K112625TITIAN 3
 

Iubite sau blamate, admirate sau blestemate, iată imaginea paradoxală pe care femeile au cunoscut-o de-a lungul istoriei. Destinul lor, fie că făceau parte din elitele sociale sau din mediile modeste, a fost marcat de o serie de clişee şi false judecăţi. Din Antichitatea greco-romană până în epoca contemporană, istoria a consemnat nu doar o imagine ambivalentă, ci şi o serie de concepte politice, morale sau economice referitoare la locul femininului în societate.

Fascinantul destin al femeilor de-a lungul istoriei suscită şi astăzi întrebări şi controverse. Vocile doamnelor au ajuns cu greu până la noi; trecute prin filtrul autorităţii masculine, ele nu ies cu adevărat la iveală decât în rare momente. Modernitatea şi epoca contemporană lasă, treptat, eul feminin să se facă cunoscut, iar modificările sociale şi economice le permit femeilor să îşi construiască propriul destin şi să iasă din penumbra istoriei.

Vă invit, de-a lungul a cinci ateliere, să descoperim împreună, cu ajutorul unor tablouri, sculpturi sau documente celebre, istoria femeilor de-a lungul timpului. Ne vom îndrepta atenţia asupra unor momente definitorii din destinul societăţii europene, pentru a le înţelege pe cele care s-au transformat, treptat, din obiect în subiect şi pentru a ne aminti de cele care „refuzând să tacă ca pământul, au făcut pământul”  (H. Cixous).

Temele celor cinci ateliere sunt:

1. Antichitate greco-romană. De la paloarea gineceului la matroana romană. Ce a însemnat creştinismul pentru destinul femeilor?

2. Strălucirea şi spaimele evului mediu. Care era, cu adevărat, statutul femeii în societatea medievală? Urmaşele Evei şi spaimele masculine.

3. Renaşterea chiar a simbolizat eliberarea femininului? Câteva mituri şi realităţile istorice. Ciocanul vrăjitoarelor şi Inchiziţia.

4. Epoca modernă şi Revoluţia franceză: libertăţi şi istorii feminine.

5. Epoca victoriană şi paradigmele feminităţii. Către libertatea mult dorită: sufragetele, dreptul la vot şi egalitatea între sexe. Libertatea trupului şi a dorinţelor.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!