Introducere in problemele arheologiei moderne
 

Închipuiţi-vă că aveţi o carte care vă interesează teribil dar căreia, pentru a o putea citi, trebuie să-i daţi foc.

După cum această lectură transformă textul în cenuşă, aşa şi săpătura arheologică transformă un sit infinit de complex într-o groapă cu cîteva obiecte pe margine. Tot ceea ce a scăpat arheologului e pierdut pentru totdeauna şi reprezintă irosirea unei resurse ce nu se poate reînnoi– vestigiile unei epoci istorice.

E de înţeles deci că o cercetare care distruge va trebui să se organizeze într-un fel cu totul deosebit. Cursul se va ocupa pe îndelete de acest statut special al arheologiei la graniţa dintre ştiinţele exacte şi disciplinele umaniste, ca şi de poziţia paradoxală a arheologului ca meşteşugar, istoric, detectiv şi călător în “ţara străină” a trecutului nostru.

Vom lucra cu exemple şi imagini; veţi putea să recunoaşteţi obiecte, să rezolvaţi probleme de arheologie, să luaţi decizii de săpătură şi să intepretaţi situaţii stratigrafice ciudate.

Planul cursului:

1. Premisele fundamentale ale arheologiei: vocabular şi concepte

2. Metodele cercetării arheologice sistematice: aşezări şi necropole

3. Universul tehnic al arheologiei: cum se sapă în situaţii obişnuite şi neobişnuite

4. Arheologia de salvare: cea mai legitimă formă de arheologie

5. Studiu de caz: ultimele cercetări la Troia.

 

RFI (audio) – Emisiune (interviu) despre arheologie si Troia


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!