Festivalul Luna Bucureştilor – ediţia a VII-a (9 mai – 9 iunie)
 

În fiecare primăvară, din 9 mai până pe 9 iunie, Fundaţia Calea Victoriei şi Cercul Militar Naţional îţi oferă evenimente culturale diverse în cadrul Festivalului Luna Bucureştilor, organizat sub Înaltul Patronaj al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta.

Am reluat acum şapte ani tradiţia organizării acestui festival iniţiat în 1935 pentru că ne plac poveştile, iubim clădirile vechi şi elegante, ne incită să descoperim colţuri mai puţin cunoscute ale oraşului. Avem multe de învăţat de la personalităţile culturale ce şi-au petrecut măcar o parte din viaţă în Bucureşti şi vrem să le onorăm cum se cuvine.

Iată de ce te invităm şi anul acesta la Festivalul Luna Bucureştilor, ce cuprinde conferinţe, tururi ghidate, piese de teatru şi proiecţii de film. Ca să participi, trebuie doar să te înscrii pe mail, pe adresa [email protected], menţionând evenimentul ales. Înscrierile se fac în limita locurilor disponibile.

Programul Lunii Bucureştilor 2017:

– 10 mai, miercuri, 19.00Conferinţă cu istoricul Georgeta Filitti: Personalităţi culturale din Bucureştiul interbelic, la Palatul Cercului Militar Naţional, Sala de Marmură – INTRARE LIBERĂ

– 18 mai, joi, 19.00 Piesa de teatruProfesorul de franceză”, de Tudor Muşatescu, susţinută de Trupa de Teatru a Colegiului Naţional „Gh. Şincai”,  la Palatul Cercului Militar Naţional, Sala de Spectacole – INTRARE LIBERĂ

– 20 mai, sâmbătă, 19.00O noapte în Bucureştiul Interbelic, la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai în cadrul Nopţii muzeelor. În program: tur ghidat al liceului, vânătoare de comori, recital oferit de soprana Cristina Fieraru şi baritonul Dan Macavei, conferinţă cu istoricul Anita Sterea, proiecţie de film, la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai – INTRARE LIBERĂ

– 26 mai, vineri, 20.00 – Balul Bucureştiului Interbelic, ediţia a VI-a, la Palatul Cercului Militar Naţional, Sala Bizantină – PARTICIPARE CU TAXĂ

– 3 iunie, sâmbătă, ora 11.00 – Descoperă Calea Victoriei: Poveşti din Bucureştiul aristocratic, expediţie culturală cu ghid, întâlnire în faţa Palatului Regal (Muzeul de Artă al României) –  PARTICIPARE GRATUITĂ

– 9 iunie, vineri, 19:00 – Proiecţia filmului „Patul lui Procust”, după celebrul roman interbelic omonim al scriitorului Camil Petrescu. Regizori: Sergiu Prodan, Viorica Meşină. Actori: Maia Morgenstern, Gheorghe Dinică, Medeea Marinescu, Tania Popa, Adriana Trandafir şi alţii. Proiecţia are loc la Palatul Cercului Militar Naţional, Sala de Cinema – INTRARE LIBERĂ

Ilustratie de József Vass


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!