Retrospectiva anului 2017: Muzică, Bal, Plimbări şi sute de Cursuri
 

După 12 luni de activităţi culturale tragem linie şi spunem: 2017 a fost un an deosebit! Înainte de toate, 2017 e anul în care Fundaţia Calea Victoriei a împlinit 10 ani de proiecte culturale. Am petrecut acest an alături de lectori alături de care scriem povestea fundaţiei încă din 2007, de noi profesori care început să predea la fundaţie, dar mai ales alături de numeroşi cursanţi, cărora vrem să le mulţumim şi pe care i-am întâlnit la peste 320 de cursuri şi evenimente!

Iată cum a arătat calendarul nostru anul trecut:

IANUARIE: Concertul Extraordinar de Anul Nou – ediţia IV-a, cu dirijorul Tiberiu Soare şi Symphactory Orchestra a deschis programul nostru cultural. Programul Concertului a cuprins lucrările: “Spărgătorul de nuci” de P. I. Ceaikovski şi “Şeherazada” de N. Rimski-Korsakov.

FEBRUARIE: Pe lângă cursurile noastre de arte plastice, dezvoltare personală, istoria religiilor sau actorie, un adevărat deliciu al acestei luni a fost conferinţa istoricului Georgeta Filitti despre Regina Maria.

MARTIE: Am redeschis sezonul plimbărilor culturale prin oraş, cu un traseu deja devenit tradiţie: „Descoperă Calea Victoriei”

APRILIE: I Love Verdi – aceasta a fost replica rostită de mulţi melomani, pe care i-am întâlnit în 4 aprilie la concertul dirijat de Tiberiu Soare şi susţinut de Symphactory Orchestra şi invitaţii lor: soprana Irina Iordăchescu, tenorul Hector Lopez şi baritonul Ionuţ Pascu.

MAI: Mult-aşteptatul festival Luna Bucureştilor s-a desfăşurat în perioada 9 mai – 9 iunie şi a culminat cu a VI-a ediţie a Balului Bucureştiului Interbelic, unde am dansat swing, ne-am costumat în ţinute interbelice şi am ascultat melodii cântate live de Irina Sârbu Band.

IUNIE: Am început sezonul Şcolilor de Vară şi ne-am deschis porţile cu 16 ateliere gratuite, pentru publicul larg (Ziua Porţilor Deschise).

IULIE: Am ieşit din Bucureşti, pentru a ne bucura şi de alte locuri spectaculoase din afara oraşului. Primul stop: Excursie la Mănăstirea Carmelitană şi la Mănăstirea Ţigăneşti!

AUGUST: Propriu-zis, ne-am uitat la stele. Dar nu oricum, ci ghidaţi de astronomul Adrian Şonka, în excursia realizată cu ocazia Perseidelor.

SEPTEMBRIE: Am lansat oficial invitaţia la cursurile noastre către toţi studenţii, prin campania de burse (participare gratuită la cursuri) pentru tineri.

OCTOMBRIE: Am donat peste 70 de cărţi bibliotecilor din ţară, printr-un proiect în colaborare cu România EduCaB.

NOIEMBRIE: Ne-am întâlnit pentru a aniversa cei 10 ani împliniţi de Fundaţia Calea Victoriei la un eveniment de gală, o conferinţă interactivă cu Vintilă Mihăilescu (antropolog), Tiberiu Soare (dirijor), Dorina Lazăr (actriţă), Georgeta Filitti (istoric) şi Mihaela Anghelescu-Irimia (filolog).

DECEMBRIE: Târgul de Crăciun de la Fundaţia Calea Victoriei e momentul preferat al întregii luni, când casa noastră se umple de cadouri, bunătăţuri şi produse artizanale realizate de artişti şi producători locali.

Vă mulţumim!


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!