Maria Dănescu
 

Sunt Maria Dănescu, actriţă licenţiată în Artele Spectacolui – Actorie, coordonator de dezvoltare personală prin tehnici de actorie pentru copii, adolescenţi şi tineri. La momentul actual, sunt masterandă în Management Intercultural la catedra UNESCO, lucrând la o Dizertaţie care cercetează impactul pe care îl are contactul cu Actoria în viaţa profesională (non-artistică) şi personală a adulţior din culturi diferite. De asemenea, sunt studentă la Facultatea de Psihologie, formându-mă ca specialist în ştiinţa emoţiilor, a relaţiilor şi a psihodramei.

Fiind licenţiată şi în Pedagogie prin Modulul Psihopedagogic urmat pe parcursul studiilor în Artele Spectacolului – Actorie, de la terminarea facultăţii lucrez constant cu studenţi, adolescenţi şi copii. Fie că este vorba despre centre educaţionale private, fie de stat, fie că am proiecte cu tematică specifică, fie că organizez ateliere într-un regim mai intens, în sala de clasă sau în natură, mă dedic oamenilor în formare, presărindu-le în viaţă pasiunea mea pentru Actorie şi caut mereu să mă adaptez vârstei, personalităţii şi nevoilor contextului în care se întâmplă aceste întâlniri.

Am fost privilegiată ca timp de aproximativ 1 an să mă dedic exclusiv predării şi jocului în teatrul de copii & adolescenţi, experienţă care mi-a adus o mai mare complexitate atât pe plan personal, cât şi profesional.

Deşi iubesc Teatrul, am decis să studiez şi Actoria de Film pentru a avea un profil artistic mai bogat, astfel că fac parte din şcoala internaţională Bucharest Playhouse, concept inspirat din Statele Unite, care îşi propune să înveţe tehnici şi metode de actorie care nu se predau în România de către profesori care au fost pregătiţi în străinătate.

Investesc constant în dezvoltarea mea, astfel încât să rămân mereu creativă, tonică, autentică, informată şi să am capacitatea ca în atelierele pe care le coordonez să aduc mereu noutate şi valoare.

Roluri (până în prezent):

rol: Sorina din Înşir’te, Mărgărite (Victor Eftimiu)

rol: Gena din Titanic- Vals (Tudor Muşatescu)

rol: Irina din Trei Surori (Cehov)

rol: Maşa din Pescăruşul (Cehov)

rol: Varia din Livada de vişini (Cehov)

rol: Vivien Leigh (monolog selftape)

rol: Margaret din Richard al III-lea, Shakespeare

rol: Catarina din Îmblânzirea Scorpiei, Shakespeare

rol: Glory din Almost Maine (John Cariani)

rol: Bella Isakovna Epştein din Războiul nu are chip de femeie (Svetlana Aleksievici)

rol: Kat Arujo din Mystic Pizza (secvenţă de film)- Bucharest Playhouse

rol: Sarah Tobias din The Accused (secvenţă de film)- Bucharest Playhouse


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!