ARISTOCRAŢIA UNEI DOAMNE MODERNE (Forbes Life) nr. 63 din Oct. 2017
 

Un articol realizat de Georgiana Ciofoaia pentru revista Forbes Life

Atunci când, la 44 de ani, întreţii viu focul uneia dintre cele mai cunoscute organizaţii dedicate educaţiei – Fundaţia Calea Victoriei, te înscrii la un master de Studii Vizuale şi Societate şi vorbeşti despre artă ca despre o nevoie, reprezinţi unul dintre personajele care căptuşesc universul apropiat, precum o substanţă necesară. Este cazul SANDREI ECOBESCU, una dintre personalităţile efervescente pe care le-am întâlnit luna aceasta şi care demonstrează că atât viaţa, cât şi profesia se pot modela după bunul plac.

PE SANDRA O PRECEDE REPUTAŢIA DE FEMEIE FRUMOASĂ, FERMĂ ŞI CAPABILĂ. Punctuală, cu o prezenţă feminină, dar fermă, cu o postură dreaptă, bine articulată într-o rochie vintage, Sandra recunoaşte că se defineşte prin foarte multe personaje şi stări. „Îmi place să glumesc cu zodia asta a mea, a Gemenilor, care îţi dă impresia că nu eşti niciodată singur; în plus, nu mă plictisesc niciodată. Am 44 de ani, nu prea cred în materialitatea sau greutatea vârstei. Când eram mai tânără şi mă gândeam la cineva de 40 de ani, îmi închipuiam o persoană foarte matură, înţeleaptă. Fiecare vârstă are însă momentele ei de descoperiri. Îmi place să îmi imaginez că sunt un personaj numit Sandra, cu o vârstă imprecisă, cuprinsă între 20 şi 90 de ani, care se simte mai mult într-o tinereţe perpetuă, în sensul uimirii; nu cred că e o fugă de maturitate, dar fug de serios, de monotonie. Mă înţeleg foarte bine cu personajele în vârstă şi îmi place să mă prezint simplu, Sandra.“

Iar pentru că Sandra debordează de energie, a creat împreună cu sora ei, Irina, un loc de joacă numit Fundaţia Calea Victoriei. Înainte de Fundaţie, Sandra a făcut lucruri diverse, care nu au durat foarte mult, dar care au ajutat-o să înveţe mai multe despre ea însăşi, despre cum să reacţionezi, la ce să te aştepţi. În povestea Sandrei se înşiruie locuri de muncă la biblioteca Consiliului Europei, într-un centru de informare, în cadrul Ministerului de Externe, sau într-o agenţie de creaţie.

„Descopeream locuri frumoase, dar poate că poziţia pe care eram eu nu era suficientă. Apoi am lucrat într-o companie de logistică, unde sora mea, Irina, era director general şi avea nevoie de o asistentă de nădejde. Nu ştiam nimic despre ce urma să fac, pentru că eu făcusem Facultate de litere, românăengleză şi secundar neo-greacă.“ Abia în această perioadă, Sandra a aterizat în planul concret: „Au urmat şapte ani foarte interesanţi din punct de vedere profesional, însă după şase ani deja mă plictisisem, iar al şaptelea nu a fost decât anul în care mi-am făcut curaj să îmi iau zborul. Apăruse blazarea, lucrurile se repetau, dar în ceea ce priveşte viaţa personală şi lucurile care pe mine mă bucură – cărţile, muzica clasică, întâlnirile cu oameni din zona culturală – erau, practic, inexistente. Nu reuşeam să ajung nici la concertele unde îmi doream, devenisem doar o mamă foarte obosită care îşi revine doar în weekend“.

Intuiţia începutului

Totul a pornit în joacă. Irina, sora Sandrei, avea un apartament pe Calea Victoriei, într-un bloc interbelic, iar aici i-a propus Sandrei să facă ce îi pofteşte inima. „Acum 10 ani, la acea vreme citeam cartea domnului Neagu Djuvara «O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri» şi am avut o revelaţie: mi-am dat seama că istoria, un subiect nu foarte ofertant pentru mine în timpul şcolii, poate fi povestită, explicată pe înţelesul tuturor într-o manieră fermecătoare, inteligentă, de către un om capabil să facă aceste lucuri. Pornind de la această carte, s-a conturat în mintea noastră ideea de a crea un spaţiu interactiv şi prietenos, unde tinerii să se poată întâlni cu aceşti profesori, să cerceteze, să deguste din subiectele umaniste.“

Într-adevăr, în şcoală, ştim cu toţii, disciplinele umaniste sunt defavorizate, până la stadiul în care materii precum muzica, desenul sau dansul sunt ignorate aproape total. „Am pornit de la o nevoie a mea şi am realizat că ar fi mai mulţi interesaţi de astfel de cursuri. Există acest domn foarte interesant,

Sir Ken Robinson, speaker şi specialist în educaţie, care vorbeşte despre creativitate şi despre revoluţia industralizării, despre împărţirea în clase (ca în loturi de producţie) şi despre programa de învăţământ, despre predarea materiilor, care se face şi azi după o logică stabilită în secolul al XIX-lea.

Iar de atunci şi până astăzi lumea s-a schimbat foarte mult, iar dacă nu punem accent pe ştiinţele umaniste, există riscul să dispară câteva abilităţi esenţiale ale oamenilor: empatia, creativitatea, imaginaţia. Lucrurile astea au un sens, o finalitate fundamentală, chiar dacă nu una imediată.“ Sandra a construit Fundaţia Calea Victoriei intuitiv, ca o alternativă venită înaintea nevoii de educaţie. „Oamenii merg la teatru, la concerte, citesc cărţi şi, dacă vrei, cursurile noastre sunt o completare. Conferinţe şi prelegeri au existat de când e lumea.“ Femeia din faţa mea vorbeşte despre educaţie din toată inima, povestind despre creativitate, despre cum ar trebui încurajate noile generaţii să-şi afle pasiunile. Deşi înclinaţiile ei sunt evident artistice, Sandra mărturiseşte că, iniţial, ar fi trebuit să fie inginer, în ciuda dorinţei sale de a deveni soprană, pictoriţă sau scriitoare. A cochetat cu arta, însă părinţii nu au încurajat-o pentru că se temeau ca regimul comunist să nu îi conteste alegerea. Revoluţia a venit însă când Sandra era în clasa a XI-a, moment în care a decis că va da la facultatea de Litere sau Jurnalism: „Răsturnarea asta de lume a fost o mare şansă pentru că altfel nu aveam curaj să mă răzvrătesc“.

De la primele gânduri puse pe hârtie şi până la primul curs cu istoricul Neagu Djuvara, a durat câteva luni, Sandra mizând pe mult pe fler şi pe intuiţie. „În prima etapă ne-am întâlnit cu tineri, elevi şi studenţi alături de care am testat interesul şi reacţia lor la temele pe care le propuneam – istorie, filosofie, arte, iar în ianuarie 2008 domnul Neagu Djuvara, «muzul» meu, ţinea cursul «Cum am trăit secolul XX».“

Provocările şi ambiţiile

Sandra îmi mărturiseşte că, în cei 10 ani de la înfiinţare, cursurile, deşi introductive, au fost foarte serioase, motiv pentru care le-au trecut pragul mii de cursanţi. „În primul rând cred că eu, fiind locomotiva Fundaţiei, trebuie să-mi păstrez seninătatea, optimismul şi inconştienţa. Acel dram de nebunie frumoasă. Să cred că în momentul în care oamenii din jurul meu blamează totul din jur – politica, criza, sărăcia, problemele sociale acute, tot contextul acesta cu lucruri care te pot demoraliza şi care te pot face să te simţi vinovat că nu activezi într-o zonă caritabilă – să continui să-mi păstrez direcţia şi optimismul. De multe ori intervin şi chestiuni financiare, pentru că ceea ce ne mână pe noi în luptă este educaţia alternativă, care se traduce prin «să rezişti» şi când eşti descurajat, să perseverezi şi când ai nu ai resurse financiare.“

Cursanţii Fundaţiei sunt oameni extrem de diferiţi, de toate vârstele, din toate categoriile, lucru care îi confirmă Sandrei că face bine ceea ce face. Mai mult, pe lângă cursuri, Fundaţia Calea Victoriei organizează de operă, publică şi cărţi educative.

Ce cursuri îi sunt mai dragi Sandrei? „Cel mai mult şi cel mai mult, evident că are legătură şi cu profesorul. Istoria mi-a devenit dragă datorită domnului Djuvara, o apreciez foarte mult pe doamna Georgeta Filitti, care este un om extraordinar şi ţine conferinţe la noi de aproape 10 ani despre istoria Bucureştiului, a familiilor aristocratice sau prezentând clădiri celebre din Capitală, tot dumneaei fiind şi iniţiatoarea ideii de a organiza plimbări istorice prin Bucureşti.

Ceea ce face doamna Filitti este captarea atenţiei publicului, aşezând o lupă asupra istoriei, povestite cu har. Antropologia mi-a devenit foarte dragă mai ales datorită domnului Vintilă Mihăilescu, care deţine trăsăturile lectorului ideal pentru Fundaţie: bun-simţ, normalitate, profesionalism şi bucuria de a împărtăşi cu ceilalţi. Şi, evident, muzica. Datorită colaborării cu Tiberiu Soare, un tânăr charismatic care acum 10 ani era dirijor la Opera Naţională Bucureşti, unde este şi în prezent şi care a fost al doilea profesor al fundaţiei după dl Neagu Djuvara.“

Planurile

Ce face Sandra când orele de lucru se termină? Se bucură de Mara, fiica ei adolescentă care împlineşte 16 ani toamna aceasta şi căreia încearcă să îi ofere o educaţie în cât mai multe direcţii, fără să o forţeze spre o anumită profesie. Familia, soţul, căţeii şi cursurile la care s-a înscris de curând îi umplu Sandrei timpul rămas liber. Mai mult, de un an, datorită fiicei ei, care i-a propus această variantă, Sandra este vegană, recunoscând că acum mănâncă mult mai variat şi mai sănătos decât înainte. „Pentru că sunt o «tânără speranţă», voi urma masterul Studii Vizuale şi Societate, «păstorit» de antropologul Vintilă Mihăilescu, deci mă întorc la şcoală, pentru a avea şi perspectiva cursantului, nu numai pe cea a organizatorului, dar şi pentru că omul, cât trăieşte, învaţă“. Sandra este interesată şi de zona dezvoltării personale, ea visând cândva să-l aduca pe Wayne Dyer în România. „Din păcate, nu mai este printre noi, însă cărţile lui m-au ajutat enorm în lucrul cu mine, pentru că el combina idei şi concepte din mai multe religii, din diverse tradiţii spirituale, ajungând la o perspectivă complexă asupra lumii, utilă omului contemporan.“

Unul dintre planurile Sandrei este să deschidă filiale în alte zone geografice, să găsească profesori locali în Braşov sau Cluj, locuri unde există iniţiative asemănătoare Fundaţiei pe care o conduce, dar probabil nu la fel de ambiţioase. „Îmi doresc să rezistăm fizic, psihic şi să avem răbdare. Vrem să aducem profesorii să ţină conferinţe în şcoli şi curând urmează a treia serie de întâlniri cu Tiberiu Soare. Avem foarte multe de făcut!“

Planurile personale ale Sandrei sunt pe cât de simple, pe atât de mari şi sintetizează dorinţa de a fi o mamă cât mai bună, pentru ambii ei copii: Mara şi Fundaţia Calea Victoriei.

Mulţumiri Cercului Militar Naţional, partener de suflet de peste opt ani al Fundaţiei Calea Victoriei în diverse proiecte culturale, care a găzduit cu amabilitate sesiunea foto, în decorul elegant al Sălii de Marmură.

FOTO: Andrada Mihăilescu /Forbes România


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!