Seminariile The Power of Storytelling, cu Alex Galmeanu
 

LA ACEST EVENIMENT NU MAI SUNT LOCURI

Suntem fiinţe narative. Ne explicăm vieţile şi lumea prin poveşti. Deşi trăim vremuri în care se discută soarta, rolul şi forma informaţiei, avem o certitudine: va fi mereu nevoie de poveşti bine construite, care să explice, să descopere, să emoţioneze şi să ne conecteze. Iar aceste poveşti pot fi spuse cu orice mijloace.

Acesta e scopul Seminariilor The Power of Storytelling: să cunoaştem povestitori şi să le aflăm meşteşugul, fie că folosesc cuvinte, imagini, sunete sau cine ştie ce alte instrumente. Seminariile The Power of Storytelling sunt dedicate oricui vrea să înveţe să-şi spună mai bine poveştile, să folosească unelte noi şi să afle care sunt mecanismele poveştilor în varii medii.

Seminariile The Power of Storytelling sunt o extensie a conferinţei anuale de jurnalism narativ fondate de Decât o Revistă (http://www.decatorevista.ro/storytelling/). Spre deosebire de conferinţă, care va aduce şi în acest an jurnalişti americani care să predea şi să inspire, seminariile explorează spunerea de poveşti convingătoare şi în alte domenii.

Evenimentele vor fi lunare, fiecare având un invitat care îşi va explica meşteşugul şi apoi va fi descusut de participanţi.

Seminariile The Power of Storytelling sunt organizate de Fundaţia Calea Victoriei (www.fundatiacaleavictoriei.ro), Decât o Revistă (www.decatorevista.ro) şi Friends For Friends Foundation (www.ffff.ro).

Invitatul primei ediţii, din 15 februarie 2012, este fotograful Alex Gâlmeanu (alexgalmeanu.com), prieten al Decât o Revistă şi unul dintre cei mai iubiţi fotografi români contemporani. El va vorbi despre cum a învăţat să spună poveşti prin imagini, care sunt provocările acestui mediu şi cum evoluează el într-o lume în care tehnica e tot mai accesibilă iar conţinutul e tot mai important.

Povestirile vor fi însoţite de o porţie de optimism de la Pufuletii Gusto.

Taxa de participare este de 25 ron. Deoarece numarul de locuri e limitat, pentru a participa va rugam sa va inscrieti la [email protected]

Gazda evenimentului este Mansarda Friend for Friends – Adresa: Str. Ion Brezoianu nr. 4, etaj 4, sector 5, Bucuresti ( click pentru harta)


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!