Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:

– Înţeleg că ai păţit asta…., am înţeles bine?

– Cum te pot ajuta? 

– Ai nevoie de ajutorul meu?

– Cum te simţi în situaţia asta?

– Interesant punct de vedere, îmi poţi detalia mai mult?

– Aşteaptă, te rog, 5 minute, am ceva urgent de terminat şi apoi pot să fiu atent/ă la conversaţia noastră. 

2. Vrem să avem dreptate

(Nu să ne înţelegem)

În multe relaţii, conversaţiile se transformă în competiţii subtile: cine are dreptate, cine câştigă, cine ştie mai bine. Într-o relaţie, dacă vrei să ai mereu dreptate, conexiunea are mult de suferit. Când transformi partenerul în „adversar” pe care trebuie să-l învingi, distrugi spiritul de echipă. Problema e că, atunci când cineva câştigă, relaţia pierde, încrederea are de suferit.

Acceptă că perspectiva ta este una dintre perspective, nu realitatea absolută. Relaţiile sunt întâlniri între două poveşti de viaţă diferite, nu între două adevăruri identice. Empatia începe când renunţăm la ideea că doar felul nostru de a vedea lucrurile e valid.

Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:

– Înţeleg că perspectiva ta e diferită de a mea şi este OK, cum facem să tragem împreună la aceeaşi căruţă, pentru scopul nostru?

– Este OK să avem păreri diferite, sunt curios/curioasă cum s-a format perspectiva ta. Îmi poţi oferi mai multe detalii? 

– Observ că această conversaţie se transformă într-o dezbatere pentru a vedea cine are dreptate, ce părere ai dacă ne oprim puţin şi ne calibrăm obectivul?

– Ce părere ai, dacă în loc să aibă unul din noi dreptate, găsim o cale de mijloc în această situaţie, pentru a o rezolva? 

3. Dăm vina pe celălalt

(Şi evităm responsabilitatea personală)

E mult mai uşor să spui: „tu m-ai enervat”, „din cauza ta reacţionez aşa”, „dacă ai fi diferit, n-aş face asta”. Atunci responsabilitatea personală dispare, iar controlul este mutat complet în exterior. Când spunem „nu e vina mea, e vina ta”, e de fapt o formă de apărare prin care ne protejăm imaginea de sine. Ne e frică să admitem că am greşit, aşa că aruncăm vina în curtea celuilalt. Când nimeni nu îşi asumă responsabilitatea, problemele nu se rezolvă, doar se plimbă dintr-o parte în alta. Mai mult, partenerul se simte atacat constant şi intră în defensivă.

În relaţii, ambele persoane sunt responsabile de cum arată, creşte sau se rupe relaţia. Nu există doar un singur responsabil sau vinovat, iar lipsa de asumare transformă relaţia în una toxică şi greu de dus.

Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:

– Cum facem să găsim împreună o soluţia la situaţia aceasta?

– Îmi pare rău pentru acele întâmplate, îmi asum partea mea de responsabilitate şi voi face tot ce ţine de mine să repar. 

– Am realizat că am greşit aici, îmi cer scuze, ce pot face pentru a repara?

– Cum vezi tu lucrurile legat de această situaţie? 

– Ce soluţii vezi tu aici? Cum pot să te ajut în situaţia X? 

4. Lipsa comunicării asertive

(Şi presupunerile, bată-le vina!)

Presupunerile sunt combustibilul conflictelor şi reţeta perfectă pentru relaţii nesănătoase, certuri din nimic şi neînţelegeri. Credem că ştim ce a vrut să spună celălalt, ce a intenţionat, ce gândeşte, mai ales dacă ne cunoaştem de multă vreme. Însă, de fapt, de multe ori nu ştim deloc dacă e aşa. Noi credem că suntem telepatici. Nu suntem.

Creierul nostru umple golurile de informaţie pe pilot automat cu propriile noastre nesiguranţe, scenarii ideale sau dorinţe nespuse. Reacţionăm la o poveste pe care ne-am spus-o singuri în cap, nu la realitate.

Ne amăgim şi dezamăgim singuri din cauza asta. În aceste momente nu mai suntem în relaţie reală cu celălalt, doar într-o iluzie pe care ne-am creat-o în capul nostru. Şi uite aşa, relaţiile se rup, se distrug sau ajung să ne facă rău. Fii curios/oasă în relaţii, nu judecător. Înlocuieşte presupunerea cu întrebarea. Ceilalţi se schimbă de-a lungul vieţii, la fel şi noi. E nevoie să actualizăm constant imaginea pe care ne-o facem despre ceilalţi în mintea noastră şi să verificăm realitatea constant.

Uite câteva întrebări sau abordări care să te ajute:

– Povestea pe care mi-o spun eu în cap este că eşti supărat pe mine pentru că n-am spălat vasele. E adevărat?

– Ce părere ai despre asta? 

– Ce preferi din aceste două variante?

– Vreau doar să mă asigur că am înţeles bine: vrei şi tu o felie de tort cu ciocolată sau o prăjitură cu mere? 

– Simt că nu suntem pe aceeaşi lungime aici, hai să reluăm informaţia.

– Simt că ceva nu este în regulă în relaţia noastră, este doar perspectiva mea? Tu ce părere ai? 

De ce păstrăm aceste obiceiuri? Pentru că sunt vechi şi ne sunt familiare. Pentru că sunt învăţate din familie sau din mediul în care am crescut. Pentru că apar mai ales când suntem obosiţi, stresaţi sau răniţi şi sunt rulate pe pilot automat. Nu sunt semn că relaţia e greşită, ci că avem nevoie de mai multă conştienţă şi prezenţă în relaţie.

Să alegi diferit sau să te comporţi altfel în relaţiile tale presupune lucrul constant cu aceste automatisme şi comportamente care contribuie la a avea o relaţie nesănătoasă. Relaţiile sănătoase nu sunt cele în care nu există conflicte, ci cele în care pacea este mai importantă decât perfecţiunea. Schimbarea nu începe cu „celălalt trebuie să…” ci cu „ce pot face eu diferit?”

Şi dacă vrei să înveţi şi mai multe sau să practici cele de mai sus, eu te invit la un atelier despre relaţii. Fie că vorbim de relaţii de cuplu, de prietenie, profesionale sau relaţia cu noi, acest atelier te va ajuta să te înţelegi mai bine şi să îi înţelegi şi pe ceilalţi, creând astfel relaţii sănătoase şi autentice. Începem pe 16 februarie, fizic la sediul Fundaţiei Calea Victoria din Bucureşti. Te aştept cu drag!

Foto: Freepik