Ceai, perle şi eleganţă la Casa N. Kreţulescu – Amaru
 

Există spaţii în care timpul curge altfel. Sunt spaţii în care obiectele au învăţat secretul răbdării. Într-un astfel de loc, într-o zi de septembrie, dintr-o ceaşcă de ceai, aburul se ridică leneş. Alături, reflexiile unei pietre semipreţioase cuprind lumina. La prima vedere, o frunză uscată şi un fragment de rocă extras din adâncurile pământului nu au nimic în comun. Totuşi, ele împărtăşesc o poveste identică: ambele sunt rezultatul unei transformări.

Vă aşteptăm sâmbătă, 26 septembrie, de la ora 16:00, într-una dintre strălucitoarele reşedinţe Belle Époque, o clădire monumentală din bulevardul Dacia nr. 15, la Amaru Jewelry, la un nou eveniment susţinut de Liliana Nestor. Pentru câteva ore, spaţiul se va transforma în unul din cele mai fermecătoare saloane de ceai. Vom începe cu poveşti din lumea ceaiului, presărate cu perle şi zâmbete. Vom vorbi despre maniere, despre gesturi şi gusturi din jurul lumii. Apoi ceştile de porţelan ne vor oferi arome şi prilej de amintiri.

Totul a început în întuneric. Undeva, departe, o masă de minerale a stat ani întregi în adâncul pământului, sub o presiune uriaşă şi în temperaturi extreme, pentru ca noi să privim astăzi o piatră semipreţioasă sau un cristal spectaculos. În altă parte a lumii, în interiorul unei scoici dintr-o mare îndepărtată, un fir de nisip rătăcit a fost îmbrăcat strat cu strat, an de an, în sidef strălucitor, oferindu-ne graţioasa perlă ce ne încântă azi. Asemenea lor, arbuştii de ceai adună în tăcere substanţe din solul vulcanic al munţilor, aşteptând ca soarele şi roua dimineţii să îi transforme frunzele.

Bijuteriile şi ceaiul sunt moduri în care natura ne oferă esenţa ei cea mai pură. Deşi par diferite, ambele au nevoie de un element esenţial pentru a prinde viaţă: ritualul uman. Piatra brută are nevoie de ochiul şi mâna meşterului bijutier, care să o şlefuiască, să o aşeze în şiraguri şi, astfel, să-i elibereze puterea interioară. Frunza de ceai are nevoie de mâinile care o culeg la răsărit şi de apa fierbinte care îi deschide, metaforic, sufletul în ceaşcă. Când purtăm o bijuterie sau când ridicăm o ceaşcă de ceai, primim o parte din istorie, o dovadă a răbdării şi a darurilor pământului.

În final,  vom privi atât ceştile, dar mai ales bijuteriile din vitrine — pe care le vom putea proba şi, dacă vreuna ne cucereşte cu adevărat, chiar o vom putea achiziţiona — nu doar ca pe nişte obiecte răbdătoare, ci ca pe nişte punţi de legătură peste timp. Căci ambele au definit imperii şi au rafinat comportamente sociale.

Fiecare dintre noi are nevoie de o ancoră de frumuseţe în viaţa de zi cu zi. Poate că, după întâlnirea noastră, în dimineaţa următoare acea ancoră va fi aroma unui ceai verde proaspăt. Sau poate va fi atingerea unui colier de perle. După acele clipe de bucurie, ceaşca se va goli, iar colierul va fi aşezat la loc, în cutia lui. Dar, de fiecare dată, va rămâne o poveste. Iar povestea va continua să fie scrisă în permanenţă.

Liliana Nestor

De la 9 ani citesc despre bune maniere şi reguli de etichetă. În 2019, la terminarea unui curs susţinut de dna. Cristina Turnagiu Dragna, am primit o diplomă recunoscută de Asociaţia Română pentru Protocol şi Ceremonial. Privesc regulile acestea ca instrumente de comunicare în interiorul comunităţilor. Dacă vrem să fim acceptaţi şi să facem parte armonios dintr-o comunitate, atunci suntem datori cu respectarea regulilor stabilite de membrii comunităţii şi adoptarea unui limbaj de comunicare corespunzător. Consider că regulile de etichetă şi bunele maniere nu sunt elemente de evidenţiere în plan social, nicidecum opţiuni, ci parte din componentele pe care trebuie să le asimilăm pentru a putea convieţui. Sunt părţi rafinate ale comportamentului şi însăşi etimologia cuvântului „politicos” ne arată şlefuirea, netezirea caracterului, de care o persoană are parte doar trăind şi fiind expus unor simple situaţii, inerente vieţii.

În iunie 2013 am deschis o ceainărie. Am păşit într-o lume delicată şi gingaşă, în acord cu rafinamentul şi fineţea pe care le-am căutat aproape mereu. Am început atunci să plantez seminţe de frumos şi bine, căci, aşa cum am aflat şi eu în toţi aceşti ani, ceaiul nu e doar o băutură şi ceainăria este mai mult decât un loc în care există ceai. Ceaiul oferă o stare de conexiune şi căldură, care creează amintiri dragi. Ceaiul aşază sufletele la aceeaşi masă, exclude armele din glas, din priviri, din vârful degetelor, apoi uneşte prin linişte. Momentul ceaiului, fie elaborat, fie mai puţin pretenţios, aduce întotdeauna la suprafaţă o latură delicată şi graţioasă a fiecăruia, excluzând total forţa şi brutalitatea.

Anul 2020 mi-a arătat o realitate în faţa căreia nu am cedat. Raţiunea şi simţirea multora dintre noi au fost încărcate atunci cu o greutate considerabilă. Dar omenia încă exista. De atunci, vorbesc tuturor  despre istoria ceaiului, despre darul preţios al clipei ceaiului, despre cum fapte din trecutul acestei lumi au corespondent în zilele noastre şi că puţină atenţie orientată către ce a fost, ne poate înfrumuseţa prezentul şi viitorul. Mesajul ceaiului e intens, iar eu îl ofer din toată fiinţa.

UNIVERSUL AMARU

În cadrul evenimentului veţi putea admira creaţiile elegante şi rafinate semnate Amaru, coliere din perle de calitate superioară, alături de alte coliere şi bijuterii cu pietre semipreţioase rafinat combinate cu accesorii preţioase vintage sau moderne, care pot înnobila orice ţinută, de zi sau de seară.

Participantele vor putea admira aceste creaţii unicat, în eleganta ambianţă în care va avea loc conferinţa noastră, şi vor putea alege piese spectaculoase prin care să celebreze graţia, rafinamentul şi feminitatea posesoarei.

Fondat sub semnul dragonului cu 2 capete din mitologia peruană, brandul AMARU propune piese atemporale cu un design unic, ce aduc în prim plan frumuseţea vibrantă a pietrelor naturale semipreţioase. Realizate manual, fiecare bijuterie AMARU este un statement de personalitate ce poate fi purtat în fiecare zi.

Depărtându-se de efemeritatea trendurilor pasagere, AMARU vine ca un contrapunct la curentul de fast-fashion, aducând piese atemporale ce pot deveni cu uşurinţă o moştenire de familie transmisă din generaţie în generaţie. Influenţele Art Deco şi accesoriile vintage orientale integrate în piesele finale le imprimă un aer îndrăzneţ, iconic.

Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită, având în vedere logistica specială. 

Având în vedere costurile logistice semnificative, la acest eveniment nu se aplică reduceri.

*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.

Cumpără »

Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!