comunicare
 

Transformarea pozitivă a situaţiilor conflictuale prin Comunicare Eficientă şi Ascultare activă

Cu toţii ştim că la baza relaţiilor umane se află Comunicarea, ea fiind o componentă esenţială în viaţa noastră aşa cum este familia, partenerul de viaţă cât şi prietenii sau colegii.

Interacţiunile dintre noi sunt formate de aşteptările pe care le avem de la ceilalţi şi, de multe ori, aceste aşteptări ne sunt înşelate tocmai datorită unei comunicări neadecvate şi distructive. Cele mai multe conflicte pornesc de la Comunicare, însă este adevărat şi că mare parte dintre conflicte pot fi rezolvate numai prin Comunicare adecvată.

Comunicarea este cea care ne permite să învăţăm, să devenim conştienţi de noi înşine dar şi de ceilalţi, ea fiind esenţială în dezvoltarea noastă. Abilităţile dezvoltate de comunicare ne ajută să avem relaţii sănătoase cu ceilalţi, să avem un job mai bun (studiile arată că abilităţile de comunicare reprezintă unul dintre cei mai importanţi factori ai reuşitei profesionale), să ne facem cunoscute ideile, să fim apreciaţi.

Comunicarea este o artă iar dacă înţelegem care sunt avantajele aduse de aceasta, dacă învăţăm care sunt bazele comunicării, dacă nu uităm să fim sensibili la nevoile celorlalţi dar să fim atenţi şi la ale noastre, atunci putem spune că am adus arta mai aproape de sufletul nostru. :)

De ce să vii?

Atelierul nostru te poate ajuta în optimizarea relaţiilor cu ceilalţi prin comunicare eficientă, îţi poate îmbunătăţi abilităţile de comunicare şi te va ajuta la creşterea încrederii în sine şi la dezvoltarea inteligenţei emoţionale.

Pe parcursul celor 5 întâlniri vei învăţa care sunt diversele forme de comunicare, vei descifra mesajele comunicării nonverbale şi vei cunoaşte strategii de transformare pozitivă a conflictelor. De asemenea, vei cunoaşte ce mecanisme psihologice sunt implicate în comunicarea ineficientă şi în cea agresivă.

Atelierul se adresează tuturor celor care îşi doresc să afle care sunt regulile esenţiale ale comunicării cu ceilalţi, fie că sunt parteneri de cuplu, colegi, prieteni, părinţi sau copii.

Atelier 1 – 15 februarie

Ce este Comunicarea şi care este importanţa acesteia în relaţiile interumane? Elementele comunicării. Cum comunicăm, care este stilul actual de comunicare al fiecăruia?  Ce înseamnă ”Abilităţile de comunicare” şi care sunt acestea.

Cele mai întâlnite blocaje în comunicare, de la prejudecăţi, la sentimente şi emoţionalitate. Barierele psihologice şi culturale. Dialogul, reguli esenţiale.

Atelier 2 – 22 februarie

Comunicarea nonverbală şi impactul ei psihologic: Tonalitatea, Limbajul corpului, Contact vizual, Expresia facială, Jocul cu diverse obiecte în timpul comunicării, Tăcerea.

Conştientizarea limbajului nonverbal şi importanţa acestuia. Adaptarea mesajului verbal şi a celui nonverbal.

Atelier 3 – 29 februarie

Ascultarea activă, oare ce vrea să însemne şi cu ce mă poate ajuta pe mine ? De ce să îi ascult pe ceilalţi, la ce îmi foloseşte?

Explicarea diverselor  tipuri de ascultare activă şi impactul acestora. Ascultarea în momentele dificile, atunci când eşti sub impulsul sentimentelor, al emoţiilor sau în situaţii încărcate emoţional.

Tehnici de ascultare activă şi cum să fim atenţi la nevoile celorlalţi. Rolul întrebărilor.

Atelier 4 – 14 martie

Ghid de Comunicare Eficientă adecvat diverselor situaţii de viaţă. Cum să îţi spui părerile într-un mod constructiv (cum să oferi un feed-back constructiv)

Atelier 5 – 21 martie

Transformarea pozitivă a situaţiilor conflictuale: Cum să gestionăm conflictele şi cum să ne axăm pe soluţii şi nu numai asupra problemelor.

La curs pot participa maxim 15 persoane; vor fi ateliere cu exerciţii interactive, cu jocuri de rol ce implică situaţii reale. Fiecare intalnire de curs dureaza doua ore.

Ce spun cursantii Claudiei Desjardins despre acest atelier:

  • ‘’Aceasta serie de workshop-uri m-a ajutat sa imi cristalizez mai bine informatiile pe care le aveam deja despre comunicare si mai ales eficienta comunicarii.

Claudia atat ca psiholog cat si ca om de business m-a ajutat sa vad acea imagine completa a comunicarii eficiente, punctand care sunt ariile cu impact, care fac diferenta intre doar a comunica si a comunica eficient.

Depinde de fiecare dintre noi daca vrem doar sa vorbim sau sa stabilim relatii frumoase prin comunicare. Prin informatiile oferite, Claudia m-a facut sa constientizez mai mult ca atunci cand comunic o fac cu toata fiinta mea si nu doar prin deschiderea gurii.

Recomand acest tip de curs celor care doresc sa afle niste trucuri si sfaturi in oceanul de informatii despre comunicare.’’ Alina I

  • ’Am ales sa merg la cursul Claudiei pentru ca sunt un profesionist exigent si insist mult pe dezvoltarea mea. Am fost placut surpinsa inca din primul seminar, cand mi-am dat seama ca am ales un curs excelent.

Claudia s-a dovedit un formator exceptional, cu o pregatire teoretica si practica foarte solida si vasta in domeniul psihologiei.

Am primit foarte multa informatie utila pentru mine ca om si pentru profesia mea (lucrez in vanzari). Exercitiile m-au ajutat sa descopar lucruri despre mine, si am apreciat mult cum Claudia mi-a oferit sfaturi foarte utile despre cum sa gestionez mai bine respectivele situatii.

Am satisfactia sa constat ca acest curs a adus imbunatatiri in felul in care ma percep pe mine insami si in felul in care interactionez cu ceilalti.

Mi se intampla rareori sa mi se depaseasca asteptarile, iar cursul Claudiei a reusit asta cu siguranta!’’ Laura P.

Ilustratie de Gil Elvgrin, preluata de aici:

https://ro.pinterest.com/pin/6896205652748326/

 


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!