Între cântec şi poveste

GLASURI DE FEMEI: folclor, romanţă şi cântec de lume

De la Maria Lătăreţu, Ioana Radu şi Mia Braia la Gabi Luncă şi Romica Puceanu

După succesul răsunător al conferinţei-spectacol dedicate Mariei Tănase, Romaniţa Duminică şi Fundaţia Calea Victoriei prezintă un nou capitol din seria Între cântec şi poveste: Glasuri de femei – lăutărie, romanţă şi cântec de lume, de la Maria Lătăreţu, Ioana Radu şi Mia Braia la Romica Puceanu şi Gabi Luncă.

Această nouă întâlnire, care va avea loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 19:00, la Hotel Capitol, propune o incursiune emoţionantă în universul marilor voci feminine ale muzicii româneşti, femei care au cântat dorul, iubirea, despărţirea, petrecerea, credinţa şi viaţa aşa cum este ea: cu frumuseţe, cu suferinţă, cu demnitate şi cu forţă. De la rădăcina rurală a Mariei Lătăreţu, la eleganţa romanţei Ioanei Radu, de la farmecul cântecului de lume al Miei Braia, la adevărul viu al mahalalei cântate de Romica Puceanu şi până la demnitatea profundă a lui Gabi Luncă, conferinţa-spectacol aduce în prim-plan femeia care cântă: admirată, judecată, iubită, ascultată şi, uneori, prea puţin înţeleasă.

Prin poveşti, contexte istorice, exemple muzicale şi interpretări live, Romaniţa Duminică invită publicul să redescopere o parte esenţială a patrimoniului nostru afectiv: glasurile femeilor care au făcut ca muzica românească să rămână vie, tulburătoare şi nemuritoare. Ce se află, de fapt, în spatele unei voci care aduce bucurie unei ţări întregi?

Maria Lătăreţu, „Privighetoarea Gorjului”, a cunoscut sărăcia, gloria, marile scene, turneele şi iubirea publicului. În destinul ei se vede, poate mai clar decât oriunde, condiţia artistului: omul care suferă în tăcere, dar care trebuie să transforme suferinţa în frumuseţe; omul care aparţine publicului, chiar şi atunci când ar avea nevoie să se retragă; omul care îşi poartă rănile în cântec şi le oferă celorlalţi drept alinare. De la nunţile satelor gorjene până la marile orchestre şi scene ale lumii, Maria Lătăreţu şi-a transformat viaţa în repertoriu.

Ioana Radu, „Regina romanţei româneşti”, a fost o artistă a contrastelor: independentă, pasională, atrasă de viteză, automobile şi libertate, dar cu un glas care purta melancolia unei lumi întregi. În romanţele ei, durerea nu era doar interpretată, ci trăită, transformată şi dăruită publicului.

Mia Braia – vocea care a refuzat să tacă. Ce preţ plăteşte un artist atunci când nu acceptă să cânte după regulile puterii? Mia Braia, una dintre marile voci ale perioadei interbelice şi sora Ioanei Radu, cunoscuse succesul, eleganţa marilor localuri şi admiraţia publicului. După instaurarea comunismului însă, trecutul, relaţiile şi atitudinea ei au devenit incomode pentru noul regim. Înregistrări din perioada interbelică au fost retrase sau distruse, iar cântecele sale nu au mai fost difuzate la radio timp de mai mulţi ani. Spre sfârşitul vieţii a ales exilul, stabilindu-se în Occident şi apoi în Statele Unite, unde şi-a exprimat deschis atitudinea anticomunistă şi a scris cântece despre tristeţea unei ţări lipsite de libertate. Povestea ei vorbeşte despre condiţia artistului aflat în faţa puterii: să se supună pentru a rămâne pe scenă sau să rişte tăcerea, uitarea şi exilul pentru a-şi păstra libertatea?

Gabi Luncă – când cântecul devine mărturisire. Poate un artist să renunţe la muzica ce l-a făcut celebru pentru a urma un adevăr mai puternic decât gloria? Gabi Luncă a rămas în memoria publicului prin cântecele lăutăreşti, prin vocea ei inconfundabilă şi prin eleganţa cu care transforma orice melodie într-o poveste. Dar, la un moment dat, drumul ei artistic s-a schimbat radical: cântecul de petrecere a lăsat locul cântecului religios, iar scena a devenit spaţiu de mărturisire. Nu a fost doar o schimbare de repertoriu, ci una de identitate. Ce se întâmplă când artistul nu mai cântă pentru succes, ci pentru credinţă? Când aplauzele nu mai sunt ţinta, iar muzica devine rugăciune, recunoştinţă şi vindecare? Poate credinţa să schimbe nu doar viaţa unui artist, ci şi sensul întregii sale muzici?

Romica Puceanu – vocea care a dat nobleţe mahalalei. Cum ajunge un cântec născut la marginea oraşului să devină expresia cea mai fină a dorului, a iubirii şi a suferinţei? Romica Puceanu nu a cântat doar muzică lăutărească. A dat glas unei lumi întregi: Bucureştiului de mahala, petrecerilor târzii, iubirilor fără noroc şi oamenilor care îşi ascundeau durerea sub zâmbet, dans şi pahar. Romica Puceanu a reuşit însă să transforme o muzică marginalizată într-o formă de rafinament şi memorie urbană.

Cine este Romaniţa?

Romaniţa Duminică este artistă, compozitoare şi interpretă, cu un parcurs care îmbină creaţia muzicală cu cercetarea antropologică. Licenţiată la Paris in Artele Spectacolului ş la Bucureşti în Regie de Film&Tv, masterandă în Etnologie, Antropologie Culturală şi Folclor la Universitatea Bucureşti, Romaniţa investighează legătura profundă dintre cântec, memorie colectivă şi emoţia transmisă între generaţii, având ca direcţie centrală muzicile vechi şi patrimoniul sonor românesc. Este iniţiatoarea proiectului Lăutăresque, un demers artistic care aduce muzica lăutărească într-un dialog contemporan cu jazz-ul, muzica uşoară românească şi sensibilitatea actuală, fără a-i altera esenţa, proiect concretizat într-un album pe suport vinil in ediţie limitată.

Prin Lăutăresque, Romaniţa urmăreşte nu doar reinterpretarea unui repertoriu valoros, ci şi reactivarea sensului său afectiv şi identitar. În munca sa, muzica nu este doar spectacol, ci formă de poveste, arhivă vie şi spaţiu de întâlnire între trecut şi prezent. Fiecare apariţie scenică devine o invitaţie la ascultare profundă, la memorie şi la reconectare cu rădăcinile culturale.

Cu o istorie de peste 100 de ani si localizat in inima oraşului, pe Calea Victoriei, Hotelul Capitol (fostul Hotel Luvru) a fost construit într-o  zonă care a aparţinut în secolul al XVII-lea familiei Cocorascu. La începutul anilor 1900, Hotelul Luvru a adăpostit  si un magazin de lux numit Casa Luvru care avea produse pariziene. Intre 1905-1910 hotelul a gazduit birourile Societăţii Scriitorilor Români, fiind asadar, un adevărat centru cultural. Clădirea este construită în stil eclectic, cu o cupolă caracteristică pe colţ si un restaurant cochet, după planurile arhitectului Arghir Culina. Salonul Royal, unde va avea loc evenimentul nostru, aminteste de celebrul Café Royal, care a funcţionat din 1935 la parterul hotelului, si care era locul de întâlnire pentru boema artistică a vremii.

ACEST PROIECT ESTE REALIZAT CU SPRIJINUL Salterra.

Taxa de participare achitată pentru acest eveniment, în cazul în care nu mai puteţi participa, nu poate fi restituită sau redirecţionată către un alt eveniment, având în vedere logistica, complexitatea şi specificul acestui proiect.

Având în vedere costurile logistice semnificative, la acest eveniment nu se aplică reduceri.

*** Vă rugăm să aveţi în vedere că la acest eveniment se vor face fotografii. Aşadar, prin înscrierea şi participarea la eveniment sunteţi de acord cu postarea acestora pe canalele noastre de social media, în scopul promovării.