Introducere în Yoga – Curs online
 

Cursul are loc online. 

Astăzi, când literatura Yoga abundă, iar cuvântul „yoga” ne apare în nenumărate ipostaze – un fel de gimnastică, tehnici mistice, magie, desăvârşire spirituală, puteri paranormale, o cale mântuitoare etc. – înţelegerea lui devine în mod real din ce în ce mai dificilă.

Urmărind firul (sūtra) Ariadnei cu ajutorul textelor tradiţionale hinduiste (sec. I îen – sec XVIII en), putem să ne apropiem de conceptele majore care stau baza filosofiei şi practicii Yoga.

În acest curs ne propunem în primul rând să vedem ce se înţelegea prin „yoga” în diferite perioade şi tradiţii, iar apoi să corelăm aceste înţelegeri (teoria) cu elementele practice, experienţiale – căci adesea textele clasice Yoga, ce nu sunt manuale per se, au fost şi sunt interpretate ad litteram, luând de-a valma elemente disparate.

Fiind un curs complet în sine, considerăm binevenite, dar nu şi necesare, cunoştinţe ori o practică prealabilă Yoga. Sperăm ca printr-o abordare flexibilă, în dialog, să reuşim ca la finele celor cinci întâlniri să putem avea o vedere clară a elementelor Yoga într-un întreg funcţional pentru fiecare în parte – deoarece Yoga, ca oricare alt demers uman, rămâne o abordare personală/individuală.

Structura celor cinci întâlniri:

1. Contextualizare:

  • ce este şi ce nu este Yoga – terminologie & etimologie
  • diferitele scopuri ale practicii Yoga (contemplativ-ascetice, tantrice, marţiale, medicale etc.)
  • tradiţiile Yoga (Mantra, Laya, Hatha, Raja; Jnāna, Bhakti etc.)
  • descrierea omului din perspectiva practicilor Yoga:
  • cele 5 învelişuri (kośa) şi cele 3 corpuri (śarīra)
  • suflurile (vāyu/prāṇa)
  • traseele psiho-energetice (nāḍī)
  • centrii psiho-energetici (cakra, padma, granthi )
  • energia psiho-energetică (kuṇḍalinī)

2. Regulile morale şi practica corporală:

  • regulile obligatorii (yama),
  • regulile opţionale (niyama),
  • postura (āsana),
  • contracţia (bandha),
  • sigiliul (mudrā)
  • controlul suflurilor (prāṇāyāma)

3. Restrângerea (pratyāhāra) simţurilor şi concentrarea (dhāraṇā) minţii (manas) – aşezarea în interior; luarea în posesie a psihicului

4. Meditaţie (dhyāna) vs transă (sammohana) – rezolvarea tensiunilor psihice

5. Contemplarea (samādhi) – cunoaşterea de sine şi transcenderea condiţionărilor psihice; Concluzii.

sursă imagine: https://bit.ly/2wQdgBO

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!