Introducere în arta urbană: mesaj, culoare, emoţie
 

Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi  un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

Arta Urbană ne însoţeşte mai peste tot, în ultima vreme. Vedem prin toate oraşele din România astfel de exemple, de la festivalurile dedicate, la casele private, spaţii de consum de cultură, la mijloacele de transport care devin pânză pentru aceşti artişti. Arta urbană este mijlocul cel mai facil de transmitere a unui mesaj politic, economic, social, fiind de multe ori un exponent al vremii şi al situaţiei sociale prezentate.

La acest curs vei primi noţiuni de bază despre istoria artei urbane şi despre cei mai importanţi reprezentanţi ai săi. Mai mult, vom analiza împreună statusul artei urbane contemporane la nivel internaţional.

Arta urbană este de multe ori persiabilă. În funcţie de materialele folosite, de amplasament sau de voinţa unor persoane care doresc ca aceasta să fie ştearsă, o lucrare poate să dispară. Multe oraşe mari din lume – Londra, Paris, Berlin, Viena – au acceptat arta urbană şi au devenit poli pentru artiştii consacraţi şi pentru cei interesaţi de domeniu.

Temele celor 3 întâlniri ale cursului despre arta urbană sunt:

1. Istorie. Mesajele transmise.

  • Variante de street art: graffiti, sculpturi, poster art, graffiti 3D, Sticker Street Art, mural spray paint, arta în cretă.
  • Arta urbana din zona europeană:
  • Artisti prezentaţi: Blek le Rat, Pimax, JR Stohead, El Bocho, Miss Van, Stinkfish, Otto Schade, Blu, Martin Ron, Finatan Magee, Raul Ruiz aka El Niño de las Pinturas, INTI, Mambo, Sofrenia.

2. Arta urbană internaţională

  • Arta Urbană Americană (Shepard Fairey, Keith Haring, Jean-Michel Basquiat, GAIA, Lady Pink, Swoon, Barry McGee, Faile, OLEK, Retna)
  • Arta Urbană zona Asiatică (Hua Tunan, Broken Fingaz, Icy and Sot)
  • Arta Urbană din Africa (Faith47, falco, Ricky Lee Gordon, BREEZE aka KASI, R1)

3. Arta urbană din jurul nostru. Arta urbană uşor de recunoscut

  • Studiu de caz: Banksy
  • Proiecte de artă urbană în România şi artişti urbani din România: Street Delivery, Un-hidden, Zidart, Strad’Art, Artă şi poveste murală, Urban Steps de la MNAC). Artişti prezentaţi: IRLO, Pisica Pătrată, Sweet Damage Crew, Andreea Toma, Obie Platon, Pandele Pandele etc.

Lectorul cursului, Mihaela Ion, a colaborat cu case de licitaţie din Bucureşti, colaborează cu galerii de artă şi muzee, cu artişti urbani şi a predat la ASE cursul postuniversitar „Istoricul tranzaţiilor de artă”. Artiştii despre care îţi va vorbi sunt analizaţi şi prin prisma cotelor de vânzare. Atât din perspectiva vânzării lucrărilor în casele de licitaţie naţionale, cât şi în cele internaţionale.

foto: Clem Onojeghuo, Pexels

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!