Aveți copii curioși care vor să studieze și altceva decât ce le oferă programa școlară?

Alături de noi, copiii şi adolescenții descoperă subiecte variate, prezentate relaxat, cu accent pe creativitate, pe posibilitatea de a dezbate şi de a pune în context lucrurile aflate.

Până acum, peste 700 de elevi și liceeni din Bucureşti s-au bucurat de cursurile şi evenimentele Fundației Calea Victoriei. Lectorii noştri urmăresc mai ales formarea şi antrenarea gândirii critice şi stimularea curiozității şi a inițiativei personale.

Dacă programul cursurilor noastre nu se potrivește cu agenda familiei dumneavoastră, ne puteți scrie să stabilim o colaborare pentru Săptămâna Altfel. Copiii se vor putea bucura de activitățile noastre chiar la ei în școală.

Domeniile pregătite de noi pentru ”Săptămâna Altfel”, care nu se regăsesc în programa şcolară, sunt: actorie, improvizație, stil vestimentar și imagine personală, astronomie, cultură şi civilizație: Egiptul Antic; Grecia Antică; Roma Antică; Leonardo da Vinci; William Shakespeare.

Pentru liceeni am gândit și activități despre istoria Bucureștiului, cu scurte expediții în care pot observa sau chiar vizita clădiri de patrimoniu. Scrie-ne pe contact@victoriei.ro sau sună-ne la 021-321.30.22, pentru programare.

Adolescenții de 16 ani+ pot participa la majoritatea cursurilor pentru adulți pe care le organizăm.

cum sa fii o lady curs pentru adolescente

How to be a young Lady: Exerciţii de feminitate (14-17 ani) (26-28 august), din 26 August 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 26, marţi 27, miercuri 28 august, de la 16.30-18.00. Valentina Bălaşa-Ario, creator de imagine şi fotograf, propune adolescentelor un atelier practic în cadrul căruia vor fi explorate metode eficiente pentru îmbunătăţirea imaginii personale. Se va [...]

How to… IELTS? Interactive workshop in English (2-5 septembrie), din 2 Septembrie 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 2, marți 3, miercuri 4, joi 5 septembrie, de la 16.30 la 18.00. DE CE? Dacă vă doriți să dați examenul IELTS (The International English Language Testing System), cel mai cunoscut și mai cerut test de limbă engleză din toată lumea, acest workshop vă [...]
mindfulness adolescenți

Atelier de mindfulness pentru adolescenţi (14-17 ani) (19-23 august), din 19 August 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 19, marți 20, miercuri 21, joi 22, vineri 23 august, de la 16.30 - 18.00. Vrei ca relațiile cu prietenii, părinții sau profesorii să fie mai armonioase. Vrei să ai liniște, dar și să comunici deschis cu cei din jurul tău. Vrei să iei cele mai bune [...]
curs fotografie pentru adolescenti

Şcoală de vară de Fotografie pentru liceeni (26-30 august), din 26 August 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 26, marți 27, miercuri 28, joi 29, vineri 30 august, de la 16.30 la 18.00. Ești gata să pornești într-o aventură vizuală, în căutarea unui limbaj de exprimare cu ajutorul imaginii? Iată provocarea pe care ți-o lansează vara aceasta Mirela Bichigeanu, [...]

Atelier de Mindfulness pentru copii (8-12 ani), din 5 Octombrie 2019

Sigur ți s-a întâmplat ca cineva să-ți ceară să fii atent sau chiar tu i-ai cerut acest lucru copilului tău. Și tot sigur, nimeni nu v-a explicat niciunuia dintre voi cum să faceţi asta. Chiar așa, cum faci să fii atent? Îți prezentăm Atelierul de Mindfulness pentru copii, gândit [...]

The (Super)Powers of a Public Speaker – English workshop for teens (19-23rd of August), din 19 August 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 19, marți 20, miercuri 21, joi 22, vineri 23 august, de la 16.30-18.00. Dragi adolescenți, Vreți să fiți convingători atunci când prezentați un proiect? Vă întrebați de ce unii dintre colegii voștri au mai mult succes decât voi atunci când vorbesc [...]
curs actorie adolescenti

Atelier de dezvoltare personală prin teatru pentru liceeni (14-17 ani) (26-30 august), din 26 August 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 26, marți 27, miercuri 28, joi 29, vineri 30 august, de la 16.30-18.00. Salut! Dacă ai cochetat vreodată cu actoria, îți place să te afli în centrul atenției sau pur și simplu ești curios ce face un actor înainte de a se prezenta pe scenă, atunci [...]

Cum îmi găsesc vocaţia? Atelier pentru liceeni (19 – 23 august), din 19 August 2019

Întâlnirile au loc zilnic: luni 19, marți 20, miercuri 21,  joi 22, vineri 23 august, de la 16.30 - 18.00. Confucius a lăsat moștenire omenirii acest citat: „Fă ceea ce-ți place și nu va trebui să mai muncești niciodată în viața ta!” Când a fost ultima oară când ai uitat să [...]
astronomie pentru copii

Miraculosul cer înstelat – Atelier de Astronomie pentru copii (8-13 ani), din 5 Octombrie 2019

La acest atelier, micuții pasionați de astronomie și cei pur și simplu curioși să exploreze cerul înstelat al nopții vor parcurge o călătorie de milioane de ani lumină, pornind de pe Terra, spre galaxiile cele mai îndepărtate ale Universului. Astronom din pasiune, Elisabeta Petrescu, [...]