In interiorul caselor la 1900
 

Această călătorie pe traseul secolului XX nu-şi propune să detalieze evoluţia interioarelor în funcţie de structura socială a comanditarului ci cum a reuşit să modifice modul de viaţă, comportamente şi preocupări, chiar tipul de locuire şi ambientare interioară.

Trecerea de la vechi la nou în societatea bucureşteană se regăseşte în cotidian dar şi în spaţiul restrâns al vieţii private. Noile obiceiuri, de la vestimentaţie şi comportament, la simplul dialog, creează de la bun început un raport ruptură între vechi şi nou; între cei „vechi”-bătrânii şi cei „noi”-tinerii, primii mai conservatori şi fideli modelului cultural greco-oriental iar ultimii, foarte dinamici, adeseori radicali şi imprevizibili, s-au servit de modelul cultural european ca un vârf de lance îndreptat împotriva vechiului şi în favoarea schimbării, mai mult sau mai puţin moderate.

Pe de altă parte, Bucureştiul nu a fost legat pe deplin de Orient şi nici nu a aparţinut decât insular Europei. Pe această falie culturală, toţi coloniştii veniţi între 1850-1900, de la negustori şi meşteşugari, la muncitori specializaţi şi liberi profesionişti, au dat Bucureştiului particularitatea elementului de legătură dintre cele două spaţii culturale, care s-au confruntat permanent în habitatul său: Europa şi Orientul. Aşadar, Bucureştiul a absorbit elemente sociale cu precădere urbane de o mare diversitate etnică, confesională şi culturală. Sub această presiune demografică multi culturală, ambientul interor a suferit schimbări profunde cu rapiditate, cel puţin în reşedinţele elitelor politice şi financiare.

Schimbarea tipului de muzică şi implicit a dansului prin trecerea de la metarhanelele orientale cu dansul static, unduitor, din buric, – privit de pe divanurile largi de prezenţe masculine iubitoare de ciubuc, în mai puţin de o generaţie -, la vals, polcă sau menuet, au determinat schimbarea vestimenaţiei şi implicarea directă a partenerilor la eveniment. A însemnat în primul rând şi o schimbare de mediu, de mobilier, de arhitectură ambientală: săli cu oglinzi înalte în saloane spaţioase şi luminate etc.

Boierul Obedeanu, aparţinând şi el înaltei aristocraţii – povesteşte Barabas Miklos – „se cerea să imite moda europeană şi deoarece casa sa era frecventată şi de generalii ruşi, şi-a aranjat-o cu mobile moderne, căci portul european nu se prea potrivea cu divanele late, pe care oamenii se aşezau fără papuci. Vizitându-l odată după aceasată metarmorfoză, de abia mi-am putut reţine râsul intrând în odaia lui, unde am văzut vre-o zece boieri fumând din nişte ciubuce lungi, însă şezând fiecare turceşte lângă câte un scaun pe jos, dar cu jobenul pe cap şi cu aripile fracului tăvălite pe duşumelele odăii! Cantacuzeno însuşi şedea pe canapea, însă celorlalţi boieri le venea mai bine să stea pe pământ cu picioarele încrucişate după moda veche şi fiindcă pe atunci nici turbanul nu se lua de pe cap, uitaseră să-şi ia jobenul. Această scenă era aşa de ridicolă, încât ar fi meritat să o desenez”.


Newsletter

Aboneaza-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informatii despre cele mai noi ateliere si evenimente!