Psiholog cu atestat de liberă practică în Psihologie clinică şi psihoterapeut cognitiv – comportamental în formare, membru al Colegiului Psihologilor din România.
Drumul meu până aici, înseamnă peste 25 de ani de lucru cu oamenii, în domeniul consultanţei în relaţii publice şi al comunicării publice. Peste 1,000 de evenimente, traininguri, workshopuri şi ateliere organizate pentru instituţii şi companii din medii şi culturi diferite. Pasiunea pentru mintea şi sufletul omului au fost fundament solid pentru continua mea dezvoltare şi creştere, pregătindu-mă pas cu pas pentru reorientarea profesională de la mijlocul vieţii.
Experienţă
- Psiholog clinician, Clinica Serenity – aprilie 2019 – prezent
- Psihodiagnostic şi evaluare psihologică clinică pentru copii, adolescenţi, adulţi, varstnici
- Evaluarea stării de sănătate mentală; Evaluări cognitive, comportamentale sau afective;
- Evaluarea personalităţii şi a mecanismelor de adaptare;
- Evaluarea dezvoltării psihologice;
- Evaluarea unor aspecte psihologice specifice cuplului, familiei, grupurilor, dar şi a contextului familial, profesional, socio-economic în care se manifestă aceste aspecte psihologice.
- Consiliere şi psihoterapie individuală sau de grup pentru adulţi, copii, adolescenţi, de cuplu sau/şi de familie (autocunoaştere, autovalorizare, dobândirea cotrolului emoţional, îmbunătăţirea relaţiilor interpersonale, decesul unui membru al familiei, anxietate, depresie, atacuri de panică, fobii, tulburări alimentare, adicţii, conflicte de orice natură etc.);
- Consiliere şi psihoterapie de cuplu şi familie (certuri, infidelitate, deteriorarea relaţiei, comunicare defectoasă, agresivitate, divorţ, despărţire etc);
- Consiliere psihologică pentru dezvoltare şi autocunoaştere;
- Parenting şi indrumare.
PR Manager, Editura NICULESCU – 2019 – prezent
Branding de companie, promovarea cărţilor din portofoliul Editurii NICULESCU către publicul ţintă. Domeniile de interes: psihologie, dezvoltarea umană, dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copilului, adultului, seniorului.
Senior PR Consultant, mc Group – 2007 – 2019
Comunicare şi relaţii publice pentru instituţii ale Uniunii Europene, în cadrul proiectelor de comunicare, în domenii diverse ca: Sănătate şi Securitate în Muncă, Finanţe, Agricultură, Protecţia Mediului, Cercetare – Dezvoltare, Educaţie etc
Coordinator PR , Konrad Adenauer Stiftung – 2002 – 2007
Comunicare şi relaţii publice în cadrul proiectului “Consolidarea democraţiei în România” – organizare conferinţe, mese rotunde, schimburi de experienţă, şcoli de vară.
Educaţie
- Universitatea Titu Maiorescu – Psihologie, 2020
- Universitatea Titu Maiorescu – Master Terapii Cognitiv Comportamentale, 2020
- Academia de Studii Economice – Finanţe, Bănci, Asigurări şi Burse de valori, 1998
Excelent comunicator, cu interlocutori de toate vârstele, intuiţie şi profesionalism în activităţile întreprinse, dedicată şi loială. Pasionată de dezvoltare, de relaţii interumane. Sunt expertă în probleme de somn şi mă pasionează să-i ajut pe oameni să doarmă bine, dar mai mult decât atât mă pasionează să-i ajut să trăiască o viaţă cu sens, aşa cum spunea Aristotel: “Valoarea supremă a vieţii depinde de capacitatea de a fi conştient şi de puterea de contemplare, nu de simpla supravieţuire”.
References Prof. univ. dr. Margareta Dincă – Doctor in psihologie, cercetător ştiinţific la Institutul de Filosofie şi Psihologie „Constantin Rădulescu Motru” al Academiei Române şi profesor universitar dr. in cadrul Facultăţii de Psihologie a Universităţii Titu Maiorescu
Valentin Pescaru, psiholog clinician specialist, Spitalul de Psihiatrie Titan Dr. Constantin Gorgoş, Clinica Serenity www.clinicaserenity.net