Irina Chiţu este lector la Fundaţia Calea Victoriei, unde va susţine, din 13 martie, cursul Secretul banilor: cum să ne gestionăm eficient resursele. De asemenea, este vice-preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi are o experienţă de peste 20 ani în domeniul educaţiei financiare şi a scris un articol pentru „Make Life Magic” de la Magic FM, pe care te invităm să-l citeşti şi pe blogul nostru.
În 2026, întrebarea „mai putem economisi?” nu este una teoretică, ci una extrem de practică.
Preţurile au crescut, ratele dobânzilor au avut cicluri imprevizibile, iar bugetele personale sunt puse constant la încercare. Iar răspunsul scurt, când ne întrebăm dacă mai este posibil să facem economii în condiţiile date este: da, dar diferit faţă de trecut.
Economisirea de 10% nu mai este o regulă rigidă, ci o strategie care trebuie adaptată realităţii fiecăruia.
Ce înseamnă „scumpirile” în viaţa reală, nu în statistici
Inflaţia nu este doar un procent comunicat de INS (Institutul Naţional de Statistică) sau din prognozele BNR (Banca Naţională a României). Ea se vede zilnic în coşul de cumpărături, facturile la energie, costurile de transport, chirii sau rate mai mari.
Pentru multe familii, cheltuielile de bază consumă astăzi 70–85% din venituri. Asta face ca economisirea să pară imposibilă, mai ales pentru cei cu venituri mici sau medii.
Regula de 10%: mit financiar sau reper util?
Regula clasică spune că ar trebui să economisim minimum 10% din venituri. În 2026, această regulă nu este greşită, însă nu este universal aplicabilă.
Pentru unii, 10% poate însemna prea mult; pentru alţii, poate fi chiar prea puţin. Important nu este procentul, ci consecvenţa şi scopul economisirii.
Ce m-a ajutat pe mine
Eu recunosc că am fost întotdeauna şi sunt cheltuitoare. Însă „mă tratez” 😉 cu următorul tratament:
– Mi-am stabilit scopuri clare – ştiu pentru ce economisesc (de exemplu: pentru cei patru copii, pentru pensie)
– Mă plătesc pe mine prima – adică economisesc pentru obiectivele mele la început de lună, sau imediat ce intră veniturile (nu din ce rămâne la sfârşit, dacă rămâne).
– Testez instrumente financiare cu sume mici, până înţeleg cum funcţionează
– Şi cel mai important – am pus totul pe automat, ca să nu iau decizia de economisire şi investiţii în fiecare lună.
De ce economisirea este mai importantă ca oricând
De aceea economisirea pentru un scop, în primul rând pentru constituirea unui fond de rezervă, este vitală. Un astfel de fond de siguranţă, chiar mic, reduce stresul financiar şi nevoia de a apela la împrumuturi costisitoare.
Cum poţi economisi 10% în 2026 (sau o variantă realistă)
1. Începe cu un procent mai mic.
Dacă 10% este imposibil, începe cu 3%, 5%, sau o sumă fixă lunară – 50 lei, 100 lei sau cât poţi tu. Creşterea graduală este mai eficientă decât abandonul rapid.
Economisirea nu e un talent. E un OBICEI. Un MUŞCHI. Şi ca orice muşchi… trebuie exersat! Nu te duci la sală să ridici direct 10, 20 kg. Începi cu 3 kg, apoi după o lună ridici 4 kg, apoi 5 kg. Şi măreşti treptat, când poţi şi dacă poţi. Important este să nu renunţi.
2. Automatizează economisirea
Transferul automat imediat după încasarea venitului: elimină tentaţia de a cheltui, transformă economisirea într-un „cost fix”.
Chiar şi 5% economisiţi constant sunt mai valoroşi decât 10% economisiţi o singură lună. Important este să începi, să ajustezi şi să rămâi conectat la realitatea ta financiară, nu la reguli vechi de manual.
3. Redefineşte ce înseamnă „cheltuieli necesare”
În 2026, multe cheltuieli par obligatorii, dar pot fi optimizate: abonamente nefolosite, pachete de servicii prea mari, cumpărături impulsive mascate ca „mici recompense”.
Economisire vs. supravieţuire financiară
Un adevăr incomod: nu toată lumea poate economisi 10% acum. Şi este în regulă.
Dacă:
– trăieşti de la un salariu la altul,
– ai datorii cu dobânzi mari,
– sau ai cheltuieli medicale/familiale ridicate,
prioritatea poate fi stabilizarea financiară, nu economisirea clasică.
„Uneori, a nu face datorii noi este o formă de economisire”
Pune-ţi ordine în finanţe, pune pe hârtie ce venituri intră în casă şi pe ce se duc banii în fiecare lună şi vezi unde poţi optimiza bugetul personal. Renegociază contractele de utilităţi şi de împrumut, sau refinanţează creditele, optimizează la maximum cheltuielile şi caută surse noi de generare venituri.
Greşeli frecvente care sabotează economisirea
– Aşteptarea „lunii perfecte”pentru a începe
– Compararea cu alţii
– Economisirea fără un scop clar – scopul funcţionează ca un cârlig, care te trage permanent şi te ţine motivat.
– Păstrarea banilor la saltea sau într-un cont care pierde constant valoare prin inflaţie.
Economisirea nu este despre perfecţiune, ci despre flexibilitate, disciplină realistă şi decizii informate. Educaţia financiară modernă nu mai înseamnă reţete fixe, ci decizii adaptate. Iar economisirea nu este un lux. Este o abilitate care, adaptată vremurilor, rămâne una dintre cele mai puternice forme de protecţie financiară.
Dacă vrei să înţelegi mai clar cum să-ţi gestionezi banii în realitatea economică de azi şi să treci de la stres financiar la decizii asumate, următorul pas firesc este educaţia.
Irina Chiţu este lector la Fundaţia Calea Victoriei, unde va susţine, din 13 martie, cursul Secretul banilor: cum să ne gestionăm eficient resursele. De asemenea, este vice-preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) şi are o experienţă de peste 20 ani în domeniul educaţiei financiare.
Foto: Freepik
