Te-ai certat vreodată cu cineva despre cum a decurs de fapt o conversaţie? Îţi aminteşti clar ce ai spus tu, ce a răspuns persoana cu care te-ai certat, tonul şi felul în care a decurs conversaţia. Cel mai probabil şi el sau ea ar spune că îşi aduce aminte la fel de clar, dar versiunile voastre nu se potrivesc. Niciunul dintre voi nu minte (sau nu are impresia că minte) şi fiecare dintre voi este convins de versiunea sa.  Care este adevărul?

Problema este convingerea, nu versiunea evenimentului. Mintea noastră nu funcţionează ca o cameră video care înregistrează evenimentele şi le redă identic la cerere. Funcţionează ca un povestitor care completează golurile, ca să obţii o poveste coerentă, chiar dacă unele bucăţi sunt modificate, amestecate sau inventate.

Care este motivul pentru care mintea noastră modifică adevărul? Realitatea în care trăim este plină de informaţii, iar mintea noastră nu le poate procesa pe toate. Ca să facă faţă, creierul foloseşte scurtături – reguli care de obicei funcţionează bine, dar câteodată produc erori. De exemplu, intri într-o cameră întunecată şi vezi o formă nedefinită pe un scaun.

Certitudinea nu are legătură cu acurateţea

În 1995, un bărbat pe nume McArthur Wheeler a jefuit două bănci din Pittsburgh cu faţa unsă cu suc de lămâie. Citise undeva că sucul de lămâie poate fi folosit drept cerneală invizibilă şi a tras concluzia că asta îl va face invizibil pentru camerele de supraveghere. Nu şi-a acoperit faţa în timpul jafului, iar când poliţia l-a arestat câteva ore mai târziu, arătându-i propria imagine de pe casetă a fost şocat de faptul că sucul de lămâie nu l-a ajutat. „Dar am pus suc!”