Constantin Juncu
 

Sunt psiholog clinician şi psihoterapeut cu drept de liberă practică, atestat de Colegiul Psihologilor din România (CPR 32547). Susţin cursuri pe teme din domeniul psihologiei pentru publicuri diverse, de la echipe din mediul organizaţional până la studenţi şi persoane care îşi doresc să cunoască mai multe despre propria lume interioară. În cabinetul propriu, lucrez atât individual, cât şi cu cupluri.

Drumul meu către această profesie a pornit din interesul pentru relaţiile dintre oameni şi pentru modul în care fiecare persoană se raportează la grupurile şi la mediul social din care face parte. Din acest motiv, prima facultate pe care am absolvit-o a fost Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Am lucrat peste zece ani în roluri de management, în medii organizaţionale complexe, coordonând echipe de până la 400 de membri. Nevoia de a înţelege şi de a influenţa mai bine felul în care oamenii comunică, cooperează, gestionează conflictele şi construiesc relaţii bazate pe încredere m-a condus către analiza tranzacţională, care a reprezentat şi prima mea formare în psihoterapie. Analiza tranzacţională este o teorie psihologică şi o metodă de psihoterapie foarte potrivită pentru lucrul cu grupurile, mai ales în context profesional.

De aici, traseul meu a continuat către Facultatea de Psihologie şi către masterul în Psihologie clinică, evaluare şi intervenţie terapeutică, pe care l-am absolvit în cadrul Universităţii din Bucureşti.

Dorinţa de a înţelege mai bine psihicul, inconştientul, tiparele relaţionale repetitive, dezvoltarea psihică timpurie şi tratamentul suferinţei psihice m-a apropiat de psihanaliză şi de formarea în psihanaliză din cadrul Insight – Asociaţia pentru promovarea psihanalizei teoretice şi clinice.

Ca lector, în cadrul cursurilor urmăresc să creez un spaţiu de încredere, în care întrebările pot fi adresate deschis, astfel încât reflecţia şi o mai bună înţelegere a propriei experienţe în raport cu temele abordate să facă parte din procesul de învăţare.


Newsletter

Abonează-te la newsletterul nostru pentru a primi pe email informaţii despre cele mai noi ateliere şi evenimente!