De ce iubim animalele fantastice? De la dragoni la lumea reală
 

Pornim în căutarea animalelor fantastice, de pe muntele Olimp, în proza lui J.K Rowling şi în fanteziile Dreamworks. Nu un curs, ci mai mult o aventură care să presupună reprezentări, hibridizări, plimbări prin Narnia, pe la Hogwarts şi prin Comitat

Trecem în revistă filme, cărţi, clipuri publicitare străbătute de păsări Phoenix, hymere, Yeti, centauri, hobbiţi, unicorni. Încercăm să aflăm de unde vin aceste animale fantastice şi ce le ţine în viaţă în imaginaţia atâtor generaţii de copii şi părinţi, născuţi şi crescuţi în secole diferite.

Temele cursului despre animale fantastice în literatură sunt:

1. Călătorii mitologice – de unde vin animalele cu puteri magice care fie ajută, fie subminează devenirea eroului? Cum călătoresc ele prin imaginaţia colectivă, cum se impregnează de clişee culturale, de realităţi politice şi, în cele din urmă, de tehnologie?

2. Reprezentări animaliere, de la bestiariile medievale, la animaţiile Pixar. Semnificaţii şi modificări, dialoguri culturale traduse în solzii unui dragon sau în legendele ţesute în jurul licornei, în tapiseriile de la Cloisters şi Cluny.

3. Renegocieri semantice, psihologice şi mitologice ale animalului magic în contemporaneitate. Explorări cinematografice. Literatura adiacentă, pentru copii şi oameni mari, culturologi şi neofiţi, pasionaţi şi sceptici deopotrivă.

Cu o zi înainte de începerea cursului, dacă ai plătit taxa de participare, primeşti pe mail linkul unde urmăreşti live cursul online. Tot pe mail primeşti instrucţiuni de conectare la Zoom.

imagine: Fecioara şi Inorogul, pictură de Domenico Zampieri 

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!