La începutul verii, vă invităm la o promenadă virtuală prin câteva domenii celebre din istoria Franţei pentru a descoperi universul unei regine. Maria-Antoaneta, personaj fascinant pentru istorici, dar şi pentru publicul larg, a beneficiat de-a lungul timpului de nenumărate expoziţii care au încercat să prezinte gusturile unei suverane, de la sfârşitul veacului al XVIII-lea, pasionată de muzică, modă şi teatru. Pictori, arhitecţi, ebenişti şi decoratori talentaţi au lucrat pentru ea, transformând în piese unice capriciile regalei cliente. De la piese impozante, precum ‘seiful’ reginei realizat de ebenistului Ferdinand Schwerdfeger şi expus în marele apartament al reginei, din palatul de la Versailles, până la apartamentele private, unde Maria-Antoaneta se refugia pentru a scăpa de complicata şi apăsătoarea etichetă de la curte.
Evenimentul îşi propune să vă ofere o scurtă incursiune prin apartamentele şi domeniile asociate gustului reginei, să intrăm în spaţii mai puţin cunoscute publicului larg, să admirăm minunatul cabinet cu decoraţiuni aurite şi mobilierul realizat de Jean Henri Riesener. Apoi vom afla şi istoria cabinetului de odihnă (cunoscut sub numele de cabinetul meridianei) recent restaurat. Nu vom uita nici de băile reginei, cu decoraţiuni de inspiraţie marină. Vom avea şansa să aflăm detalii inedite despre igiena de la Versailles!
Pe domeniul Le Petit Trianon, vom avea ocazia să admirăm trecerea de la liniile sinuoase ale stilului rococo la interesul pentru arta antichităţii în contextul descoperirilor de la Pompei şi Herculaneum. Ordinele antice şi rigoarea templelor greceşti îşi pun amprenta asupra arhitecturii şi mobilierului. Dorinţa de intimitate a reginei şi inovaţiile tehnice ale epocii ne oferă unul dintre cele mai elegante cabinete, cel al oglinzilor mobile. Grădina abandonează geometrizarea propusă de Le Nôtre în favoarea aleilor şerpuitoare inspirate de gustul britanic, o grotă artificială se alătură templului dedicat lui Cupidon. Arhitectul regelui, Richard Mique, este cel care edifică un amplu complex care include şi teatrul reginei, belvedere, satul inspirat de fanteziile pastorale din epocă, fenomen influenţat de scrierile lui Rousseau.
Vom admira apoi budoarul turcesc şi pe cel de argint din castelul de la Fontainebleau, pline de piese şi decoraţiuni admirabile, care evocă gustul epocii pentru lumea Orietului şi pentru materiale somptuoase (plăci de argint, sidef, etc). La finalul incursiunii noastre, vom încerca să desluşim secretele lăptăriei de la Rambouillet, cu grota sa fascinantă şi cu mobilierul etrusc. De-a lungul întâlnirii noastre, vom admira diverse portrete ale reginei, de la cele oficiale sau scandaloase, realizate de Élisabeth Vigée Le Brun, până la cele mai puţin cunoscute care o reprezintă în haine de vestală romană.






