Vă invităm sâmbătă, 14 februarie, de la ora 18:30, la un eveniment nou – „Ceaiul în Epoca Victoriană” – susţinut de Liliana Nestor, în cadrul căruia ne vom bucura de o atmosferă elegantă, discuţii interesante şi o experienţă culturală inedită.

„Eticheta este acel set de reguli de comportament care sunt recunoscute de înalta societate şi care sunt respectate de către toţi cei care doresc să fie primiţi în cercurile mondene. Este un paşaport fără de care nimeni nu poate porni în călătoria sa; sunt normele care ne arată cum se oferă respectul.” Femeile din epoca victoriană erau astfel sfătuite în „Manualul de etichetă pentru doamne. Sau principiile politeţii” apărut 1856 la Londra. Conform acestui manual, femeile trebuiau să „ţină cont în mod deosebit de regulile de etichetă. Poziţia lor din societate cere imperativ acest lucru.” Aşa arăta viaţa pentru o femeie din clasa de mijloc în Anglia victoriană. Decenţa era totul şi nimic nu era mai decent decât o ceaşcă de ceai în stil englezesc. Cu ajutorul cărţilor de etichetă, femeile rânduiau activităţile pe care le găzduiau acasă precum întâlnirile la ceai, zilele de vizită şi conversaţiile la ceai. Ritualizarea ceaiului a ajutat la definirea şi consolidarea aşteptărilor sociale şi îndatoririlor casnice ale femeilor din clasa de mijloc.

Denumită după perioada de domnie a Reginei Victoria, epoca victoriană a durat între 1837 şi 1901. A doua revoluţie industrială, cunoscută şi ca revoluţia tehnologică, a adus schimbări rapide în Anglia mijlocului de secol XIX. Datorită progresului tehnologic, de la începutul până la sfârşitul acestei perioade, clasa de mijloc a ajuns de la 15% la 25% din populaţie. Problema acestei clase a fost de fapt poziţia sa prea puţin precisă într-o societate foarte strict stratificată. Femeile din această clasă nu aveau nevoie să muncească, dar îşi puteau permite servitori care să se ocupe de treburile domestice. Spre deosebire de elitele societăţii, clasa mijlocie nu avea acces la modurile scumpe de petrecere a timpului liber. Plictisite şi excluse din cercurile publice înalte, femeile din clasa de mijloc şi-au orientat toată atenţia către singurul loc pe care îl stăpâneau cu adevărat: propriile lor case. Astfel, femeile nu au ales în totalitate noua lor misiune, ci mai curând au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca să îşi exercite influenţa cât mai mult între graniţele care le erau impuse.

În acest context de schimbări publice, noua ordine din viaţa de familie a inclus şi mai mult ceaiul, un teren care a fost oferit femeilor. Întâlnirile la ceai erau considerate ca fiind „cele mai puţin formale, cele mai prietenoase  şi cele mai plăcute petreceri care puteau fi organizate acasă.” aşa cum descria cartea „Obiceiurile unei societăţi bune. Îndreptar pentru doamne şi domni” editat în 1872. În afară că femeile aveau o activitate care să le ocupe timpul, ritualizarea ceaiului a devenit un obicei zilnic, care le-a modificat fluxul atribuţiilor casnice. Pentru unele a fost o modalitate de elevare, pentru altele a reprezentat un mod de socializare, dar pentru toate, ceaiul a fost instrumentul care le-a oferit femeilor din clasa de mijloc un spaţiu de comunicare. Excluse din viaţa publică, fără a avea voie sau nevoie să muncească, dar neavând resurse financiare suficiente  pentru a participa la distracţiile formale, femeile aveau puţine oportunităţi de a interacţiona şi a vorbi cu cei din afara familiei. Şi cum în acea epocă arta conversaţiei era considerată esenţială în înalta societate, conversaţia frumoasă din timpul servirii ceaiului era o modalitate de divertisment permisă.

Întâlnirile la ceai era obligatoriu să fie găzduite de către doamna casei sau de fiicele ei. A fi gazdă era o onoare deosebită. Dar au fost momente în care şi domnii intrau în salonul de ceai, unde doamnele creau o atmosferă politicoasă şi, de cele mai multe ori, caldă.

Aceste întâlniri feminine se desfăşurau după un scenariu bine stabilit, care avea în vedere transmiterea invitaţiilor, felurile de mâncare servite, tipurile de ceai, subiectele de conversaţie, rolurile participanţilor, formele ceştilor etc. O parte din aspectele definitorii ale momentului de ceai din perioada victoriană s-au păstrat şi astăzi. Azi, atunci când ne aşezăm în jurul unei mese de ceai, avem în gând regulile stabilite de doamnele sfârşitului de secol nouăsprezece.

Ritualul ceaiului, cu tihna şi decenţa lui, ne readuce în vremurile acelea. Deşi pare încheiată şi îndepărtată, când vine vorba despre ceai, putem spune că încă trăim în epoca victoriană.

Liliana Nestor

De la 9 ani citesc despre bune maniere şi reguli de etichetă. În 2019, la terminarea unui curs susţinut de dna. Cristina Turnagiu Dragna, am primit o diplomă recunoscută de Asociaţia Română pentru Protocol şi Ceremonial. Privesc regulile acestea ca instrumente de comunicare în interiorul comunităţilor. Dacă vrem să fim acceptaţi şi să facem parte armonios dintr-o comunitate, atunci suntem datori cu respectarea regulilor stabilite de membrii comunităţii şi adoptarea unui limbaj de comunicare corespunzător. Consider că regulile de etichetă şi bunele maniere nu sunt elemente de evidenţiere în plan social, nicidecum opţiuni, ci parte din componentele pe care trebuie să le asimilăm pentru a putea convieţui. Sunt părţi rafinate ale comportamentului şi însăşi etimologia cuvântului „politicos” ne arată şlefuirea, netezirea caracterului, de care o persoană are parte doar trăind şi fiind expus unor simple situaţii, inerente vieţii.

În iunie 2013 am deschis o ceainărie. Am păşit într-o lume delicată şi gingaşă, în acord cu rafinamentul şi fineţea pe care le-am căutat aproape mereu. Am început atunci să plantez seminţe de frumos şi bine, căci, aşa cum am aflat şi eu în toţi aceşti ani, ceaiul nu e doar o băutură şi ceainăria este mai mult decât un loc în care există ceai. Ceaiul oferă o stare de conexiune şi căldură, care creează amintiri dragi. Ceaiul aşază sufletele la aceeaşi masă, exclude armele din glas, din priviri, din vârful degetelor, apoi uneşte prin linişte. Momentul ceaiului, fie elaborat, fie mai puţin pretenţios, aduce întotdeauna la suprafaţă o latură delicată şi graţioasă a fiecăruia, excluzând total forţa şi brutalitatea.

Anul 2020 mi-a arătat o realitate în faţa căreia nu am cedat. Raţiunea şi simţirea multora dintre noi au fost încărcate atunci cu o greutate considerabilă. Dar omenia încă exista. De atunci, vorbesc tuturor  despre istoria ceaiului, despre darul preţios al clipei ceaiului, despre cum fapte din trecutul acestei lumi au corespondent în zilele noastre şi că puţină atenţie orientată către ce a fost, ne poate înfrumuseţa prezentul şi viitorul. Mesajul ceaiului e intens, iar eu îl ofer din toată fiinţa.

Sursă foto sus – mimimatthews