Bucuresti 1910-2010, Povestea unei geografii umane: Socializarea

Istoria este precum o hartă a geografiilor în continuă schimbare. Iar Strada este continentul care s-a modificat continuu pe măsura preocupărilor noastre, balansate între idealuri şi frustări, împliniri sau eşecuri.

Oraşul oriental a aparţinut altor reguli şi altor ritmuri de viaţă. Existau peisaje exclusiv masculine precum si modalităţi de socializare a căror etichetă hrănea o serie întreagă de mitologii şi psihologii ale obedienţei. Oraşul timpului diluat avea o socializare încătuşată rigorilor şi cutumelor cum a fost obligativitatea însoţirii fetelor şi femeilor dincolo de graniţele gineceului familial.

Oraşul modern destramă cu rapiditate atât abuzurile sociale cât şi exigenţele de castă dintre sexe. Modernitatea a însemnat şi dobândirea spaţiului public de către femei. Ele devin stapâne peste întreaga suită de accesorii care hrănesc acest spaţiu şi dau şi o altă direcţie socializării, prin apariţia flirtului, curtoaziei, curtării îndelungate şi finalizate cel mai ades prin obţinerea consimţământului de logodnă. Toate aceste confruntări, competiţii, pânde şi vânători continue, dintre el si ea, au părăsit spaţiul privat pentru a se derula în spaţiul public. Şi pentru ca toată această poveste să aibe cât mai multe capitole au fost create labirinturi, refugii, paranteze, forme şi culori sociale, care s-au diversificat de la o generaţie la alta.

Aceste accesorii cotidiene care au dat un impuls fascinant socializării în oraşele noastre moderne deşi  au o istorie relativ recentă în povestea noastră urbană, de cca 250 de ani, şi au purtat nume precum: teatrul (de vară, de varieteu), cabaretul, cafenele, restaurante şi braserii, balul si dansul de societate de mai târziu, parcuri de promenadă dar şi pentru echitaţie, magazine de lux, agenţii de vacanţă, vilegiatura şi excursiile de final de săptămână, tenisul de camp si sporturile de iarnă, soirele si petreceri private, supeuri şi lecţii de pian etc.

Toate aceste întâmplări au adus la rândul lor, modificări de comportament, de mentalitate, au micşorat distanţele dintre ea şi el, îmbogâţind viaţa cuplului dar şi greutăţi în a o echilibra odată ce Ea a câştigat dreptul de a fi întrebată. S-au petrecut transformări uluitor de rapide în privinţa vestimentaţiei pusă în slujba trupului; jocurile minţii au ieşit din tiparele ceasloavelor şi s-au pus în slujba confortului intim. În cele din urmă, începutul vieţii private, a vieţii de cuplu, a intimităţii de orice fel, s-a mutat în spaţiul public iar socializării i-a revenit cea mai importantă misiune de micşora distanţele atât intre cei doi protagonişti dar şi dintre generaţii.

S-a schimbat şi viaţa de acasă. Rigoarea intimităţii orientale a fost spulberată într-o singura generaţie, undeva între 1830 şi 1860, cind familiile încep a se vizita, înrudite sau mai puţin. Apoi  se petrec  vizite si socializări în interiorul generaţiilor mai tinere. Interiorul caselor se remodelează dupa aceste funcţii sociale, venite de afară iar interioarele se pun în slujba celor de afară.

Într-un final oamenii îşi fac mărturisiri. Dacă la 1830 aproape singurul confesor era preotul prin spovedanie, după mijlocul secolului al XIX-lea, din filele jurnalului intim există un plonjeu ireversibil către mărturisirea exclusiv laică, ajungânduse după 1920, la moda psihologului de familie sau de şcoală.

Socializarea este o poveste continuă. Se schimbă cu fiecare generaţie şi fiecare dintre noi poartă  bagajul instrumentelor de socializare oferite de părinţii noştrii sau alţi adulţi din preajma noastra precum şi modificările pe care le-am adus noi, în cele din urmă, acestor instrumente.