Cursul se va desfăşura săptămânal, în zile de miercuri, în intervalul 19:00-21:00.
Date desfăşurare curs: 20, 27 mai, 3 şi 10 iunie.
***Vârsta minimă de participare: 18 ani.
Trăim într-o cultură care investeşte constant în dezvoltarea minţii raţionale, o epocă a vitezei, a fragmentării şi fluxului neîntrerupt de stimuli şi informaţie care ne restrânge spaţiul mental necesar vieţii interioare. Mulţi dintre noi ajungem la maturitate fără a fi învăţat vreodată ce e de făcut când furia ne ia prin surprindere, când tristeţea nu trece, când anxietatea ne conduce deciziile sau când simţim ceva pentru care nu există niciun cuvânt.
Mai mult, emoţiile nu sunt doar o chestiune personală. Stările afective se transmit între oameni, cu o forţă pe care tindem să subestimăm constant. Cum frica, furia, entuziasmul se propagă şi amplifică între noi, în grupuri şi mulţimi, capacitatea individuală de a recunoaşte şi gestiona emoţiile nu este doar un instrument de bunăstare personală, ci şi o formă de rezistenţă lucidă la contaminarea colectivă.
Inteligenţa emoţională presupune capacitatea de a ne privi cu răbdare şi curiozitate – pe noi înşine, dar şi pe ceilalţi – pentru a încerca să desluşim firele deseori încurcate ale trăirilor, gândurilor şi comportamentelor. Este o capacitate care se dezvoltă pe parcursul vieţii şi care, potrivit cercetărilor, prezice mult mai bine decât alţi factori personali, culturali sau sociali bunăstarea pe termen lung, calitatea relaţiilor, capacitatea de a lua decizii sau atingerea obiectivelor.
Daniel Goleman a adus acest concept în atenţia publicului larg spre finalul anilor ’90, iar de atunci ştiinţa din spatele lui a avansat considerabil. Pornind de la cadrul propus de acest autor, vom explora conceptul de inteligenţă emoţională prin teorie şi exerciţii practice ancorate în cercetarea ultimelor decenii.
Atelierul se adresează oricărei persoane curioase faţă de propria viaţă interioară. Ne propunem să creăm un spaţiu de explorare şi de înţelegere, structurat şi ghidat, în care fiecare lucrează în ritmul său. La final, participanţii vor dobândi un vocabular mai bogat şi mai precis pentru descrierea emoţiilor, o înţelegere a tiparelor care ne conduc spre situaţii dificile, instrumente practice de autoreglare şi o hartă personală a temelor discutate în atelier.
Structura atelierului:
1. Inteligenţa emoţională – cadru conceptual teoretic
- Ce sunt emoţiile?
- Instrumente de „orientare interioară”
2. Autoreglarea emoţională
- Corpul ca sursă de informaţie
- Fereastra de toleranţă
- Tipare emoţionale
3. Motivaţie şi empatie
- Motivaţie intrinsecă şi extrinsecă
- Tipuri de empatie
4. Abilităţi sociale şi integrare
- Autoreglare şi Co-reglare
- Harta mea emoţională
Sursă foto: pexels



