect faţă de muzica trecutului. Totuşi, cum de tocmai Mozart a schimbat obiceiurile publicului?

Poate pur şi simplu prin felul lui de-a fi. Îi plăcea să întoarcă lumea cu susul în jos, să se amuze teribil şi apoi să mai compună ceva. Oare cantabilitatea extraordinară a temelor sale a fost elementul magic care i-a conferit nemurire? Posibil, mai ales că aproape în toate regăsim dragostea sa pentru operă. Dacă nu vă vine să credeţi, încercaţi acum şi vedeţi câte fragmente mozartiene vă vin în minte, fără a sta prea mult pe gânduri. Putem, deci, spune cu încredere că a fost un adevărat producător de „hituri”.

Poate datorită biografiei sale scurte şi furtunoase. Un personaj enigmatic, care a cunoscut succesul de la vârsta de şase ani, a dus o viaţă intensă, ca o flacără, şi, tot ca o flacără, s-a stins subit – iată reţeta transformării omului în mit!

Condimentată de-a lungul secolelor cu numeroase ficţiuni captivante, puterea imaginii lui Mozart se bazează totuşi pe creaţii puternice. Iar geniul lui este unul de netăgăduit. Atunci când scria muzică, aşternea notele pe hârtie ca un copist, aproape fără greşeală. E un semn că tot procesul componistic se desfăşurase deja în mintea lui. Odată cu înaintarea în carieră, şi-a scuturat ideile de tot adaosul inutil şi a reuşit să atingă acea simplicitate pe care mulţi o râvnesc, dar puţini o cuceresc.

Fără dar şi poate, Mozart este o figură care ne atrage de câteva secole şi ne face să ne tot întoarcem la el.

La eveniment vom asculta câteva fragmente din opera lui W. A. Mozart.

Rock me, Amadeus!

Evenimentul are loc online, live, pe zoom.us. Vă rugăm să ţineţi cont de data şi ora la care are loc întâlnirea, evenimentul nu se înregistrează. Cu o zi înainte de data începerii, veţi primi  un link cu ajutorul căruia veţi accesa cursul pe Zoom.us. 

imagine: pictură de Barbara Krafft (1819), preluată de aici

Partener media:

 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!