Life Coaching şi metode de Autocunoaştere pentru o viaţă împlinită
 

Atunci când ne cunoaştem bine, lucrurile se aşază atât pe plan personal (familie, relaţie de cuplu), cât şi pe plan profesional, iar dacă ne îndreptăm şi către căi spirituale potrivite nouă, calea în viaţă este mult mai lină, armonioasă şi ne simţim împliniţi, cu rol şi cu rost.

Testele de autoevaluare creative şi unice pe care le vom rezolva la curs vor aduce mai multă deschidere către Sine, dar şi o mai bună cunoaştere şi acceptare a ceea ce este fiecare, ce daruri are şi ce poate face cu ele spre binele său şi al celorlalţi.

Completarea unei hărţi a vieţii, la prima întâlnire şi la ultima întâlnire, va duce la o evaluare reală a progresului personal, dar şi la obţinerea unei unelte foarte utile ce poate fi folosită în orice etapă a vieţii.

Prin exerciţii şi jocuri creative, participanţii vor căpăta o nouă perspectivă asupra a ceea ce ei reprezintă atât pentru ei cât şi pentru cei cu care îşi petrec mult timp. Un exerciţiu de meditaţie – introspecţie – va deschide o uşă către abordarea spirituală a Sinelui.

La fiecare întâlnire vom face exerciţii individuale şi de grup, punând astfel fiecare participant în contexte diferite de viaţă. Vom experimenta la curs şi câteva tehnici simple de îmbunătăţire a energiei fizice şi de eliminare a stresului.

Până la final, fiecare participant va învăţa să îşi facă un plan personal de life Coaching.

Când vrei să ai succes, ai nevoie să te cunoşti foarte bine pentru a putea defini ce reprezintă pentru tine împlinirea în viaţă. Suntem diferiţi şi definim diferit o viaţă împlinită. Important este să găsim acele resurse, unelte, contexte, care ne fac să scoatem tot ce e mai frumos din noi, în slujba unui scop care ne motivează să investim în noi spre binele tuturor.

Se spune că atunci când eşti în armonie cu tine (suflet, minte, trup), viaţa îţi deschide toate uşile, rămâne să vrei să treci pragurile.

Vă aştept la acest atelier pentru a face din timp autocunoaştere şi din noi înşine frumosul uitat sau nedescoperit încă.

Imagine preluata de aici – https://www.pexels.com/photo/floating-lantern-127246/

Inscrie-te la acest atelier »

Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!