Moda europeană: de la Belle Époque la secolul XXI
 

Biletele se găsesc pe Eventim.ro.

Capricioasă, efemeră, generatoare de extravaganţe şi revolte, moda pare, la prima vedere, o poveşte despre podoabe şi gusturi de moment. Trenele, crinolinele, silueta în formă de S şi cea tubulară, fusta mini sau jeanşii, toate i-au determinat pe bărbaţii şi femeile  de ieri şi de azi să îşi modeleze trupul după un standard anume, să asocieze o piesă vestimentară unui moment al zile sau unei anumite vârste.

Privind cu atenţie printre volane, costume, rochii şi cămăşi, descoperim nu doar cochetăria unei doamne şi eleganţa unui domn, ci şi spiritul timpului. Căci moda surprinde, aproape imperceptibil, plăcerile, spaimele, preocupările estetice sau economice ale unei societăţi.

Vă invit, de-a lungul a cinci întâlniri, să descoperim o altă imagine a secolelor XIX şi XX, spusă cu ajutorul mătăsurilor, broderiilor şi a stofelor de tot felul. Este o istorie care se dezvăluie, treptat, prin intermediul pălăriilor şi taioarelor create de Domnişoara Chanel, ne seduce cu jerseurile rafinate gândite de Jean Patou pentru vacanţele de pe Riviera franceză sau cu rochiile imaginate de Valentino.

Ne vom delecta cu tablouri, fotografii şi reclame celebre şi vom admira primele reviste de modă. Nu vom uita nici de hainele, pantofii sau bijuteriile care au ajuns până la noi şi care  au făcut/ fac obiectul unor expoziţii cultissime.

Temele întâlnirilor sunt:

1. Moda europeană în a doua jumătate a secolului XIX.  Apariţia primelor case de modă şi a marilor magazine. Părintele conceptului de haute couture – Charles Frederick Worth. Oraşele modei. Un mit – doamna de la Paris – înfăţişare şi haine. Impresioniştii şi ideea de street style. Reviste de modă. Transformările siluetei feminine şi masculine în jurul anului 1900.

2. Belle Époque şi gloria lui Paul Poiret – de la conservator la modern. Rafinament şi eleganţă la Jacques Doucet. Secolul XX şi revoluţia Chanel – silueta tubulară. Dispariţia corsetului. O modă de vacanţă – Jean Patou. Apariţia hainelor sport. Lanvin, Vionnet  şi Schiaparelli – drapaje, bieuri şi alte experimente.  Moda şi arta. Costumul masculin – câteva transformări.

3. Moda războiului şi utilizarea unor materiale inedite. Europa postbelică şi renaşterea modei. Dior, Balenciaga, Givenchy. Moda americană – câteva influenţe. Revenirea Domnişoarei – taiorul Chanel, geanta 2.55 şi pantofii bicolori. Moda italiană postbelică – Pucci,  Brioni, Valentino.

4. Când hainele vorbesc despre tinereţe, revoltă şi proteste – Cardin, Courrege, Quant. Moda futuristă – Paco Rabanne. O figură mitică a modei franceze – Yves Saint-Laurent. Minijupa, jeanşii şi alte «transgresiuni» vestimentare.  Hainele unisex. Tricotajele rafinate – Missoni. Glam rock, disco şi punk – moda între strălucire şi anarhie. Femeia insectă – Thierry Mugler. Silueta triunghiulară din anii ’80. Alaïa şi Léger – de la rochia mulată la rochia bandaj.

5. Miturile şi controversele de la sfârşitul secolului XX. Lagerfeld reinterpretează stilul Chanel. Corsete şi crinoline la Christian Lacroix. Revolta împotriva ideii de haute couture – Moschino. Modă şi deconstructivism – Hussein Chalayan, Martin Margiela, Alexander McQueen. Echipamentul sportiv şi moda. Secolul XXI – o modă minimalistă, reciclabilă, extravagantă. Câteva concluzii.

Cu o zi înainte de începerea cursului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi  un link, cu ajutorul căruia să acceseze cursul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

 FotorCreated

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!