Domenii
Actorie, Cinema & Video, Media
Arhitectură & Design Interior
Arte plastice & Istoria Artei
Astronomie
București – Istorie & Artă
Cursuri pentru Copii & Adolescenți
Dezvoltare personală & Psihologie
Filozofie & Diplomație
FOTO & VIDEO
Istorie, Civilizație & Antropologie
Modă & Frumusețe
Muzică & Dans
Religie & Spiritualitate
Scriere Creativă & Jurnalism
Stare de BINE :)
Card cadou
Calendar
Susțineți proiectele noastre!
Certificat de participare
Cursantii pot beneficia de Certificat de participare la ateliere, semnat de presedintele Fundatiei si de lector.Certificatul se ofera la cerere, la ultima sedinta de curs. El atesta insusirea informatiilor acumulate sau dezvoltarea unor abilitati si tehnici, lucru care poate fi luat in considerare de un angajator.
Urmăriți-ne!
Misiunea Noastră
Misiunea noastră este să inspirăm tinerii, copiii și adulții prin arte și științe umaniste, abordate într-o manieră interactivă.
Povesti hasidice, un eveniment cu Hary Kuller
Inlăuntrul unei civilizaţii evreieşti de câteva milenii s-au evidenţiat deopotrivă, uneori chiar în tandem, atât orientări raţionaliste cât şi mistice. Condiţiile istorice specifice vieţii evreilor într-un anumit spaţiu (în acest caz, zona galiţiano-moldavo-podolo-ucraineană) şi [...]
Curs practic de interviu si reportaj
Cursul se adreseaza celor interesati de creative writing, blogging si jurnalism prin intermediul interviului si reportajului.
Invatam la acest curs care sunt regulile construirii unui interviu sau reportaj de succes. Cum identifici cea mai buna sursa, ce intrebari ii pui, cum si in ce moment al [...]
Fabergé, Cartier & co. Furnizorii caselor regale şi creaţiile lor fascinante
Vă invit să descoperim, împreună, lumea plină de eleganță și fast a furnizorilor caselor regale europene, să le admirăm creațiile și să le aflăm istoria. Călătoria noastră va începe, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, atunci când Louis-François Cartier, Charles [...]
Pe vremuri oamenii isi trimiteau scrisori, cu G. Filitti
Va invitam simbata 22 martie, de la 11:00, la un nou eveniment cu istoricul Georgeta FILITTI, de aceasta data pentru a povesti despre o tema extrem de interesanta si personala care reflecta lumea apusa a secolului XIX si inceputul sec XX, si anume SCRISORILE DE ALTADATA.
Conferinta va avea loc [...]
Fascinaţia Orientului – Artă, modă şi societate (sec. XVII-XX)
De-a lungul secolelor, europenii au fost fascinați și intrigați de civilizațiile orientale, misterioase și enigmatice, pline de povești nespuse și de coduri culturale dificil de descifrat. Descoperirea acestei lumi, fie că vorbim de Extremul Orient sau de cel Apropiat, ține în egală [...]
CONCERT: Mozart si Beethoven – Tinereti vieneze
Va invitam simbata 15 martie, de la 17:00, la un concert de muzica de cameră, in compania Andreei Butnaru si a unor tineri si foarte talentati muzicieni.
Doi tineri exuberanti, Mozart si Beethoven, la distanta de doar cativa ani, se integreaza in societatea cosmopolita vieneza de sfarsit de [...]
Moda si Stil personal – Tendinte Primăvară/Vară 2014
Ce o să porţi în această primăvară? Cum poţi să îţi adaptezi garderoba astfel încât să fii la modă? Care sunt volumele, materialele, tăieturile, formele şi culorile care îţi vor invada dulapul?
Dacă te interesează moda, atunci ai deja câteva idei despre tendinţe şi despre [...]
Eveniment cu Dan C. Mihailescu despre Feminitatea exemplara
„Castelul, biblioteca, puşcăria. Trei vămi ale feminităţii exemplare“
„Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil sau parşiv alintată... Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one-woman show cu efecte invariabil seducătoare.
[...]
Relecturi: N. Steinhardt, JURNALUL FERICIRII
Motto: “Acel puhoi de impresii căruia ne place a-i da numele de conştiinţă”. (N. Steinhardt)
Făra nicio umbră de îndoială, Jurnalul Fericirii este una dintre cărţile fundamentale ale culturii române de după 1989. Veritabil testament literar, această operă a schimbat destine, a dat [...]
România interbelică in imagini – fotografii, fotografi si povestile lor
LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI.
Va invitam simbata, 22 februarie, de la 11:00, la un eveniment cu doamna Georgeta Filitti, istoric, si doamna Adina Stefan, jurnalist, care ne vor conduce intr-o calatorie nostalgica in trecut, cu ajutorul povestilor adevarate si a imaginilor de epoca, in [...]
Enigmaticul Ev Mediu – Strălucirea şi Umbrele unei civilizaţii
Evul mediu nu a beneficiat, de-a lungul timpului, de o presa favorabila. Cei o mie de ani de istorie europeană au fost priviți în fel și chip, asociați inchiziției, ciumei, războaielor nesfârșite, o lume violentă și întunecată, lipsită, în viziunea multora dintre noi, de libertatea [...]
Trei zile de Suprarealism: curs practic de pictură
Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de vineri, în intervalul 19:00-21:00.
Date desfăşurare curs: 15, 22 şi 29 noiembrie.
Suprarealismul, acest fabulos curent artistic atât de reprezentativ pentru anii ‘20, a antrenat personalitățile cele mai excentrice ale epocii, [...]
CONCERT Musica Viva: O călătorie prin lumea dansului popular european
Va invitam simbata 15 februarie, de la 17:00, la un concert de muzica de cameră, in compania pianistei Andreea Butnaru si a violoncelistului Florin Mitrea, membri ai ansamblului “Musica Viva”. Invitata din acest concert este violonista Laura Sandru.
"Expresie a bucuriei, a comuniunii si a [...]


