Valentina Bălaşa-ario, consultant de imagine şi stil vestimentar şi lector la Fundaţia Calea Victoriei, a scris un articol pentru Dilema, pe care vă invităm să-l citiţi şi pe blogul nostru.

„Recunoaştem cu uşurinţă o compoziţie vestimentară exagerată atunci cînd există excese cromatice, tematice, cînd haina eclipsează persoana, uneori vorbind mai tare ca aceasta.

Moda este oglinda societăţii, reflectă spiritul timpului, exprimă valorile şi tensiunile unei epoci, vorbind despre gust, imitaţie şi diferenţiere. Moda este o formă de artă (prin intenţie creativă, valoare estetică, context cultural, context simbolic), deşi există şi argumente împotrivă, care aduc în discuţie latura comercială şi latura funcţională, considerate lipsite de valoare artistică.

Una dintre cele mai importante trăsături ale modei este schimbarea. Atunci cînd moda o ia înaintea vremurilor, în perioada avangardelor, schimbarea poate fi percepută ca fiind exagerare. Alteori, există excese care sînt forme de exprimare a unui mod de a fi.

Dacă vrem să studiem fenomenul exagerării din modă, ne-ar folosi să privim istoria artei, din Grecia Antică pînă în prezent. Vom descoperi că este o strînsă legătură între viziunea asupra lumii, artă şi modă. Grecii antici preţuiau armonia şi proporţia, iar hainele lor reflectau această viziune, evitînd excesele. În Evul Mediu apar coifurile înalte şi mînecile lungi, exagerările avînd rol simbolic, iar moda fiind un cod vizual al ierarhiei sociale şi religioase. În Renaştere apare moda umerilor laţi, a mînecilor bufante şi a pantalonilor scurţi bufanţi, purtaţi de nobilii din Europa. Accesoriile erau opulente: pălăriile erau mari şi împodobite cu pene, pantofii erau decoraţi. În Baroc, moda devine spectacol şi extravaganţa devine normă estetică şi socială: se purtau peruci uriaşe, corsete strînse, croieli complexe, broderii sofisticate.

Secolul al XIX-lea a fost marcat de corsete şi crinoline exagerate. În perioada victoriană, normele de frumuseţe spuneau că talia unei femei trebuie să fie cît grosimea gîtului unui bărbat; din acest motiv, în fiecare casă exista o canapea pentru leşin, deoarece femeile leşinau frecvent, din cauza hainelor incomode. Crinolinele voluminoase au dus la decese în incendii casnice, provocate de contactul cu lumînările.

Modernismul a apărut ca ruptură faţă de academismul plin de decorativism inutil. Primele schimbări în moda din această perioadă au fost considerate scandaloase: femeile care îndrăzneau să poarte pantaloni au fost criticate public, unele fiind arestate pentru expunere indecentă.

Schimbările din modă apar şi în cîntece: versurile melodiei „Vremuri” (Phoenix) ilustrează perfect caracterul efemer şi exagerat al modei, aducînd în discuţie trecerea de la modernism („Hei, joben, / Ce umblai la Mon Jardin, / Hei, bunic, cu monoclu erai şic… / Toate-au fost la timpul lor, / Ceva exagerat, / Anii au trecut în zbor, / Şi lumea le-a uitat…”) la postmodernism („Hei, pletoşi, / Cu pantaloni strîmţi şi soioşi… / Mini-jupe, / Foarte scurt şi strîns pe trup… / Toate sînt la modă acum / Şi tot exagerat, / Timpul trece ca un fum, / Şi tot va fi uitat…”).

Cele mai şocante apariţii din modă nu sînt doar excentrice, ci sînt încărcate simbolic, exprimînd rupturi, proteste, ideologii sau crize ale epocii (moda punk promovată de Vivienne Westwood în anii ’70, estetica urîtului, promovată de Balenciaga în 2020).

Privind moda şi excesele ei, pentru a determina dacă exagerăm vestimentar, este necesar să analizăm contextul, intenţia personală şi percepţia externă. Exagerarea este relativă, pentru că ce este exagerat într-un cadru poate fi considerat normal sau modest în alt context. De exemplu, o rochie de gală ar putea fi considerată exagerată la o întîlnire informală. Într-un cadru sobru, anumite volume supradimensionate, imprimeuri zgomotoase sau culori intense ar putea fi considerate exagerări ostentative. Recunoaştem cu uşurinţă o compoziţie vestimentară exagerată atunci cînd există excese cromatice, tematice, cînd haina eclipsează persoana, uneori vorbind mai tare ca aceasta. Exagerarea vestimentară atrage adesea priviri mirate sau ironice, reacţiile reflectînd valorile privitorilor. Reacţiile diferite ale oamenilor în faţa exagerării în modă sînt influenţate de: afinităţile lor culturale şi estetice (clasicism, modernism sau postmodernism), structura psihologică individuală, contextul social în care s-au format şi simbolurile pe care le atribuie modei (statut, ordine, libertate). Persoanele care preferă ordinea clasică vor aprecia proporţia, sobrietatea şi echilibrul şi vor reacţiona negativ la excese, considerîndu-le ostentative şi lipsite de sens; în schimb, adepţii modernismului şi postmodernismului ar putea vedea exagerarea ca pe o strategie culturală, ca pe o formă de curaj sau ca o evadare din convenţional.

Oamenii care provin din medii tradiţionale, formaţi într-un cadru uniform şi predictibil, ar putea resimţi exagerarea în modă ca disonanţă sau agresiune, în timp ce oamenii expuşi la diversitate culturală (călătorii, artă, mediul urban) ar putea să fie mai deschişi la forme experimentale şi să aibă o toleranţă mai mare la astfel de manifestări.

Este extravaganţa din modă un rău sau este o artă? Depinde cine exagerează, cînd şi de ce. Exagerarea în modă poate fi artă atunci cînd conţine intenţie simbolică, conceptuală şi expresivă şi poate fi exces atunci cînd este în dezechilibru contextual (într-un spaţiu profesional sobru) şi nu există sens şi funcţionalitate”.

Valentina Bălaşa-Ario este consultant de imagine şi stil vestimentar, antreprenor în domeniul modei şi al imaginii din 1996 şi lector la Fundaţia Calea Victoriei din anul 2013.

Sursă foto: www.pexels.com