Atelier de scriere terapeutică (22-26 august)
 

Există nenumărate motive pentru a scrie şi există numeroase efecte ale scrisului. În  egală măsură motiv şi efect, exprimarea de sine ne ajută să scoatem la iveală atât comorile interioare cât şi gunoiul de sub preş. Avem nevoie de ambele pentru a ne simţi mai bine: de noi resurse şi de un mediu curat în interiorul minţii noastre.

Prin ce se deosebeşte scrierea terapeutică de scrierea creativă? În scrierea terapeutică (ce poate beneficia de toate tehnicile scrierii creative) accentul este pe propria persoană sau pe un altul pe care vrem să-l sprijinim cu ajutorul unui text. De obicei se lucrează asupra unui aspect sau situaţii de îmbunătăţit. Nu este obligatorie dezvăluirea de sine, sunt suficiente câteva indicii. Mintea fiecăruia va găsi cea mai potrivită completare.

Deşi atitudinea facilitatorului va fi terapeutică, atelierul va fi unul de scriere şi nu se substituie terapiei individuale sau de grup. Poate fi o completare pentru acestea. De asemenea, poate fi util terapeuţilor care doresc să exerseze în acest sens.

Nu este nevoie de experienţă sau de convingerea că avem sau nu talent la scris. Inspiraţia vine întotdeauna la momentul potrivit.

Vom căuta în scris să ne apropiem de aspecte ale identităţii noastre scriind despre noi înşine în diferite moduri, pornind de la piramida nivelurilor neurologice:

1. Ne vom localiza poveştile de viaţă în spaţiu şi timp, şi vom imagina noi poveşti, noi relaţii cu spaţiul şi timpul. Cum e să trăieşti într-un labirint? Dar să ieşi din el? Cum, când, cu cine? Labirinturi, mandale, hărţi de călătorie – de desenat, scris, povestit.

2. Ce şi cum în viaţa noastră? Ce /despre ce scriem (sau doar ţesem gânduri) de obicei şi ce impact are asupra noastră? Ce şi cum putem rescrie?

3. Convingerile noastre şi contractele de viaţă. Formulare, semnificaţie, asumare. Cum ne susţinem convingerile şi cum le schimbăm dacă dorim.

4. Care sunt valorile noastre şi cum parcurgem călătoria eroică de căutare, găsire şi exprimare a lor? Călătoria eroului, călătoria eroinei. În ce etapă ne aflăm, cum trecem la etapa următoare?

5. Cine suntem noi şi care e constelaţia umană al cărei centru suntem? Cum ne afirmăm identitatea, unicitatea şi universalitatea? Cum ne integrăm, cum ne diferenţiem de cercul strâmt şi de lumea largă?

Testimoniale:

1. ”A fost un curs extrem de interesant, la finalul căruia am realizat că am primit foarte multe informaţii utile ce îmi vor fi de mare folos pe viitor. Multe mulţumiri dnei Jeanina Cîrstoiu pentru implicare şi pentru modul în care a ştiut să ne facă şi pe noi parte din poveste.”(Ilinca G.)

2. ”Doamna Jeanina este o persoană caldă şi o foarte bună povestitoare. Mi-a plăcut cum a construit cursul, ne-a făcut să ne cunoaştem treptat şi să ne simţim într-un mediu safe în care să vorbim cu încredere. De asemenea, exerciţiile şi informaţiile teoretice mi s-au părut forte utile, mă bucur că au putut fi sharuite după curs. La sfârşitul săptămânii de curs m-am simţit plină de energie şi am rămas cu câţiva prieteni :) Mi-aş dori să mai particip şi la alte cursuri ţinute de doamna Jeanina, sper în viitorul cât mai apropiat.” (Raluca G.)

3. ”Ţin sa menţionez, pe această cale, ca sesiunile m-au ajutat să îmi dau un mic reset de la agitaţia cotidiană. Doamna profesoară are un dar aparte de a împărtăşi cu ceilalţi. Au fost 5 sesiuni pline de exerciţii interesante care m-au ajutat să mă înţeleg, dar sa mă şi ajut mai bine. Atmosfera, în căsuţa superba + colectivul şi lectorul au fost reţeta unui succes garantat. Mulţumim mult, doamna profesoară!” (Mădălina B.)

Imagine – pexels.com


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!