Institutul Cultural Român şi Fundaţia « Calea Victoriei » vă invită marţi, 22 septembrie 2009, începând cu ora 18, la dezbaterea cu titlul «Există o tradiţie a modernităţii româneşti?».

Este modernizarea, în România, un proces, sau o sumă de începuturi fără legătură între ele? Poate fi conservatorismul înţeles ca o strategie de modernizare? Care sunt marile reuşite şi marile eşecuri ale modernităţii româneşti?

Dezbaterea – desfăşurată în cadrul programului « Pro şi contra la ICR » – va avea loc la sediul ICR din Aleea Alexandru nr. 38 şi va fi moderată de Ştefan Vianu.

Participanţi: Horia-Roman Patapievici, Ion Stanomir, Caius Dobrescu, Horatiu Pepine. Program coordonat de Sorin Cucerai.

« Pro şi contra la ICR »  este un program de dezbateri organizat de Institutul Cultural Român, care are ca valori centrale onestitatea interogativă şi curajul dezacordului cordial, şi care îşi propune să promoveze eleganţa intelectuală ca instrument de cunoaştere într-un mediu public devenit tot mai străin de aceste opţiuni.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!