Când este o femeie frumoasă?, eveniment cu George Colang
 

Vă invităm la un eveniment cu George Colang, doctor al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Filosofie. Domeniile sale de cercetare sunt etica aplicată, existenţialismul, hermeneutica şi fenomenologia.

George Colang este autorul mai multor cărţi, aplecându-se, dincolo de temele academice de filosofie, etică sau legate de societatea contemporană şi asupra problemelor, întrebărilor care ţin de viaţa cotidiană, de fericire, cuplu, frumuseţe şi iubire. Aşadar, la acest eveniment va aduce în faţa publicului câteva arhetipuri feminine alese de el – Eva, Zenobia şi Sophia – şi va prezenta frumuseţea feminină din perspectiva filosofiei, dar totodată va intra în dialog cu publicul în jurul unor întrebări legate de cuplu, frumuseţe şi aparenţă, putere şi luptă, nevoia de iubire, jocul seducţiei şi iubirea virtuală în secolul 21.

”Aşadar, când este o femeie frumoasă? Nu este tocmai atunci când nu ţine morţiş să se perfecţioneze pentru o lume ce oricum o falsifică? Oglinda în care se scaldă este doar un pretext pentru imperfecţiunile pe care le ascunde cu ardoare.

O femeie este puternică atunci când lumea ei arată ca o oglindă; atunci când reuşeşte să-şi ascundă însăşi slăbiciunile, doar pentru a erupe în golul care o desparte de peronul concret al vieţii sale. O femeie frumoasă nu aşteaptă niciodată în gară. O femeie frumoasă nu-şi ascunde cu ardoare imperfecţiunile. Dimpotrivă, face haz de necaz.

O femeie este frumoasă atunci când este vulnerabilă, căci puterea ei derivă tocmai din această nebuloasă ascunsă bărbaţilor. O femeie este frumoasă atunci când zâmbeşte ca o lacrimă, dar şi invers. O femeie este frumoasă atunci când erupe cu naturaleţea ei. O femeie este frumoasă atunci când se joacă cu cuvintele la fel cum se joacă şi cu sufletele celor din jurul ei. O femeie frumoasă, pentru cei din jurul ei, o să fie mereu rea! O femeie este frumoasă atunci când dansează ca o sirenă, când se pliază genuin în raza muzicii. Când se identifică cu muzica. O femeie este frumoasă atunci când ştie ce vrea, chiar dacă nu ştie. O femeie este frumoasă atunci când se luptă ca o leoaică. O leoaică este frumoasă când vânează pentru leul ei.

Şi nu în ultimul rând, o femeie este frumoasă atunci când ştie să fie frumoasă.” – G. Colang

Participanţii de la eveniment vor putea găsi la sediul fundaţiei cartea invitatului nostru cu acelaşi titlu.

Cărţile sale sunt:

  • Dimensiuni şi perspective etice asupra barbariei (2018)
  • Deontologie academică şi etică aplicată (coordonator, 2021)
  • Portretul omului contemporan. Barbarul (2011, scrisă împreună cu Adela Gavrilescu)
  • Când este o femeie frumoasă ( ed. 1, 2022)
  • Când iubim cu adevărat (ed.1, 2022)


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!