Cristian Diaconescu
 

Cristian Diaconescu este diplomat, de formaţie juridică.

În 1983 a absolvit Facultatea de Drept, Universitatea Bucureşti, iar în 2007 a obţinut titlul de doctor în dreptul comerţului internaţional la Academia de Studii Economice Bucureşti.

Activitatea didactică şi ştiinţifică

În perioada 1992-2003, Cristian Diaconescu a fost membru fondator al Fundaţiei Colegiului Naţional de Apărare, membru asociat al Jamestown Foundation, secretar ştiinţific al ADIRI, profesor în cadrul Institutului de Drept şi Relaţii Internaţionale, Universitatea Bucureşti unde a susţinut cursuri şi programe de pregătire privind tematica securităţii europene şi euro-atlantice
Începând cu anul 2016 Cristian Diaconescu a fost profesor asociat al Universităţii Americane din Kuweit.
În 2016 Universitatea “Andrei Şaguna” i-a conferit titlu de Doctor Honoris Causa

Activitatea profesională şi politică

1984 – 1990: Judecător la Judecătoriile SAI şi Sectorul 4 Bucureşti;
1990- 1997: Ministerul Afacerilor Externe, diplomat în Misiunea Permanentă a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Securitate de la Viena
1997 – 2000: Ministerul Afacerilor Externe, director al Direcţiei OSCE şi Cooperare cu Structurile Sub-Regionale; director general al Direcţiei Juridice şi Consulare; şef de delegaţie la reuniunile privind Dimensiunea Umană a OSCE, Comisia privind Drepturile Omului de la Geneva şi Comisia Dunării.
1998 – Negociator, Şeful delegaţiei României în negocierile bilaterale referitoare la: Tratatul privind Regimul Frontierei de Stat romano-ucraniene; Tratatul Politic de Bază între România şi Federaţia Rusă; Legea privind certificatul de maghiar; tratatele şi acordurile bilaterale privind regimul frontierelor, readmisia, precum şi în domeniul sistemului de măsuri de creştere a încrederii şi securităţii în Europa.
2001 – Secretar de Stat pentru Afaceri Bilaterale în MAE.
2004 – Ministrul Justiţiei
2009 – Ministrul Afacerilor Externe
2004 – 2012: Senatul României: vice-preşedinte Comisia pentru Drepturile Omului; preşedinte al Comisiei de Apărare; vice-preşedinte al Senatului.
2012: Ministrul Afacerilor Externe
2012 – 2014: Administraţia Prezidenţială: consilier prezidenţial, Şeful Cancelariei Prezidenţiale
2013 – prezent: Grupul de Eminenţă al ONU privind promovarea neproliferării nucleare.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!